Cu BMW 530e iPerformance am programat o întâlnire ceva mai specială în noua serie a testelor din rubrica 10 plusuri și minusuri de pe amsonline.ro – portalul online de cultură și educație auto, de unde îți poți lua doza zilnică de pasiune pentru Auto Motor și Sport.
Anul trecut, la doar câteva săptămâni după lansarea celei de-a șaptea generații a saloon-ului business Seria 5, BMW își contura viziunea dedicată electrificării întregii sale game prin introducerea alternativei eco: plug in hibrid-ul 530e iPerformance. Remarcați titulatura – 530 marchează plasarea versiunii alături de echivalentele pe benzină 530i și 530d. Apoi, „e” este o asociere logică, însă una care pe cunoscători îi duce cu gândul la tehnologiile eDrive. Și nu în ultimul rând, „iPerformance” semnifică transferul de tehnologie și experiență de la sub-brand-ul BMW i, însă cu accent direct asupra zonei de performanță. Un nume lung, însă cu o țintă scurtă: eficiența plăcerii de a conduce. Ideile acestea par antonimice, însă au o logică pe care cei interesați de curentul eco o vor detecta imediat. Pentru restul, singura soluție este să încerce pe viu un model plug in sau – și mai bine, unul complet electric – pentru a avea poate o revelație care le-ar putea schimba complet felul în care privesc mobilitatea în general. Fără a încerca să facem o antologie a zonei sustenabile a industriei auto, vă putem spune că asocierea dintre sistemele de propulsie eco și zona de performanță nu este nicidecum forțată. Și exemple avem destule – cel mai cunoscut fiind, desigur, Tesla, cu ale sale automobile de lux capabile să doboare recorduri de viteză în configurație standard.
Însă, pentru a fi un pic mai europeni, să vorbim despre două nume – Porsche și Rimac. Germanii au investit anul acesta – și dețin acum o participație de 10 procente – în startup-ul croat Rimac Automobili. Aceștia sunt producătorii unui supercar complet electric – Concept_One – vândut în serie mică. Mai sunt și creatorii Concept_Two, un hypercar electric care ar putea impune noi standarde în momentul apariției, prin 2020. De ce a investit Porsche într-un potențial rival al modelului Taycan (varianta de serie a conceptului Mission E)? Simplu, pentru că Rimac a devenit între timp o putere tehnologică în zona EV, cele două modele ale sale demonstrând concepte tehnice inovative… pe viu. Sigur, oricine ar putea argumenta că discutăm despre o zonă de performanță pe care BMW nu o atinge, chiar dacă marca bavareză nu este străină de ideea de supercar. Însă importantă este legătura deja cât se poate de evidentă dintre stratosfera performanțelor oferite de tehnologia propulsiei electrice și baza reprezentată de modelele hibride. Acestea au fost popularizate în urmă cu mai bine de două decade de Toyota Prius și între timp au evoluat în ceea ce oferă un sistem plug in hibrid – ce este mai bun din ambele lumi, cu mici dezavantaje despre care vom discuta punctual pe cazul modelului 530e. Sincer, ca o părere personală, după ce am urmărit cu interes dezvoltarea sectorului mobilității sustenabile de-a lungul timpului, consider – cel puțin la nivel teoretic – modelele plug in hibrid ca fiind compromisul perfect în timpul tranziției către era electrificării totale.
Seria 5 nu pare să fi ajuns întâmplător la cifra șapte – cea de-a șaptea generație este strâns înrudită cu nava amiral Seria 7, împărtășind noua arhitectură modulară CLAR. Aceasta, la rândul său, este înrudită mai mult decât ar crede necunoscătorii cu zona BMW i, deoarece introduce în componentele structurale ale șasiului tehnologii dezvoltate inițial pentru mini-marca eco, precum polimerii ranforsați cu fibră de carbon. Și deja putem vedea cum cercul se închide, deoarece 530e este la rândul său un mariaj al zonei clasice BMW cu divizia i. O ecuație simplă, însă în același timp una care lasă loc pentru surprize. Prima – pe stradă, 530e este la fel de subtil ca orice alt Seria 5 – diferențele la nivel de design sunt minime. Astfel, majoritatea privitorilor sunt extrem de surprinși când 530e se apropie în modul electric, în perfectă liniște. Și este vorba despre acea liniște la care te-ai aștepta când intri într-un bloc de familiști la orele prânzului… nicidecum de la un sedan de clasă mare cu blazon alb-albastru. Însă, nu degeaba există o întreagă comunitate creată în jurul modelelor BMW plug in hibrid – 530e fiind la fel de înrudit cu X5-ul PHEV, deoarece toate trei (inclusiv Seria 7) folosesc arhitectura motorului transversal legat la ansamblul cutie/motor electric. Dacă nu știați, BMW are două versiuni ale platformei plug in – cealaltă fiind cea destinată modelelor cu tracțiune tradițional față, precum Seria 2 Active Tourer sau Mini Countryman (cu excepția reprezentată de i8, dar aici constrângerile sunt de altă natură).
