Achitarea impozitului anual pentru autoturismele achiziționate prin leasing cade în sarcina utilizatorului, nu a firmei în a cărei proprietate se află pe parcursul contractului.
Începând cu data de 1 ianuarie 2007 au intrat în vigoare reglementări fiscale noi în cazul leasingului financiar, ca urmare a alinierii legislaţiei interne la legislaţia europeană şi la cutumele internaţionale în materie. În sensul celor de mai sus, principalele modificări aduse Codului Fiscal, cu efect imediat asupra utilizatorilor de autoturisme cumpărate în leasing, au vizat transmiterea obligaţiei de plată a impozitului pe proprietate asupra autoturismelor de la societatea de leasing (finanţator) la utilizator.
Deşi regula instituită de Codul Fiscal în privinţa autoturismelor constă în faptul că orice persoană care are în proprietate un autoturism care va fi înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual aferent acelui mijloc de transport, modificările sus-menţionate instituie o excepţie de la această regulă, întrucât contractul de leasing financiar nu transferă proprietatea în momentul semnării, utilizatorul având totuşi posibilitatea de a-şi manifesta opţiunea în sensul achiziţionării bunului. Excepţia de mai sus ar putea avea ca raţiune faptul că, în cazul leasingului financiar, se poate vorbi despre o „separare între proprietatea economică şi cea legală“ asupra bunului ce formează obiectul contractului de leasing. Astfel, proprietatea legală aparţine societăţii de leasing (finanţatorului), însă singurul atribut care rămâne la finanţator este, în cazul nostru, cel de dispoziţie, în timp ce proprietatea economică îi revine în mod clar utilizatorului căruia îi este transferată posesia şi folosinţa bunului obiect al contractului de leasing financiar. Ar putea părea că modificările aduse în legislaţie în ceea ce priveşte persoana ţinută la plata impozitului aferent autoturismelor finanţate în sistem de leasing dau naştere doar la obligaţii în sarcina utilizatorului, însă lucrurile nu stau în totalitate aşa. Aşadar, Codul Fiscal prevede că utilizatorul beneficiază de deductibilităţile fiscale generate de utilizarea bunului, înscriindu-l în propria contabilitate şi chiar amortizându-l. De asemenea, din punctul de vedere al costurilor finale reale, considerăm că transferul obligaţiei de plată a impozitului pe proprietate din sarcina societăţii de leasing (finanţatorului) în sarcina utilizatorului autoturismului nu aduce schimbări semnificative, întrucât şi în trecut impozitul, atunci când era plătit de societatea de leasing, era suportat într-un final tot de către utilizator, fiind inclus în diverse taxe percepute de societatea de leasing. Mai mult, încercarea societăţilor de leasing de recuperare a costurilor generate de plata impozitului a dat naştere unor practici incorecte în ceea ce priveşte facturarea unor servicii şi costuri în contractul de leasing (de exemplu, suprataxarea). Având în vedere că acum obligaţia de plată a impozitului pe proprietate asupra autoturismului cumpărat în leasing cade în sarcina utilizatorului, acesta va avea obligaţia depunerii declaraţiei fiscale la administraţia de taxe locale în a cărei rază este înregistrat autoturismul, în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului de leasing, însoţită de o copie a acestuia. În concluzie, noile prevederi fiscale au chiar menirea de a asigura o oarecare transparenţă în facturarea costurilor aferente utilizării bunului, transparenţă care le avantajează pe persoanele fizice, acestea fiind scutite de costurile intermedierii existente în trecut.
Text: Andrada Coiciu-Trifan,
avocat Bulboacă & Asociaţii
Comentarii închise.