A doua surpriză este reprezentată de impactul aproape inexistent asupra modului de utilizare cotidiană – mulți clienți potențiali ai modelelor electrificate se tem de necesitatea de a-și schimba în mod esențial rutina zilnică. Cum aici vorbim despre un model plug in hibrid, nu va exista nici cel mai mare catalizator negativ – acea mult discutată „range anxiety”. De altfel, dacă ești un pic extrem, poți uita pur și simplu că ai de-a face cu un model care poate fi reîncărcat și de la priză – 530e-ul fiind perfect capabil la rândul său să uite acest aspect. Însă, din punctul nostru de vedere, acestea este de fapt elementul esențial pe care trebuie să te bazezi în viața de zi cu zi. Și da, acesta implică o mică schimbare de atitudine – însă este una minoră, pe care suntem perfect capabili să o adoptăm… chiar dacă nu din primul moment. Însă revenim imediat. A treia surpriză pe care am avut-o a fost legată de compromisurile pe care trebuie să le faci… în căutarea mobilității de mâine, nici măcar a viitorului. Acum, să detaliem un pic. În primul rând, departe de marketing-ul agresiv practicat de zonele de bază sau de top – avem exemple negative din ambele zone, BMW a ales să poziționeze 530e în gamă drept o alegere cât se poate de naturală, între versiunile similare pe benzină sau diesel. Cel mai bun indicator, prețul – 530e costă 58132 euro față de 55276 euro pentru 530i și 59738 euro pentru 530d. De asemenea, cum Seria 5 are reputația unui model business cât se poate de tradițional, nici 530e nu iese din tipare. De altfel, dacă ar fi să-i reproșăm ceva este fix subtilitatea de care dă dovadă – în afară de emblemele aferente (i sau e, după caz și poziționare pe caroserie), tușele albastre de pe barele grilei radiatorului sau al portului de încărcare la priză, mai nimic nu trădează acest plug in drept ceea ce este. Și nici interiorul nu este mai prejos – 530e este un model electrificat, dar nu are de gând să epateze sub nici o formă. Habitaclul este la fel ca la orice alt Seria 5, inclusiv în privința opțiunilor sportive – noi am avut la test o versiune dotată cu scaune „smart”, care ofereau susținere laterală în funcție de modul de condus selectat… pentru o călătorie confortabilă, sau cu profil dinamic. Totuși, există un compromis destul de însemnat – spațiul dedicat portbagajului este semnificativ redus față de modelele standard: 410 față de 530 litri, datorită spațiului ocupat de acumulatorii cu o capacitate totală de 9,2 kWh.
Am vorbit puțin mai devreme despre mica modificare de atitudine necesară pentru a exploata la maxim calitățile unui plug in hibrid precum 530e. BMW promite un sedan dinamic ce oferă și posibilitatea unui condus în regim exclusiv electric, cu emisii zero, cu un consum foarte redus de combustibil, de doar 1,9 l/100 km și un nivel al emisiilor CO2 de numai 44 g/km. Sună prea bine pentru a fi adevărat – însă cu o singură excepție este chiar adevărul gol goluț. Elefantul din magazinul de porțelanuri este chiar acest consum aproape neverosimil – și unul care pe parcursul testului nostru a rămas oricum foarte departe. Știm cu toții cât de aproape /departe de adevăr sunt cifrele oficiale – noul standard WLTP ar trebui să facă puțină ordine – astfel încât să ne concentrăm asupra aspectelor realizabile în viața de zi cu zi. Astfel, 530e este perfect capabil să ofere o eficiență de invidiat, dacă utilizatorul vrea. Mai exact, ajungem la acea mică modificare a rutinei zilnice – posibilă din păcate doar dacă posesorul unui 530e are și infrastructura necesară. Pentru a te bucura de un PHEV, ideal ar fi să ai posibilitatea de a reîncărca acasă de la priză acumulatorii – un BMW i Wallbox, care oferă o capacitate de încărcare de 3,7 kW va reface energia disponibilă în aproximativ trei ore (față de cinci la o priză normală). Apoi, la fel de ideal ar fi să dispui de o a doua priză la birou – în timp ce cumpărăturile vor fi cel mai probabil făcute în locații care oferă și ele infrastructura specială de reîncărcare (există lanțuri și la noi). Astfel, parcursurile urbane – aproximativ 40 de km, oficial, noi am reușit puțin peste 30 de km – ar putea fi realizate cu emisii zero, fără a consuma un gram de combustibil. Aici intervine zona de performanță atinsă de BMW – standard, în modul „Auto eDrive”, parcursul EV poate fi realizat până la 90 km/h, însă la activarea „Max eDrive” se pot atinge viteze de până la 140 km/h. Totalul combinat de 252 CP și mai ales cuplul de 420 Nm este perfect adaptat cerințelor unui sedan business modern – mai ales dacă ne gândim că sistemul eDrive de ultimă generație oferă singur 113 CP și un cuplu instantaneu de 250 Nm, alături de propulsorul termic de 2 litri și 184 CP. Datele oficiale nu lasă loc de interpretări – de la 0 la 100 km/h în 6,2 secunde şi o viteză maximă de 235 km/h. Însă trebuie un pic de atenție în utilizarea resurselor. Aceasta deoarece în cazul unei utilizări în stil hibrid clasic, ce neglijează sistemul plug in, dezavantajele unui astfel de sistem sunt ușor de sesizat. În primul rând, dacă se alege modul „Battery Control” – în care se setează o proporție de reîncărcat a bateriei din mers, motorul ICE va funcționa și drept sistem de propulsie și drept generator, cu impact negativ asupra performanțelor și consumului de combustibil. În al doilea rând – iar asta este valabil pentru orice hibrid sau plug in – masa adăugată a sistemului hibrid penalizează atât performanțele cât și economia de carburant. Reversul medaliei este tot unul dinamic – cel puțin în cazul modelului 530e – distribuția maselor este excelentă, astfel încât plug-in-ul poate rula ca pe șine pe drumurile care invită la parcursuri sportive. Aici intervine a patra surpriză – te-ai aștepta ca un model electrificat să facă ceva economii la capitolul dinamism. Însă nu este cazul aici, 530e se poate conduce la fel de eficient precum un hibrid de clasă mică și la fel de dinamic precum un model cu valențe M – noi chiar am avut posibilitatea unui experiment. Astfel, pe drumurile sinuoase ale unuia dintre multiplele noastre trasee montane am exploatat din plin calitățile dinamice, pentru ca la întoarcere să ne jucăm cu eficiența frânării regenerative – capabilă să convertească energia altfel pierdută la frânare.
+ Utilizarea cotidiană – 530 e poate fi condus ca orice alt BMW, sportiv ori de câte ori doriți și cu bonus de eficiență sau parcurs cu emisii zero
+ Prestigiu – este la modă să fii eco, însă 530e îți permite să fii „eco conștiincios” – nu doar monden, la același nivel premium cu care ne-a obișnuit marca bavareză
+ Emisii zero – dacă aveți priză acasă și la servici, iar cumpărăturile le faceți în cadrul unor lanțuri ce oferă în parcare stații de reîncărcare aveți ocazia de a merge electric în permanență în mediul urban
+ Dinamism – să fii eco nu înseamnă să fii încet. 252 CP ar putea părea puțini, însă cuplul combinat de 420 Nm și de 250 Nm în modul EV este responsabil pentru accelerații impresionante. În plus, 530e este cameleonul la care ne așteptam – Eco Pro pentru eficiență, Comfort pentru momentele de relaxare și Sport oricând îți dorești
+ Utilizarea cotidiană EV – vremurile când un model hibrid îți permitea parcursuri electrice de câteva sute de metri au apus. Acum trăim în era în care 530e îți permite accelerații electrice impresionante de pe loc, fără a trece în modul hibrid (există un prag foarte sesizabil pe care nu îl vei trece fără să vrei)
+ Ținuta de drum – fără a evidenția în vreun mod calitățile dinamice, 530e oferă plăcerea de a conduce pe care o consideri ca un dat atunci când te afli într-un model cu blazonul alb-albastru
+ Comoditate maximă – nu este o caracteristică a lui 530e, ci una valabilă pentru Seria 5 în general. Sistemul de control prin gesturi este aproape un element SF – el oferind o altă opțiune pentru operarea anumitor funcții
– Prețul – evident piperat, dar acesta este o consecință a apartenenței la segment și elita PHEV
– Greutatea în plus a sistemului – care aduce un plus consistent de kilograme față de un 530i, spre exemplu
– Spațiul din portbagaj – redus la 410 litri și cu un acces destul de dificil datorită înălțimii de încărcare redusă