Nu e un mister pentru nimeni faptul că Formula 1 este cel mai costisitor sport de pe planetă. Chiar și pe fondul crizei economice mondiale din ultimii ani, miliardele de euro continua să curgă în această lume specială a Marelui Circ.
Text: Dan Alexandrescu. Foto: Lukas T. Gorys
Campionatul Mondial de Formula 1 se desfășoară în fiecare an pe parcursul a cel puțin 18 etape, care, la rândul lor, pot fi considerate fiecare în parte câte un minicampionat mondial. În mod firesc se pune întrebarea referitoare la bugetele necesare participării la un asemenea eveniment. Acestea sunt pur și simplu enorme. Pentru a face măcar figurație în Formula 1, trebuie să fii bogat. Pentru a nu trece neobservat, trebuie să fii foarte bogat, iar pentru a emite pretenții la victorie, trebuie să fii extrem de bogat. Vremea artizanilor din Formula 1 a apus de mult, astăzi singurii care pot face față cerințelor fiind doar marii constructori de automobile, precum Mercedes, Honda, Renault sau Ferrari (Fiat).
În momentul de față, Mercedes este instalat în fruntea ierarhiei. Efortul financiar anual destinat Formulei 1 de către concernul german se cifrează la nu mai puțin de 453 milioane de euro. Personalul alocat pentru proiectarea construcția și exploatarea celor două monoposturi numără aproximativ 1200 de persoane. Salariile acestora sunt și ele la cote foarte ridicate, media situându-se în jurul a 80.000 de euro pe an pentru mecanici, inginerii de top putând să depășească cu ușurință un milion de euro pe sezon. Pentru aceștia este vorba despre doar o cifră de pornire. Un inginer genial, precum Adrian Neway de la Red Bull, câștigă 12 milioane de euro pe an, la care se mai adaugă diverse bonusuri în funcție de rezultate.
Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu al Canadei
Ferrari, cea mai veche și mai reputată echipă din Formula 1, dispune de un buget de 372 milioane de euro pe an, sumă care, în funcție de necesități și situație, poate fi mărită substanțial. Nu mai puțin de 750 de salariați se află la dispoziția Scuderiei. Red Bull are un buget de 324 milioane de euro, numărul salariaților fiind de circa 700. Este evident faptul că nici în cazul lor majorările de buget nu constituie o problemă în situația în care acest lucru se impune.
Prestigioasa echipă britanică McLaren dispune de 257 milioane de euro, la care se adăugă bugetul alocat de către constructorul japonez Honda, cel care furnizează în mod gratuit motoarele monoposturilor pilotate de cei doi foști campioni mondiali, Fernando Alonso și Jenson Button.
Lotus se descurcă greu cu 170 milioane de euro și 470 de salariați, în timp ce Williams are la dispoziție 142 de milioane și 520 de angajați.
Force India dispune de circa 135 milioane de euro și are un personal de 350 de oameni, în vreme ce Toro Rosso poate miza pe 121 de milioane și 320 de persoane.
Cu un trecut respectabil, echipa elvețiană Sauber traversează o perioadă nefastă, datoriile acesteia fiind foarte mari, iar bugetul, modest. Și mai dramatică e situația celor de la Manor (fosta Marussia), care nu dispun de mai mult de 50 milioane de euro și aproximativ 150 de suflete, existența echipei în Formula 1 constituind aproape un miracol.
După enumerarea acestor cifre se pune în mod firesc întrebarea legată de proveniența respectivelor fonduri. Ei bine, acestea provin în mare parte de la sponsori mai mult sau mai puțini generoși. Dacă, cu ani în urmă, producătorii de țigări alocau echipelor de Formula 1 sume imense, astăzi situația s-a schimbat radical, odată cu restricționarea drastică a publicității pentru tabac. Chiar și așa, Philip Morris continuă să subvenționeze echipa Ferrari cu 80 milioane de euro pe sezon. Mult mai de înțeles este, în contextual actual, participarea financiară a producătorilor de petrol, precum Mobil sau Petrobras. Băncile au și ele un aport în acest sens, Santander și Banco Do Brasil contribuind substanțial la bugetele echipelor Ferrari, McLaren și Sauber cu sume variind între 25 și 40 milioane de euro anual. O multitudine de alți sponsori din diverse domenii de activitate participă cu sume care variază între 3 și 22 de milioane de dolari. În funcție de reputația și de locul de expunere pe monopost se stabilește și prețul pe care fiecare sponsor îl plătește echipei respective. În general, cam 50% din bugetul unei echipe este asigurat din publicitate (sponsori). O expunere publicitară pe eleronul din spate al monopostului se cifrează la aproximativ 22 milioane de euro în cazul unei echipe de renume, fiind foarte vizibilă de-a lungul transmisiilor televizate. Părțile laterale ale monopostului, precum și carenajul din spatele pilotului beneficiază cam de același tarif de 22 milioane de euro. Retrovizoarele, chiar dacă sunt mici, sunt expuse foarte bine și în general pot fi alocate cu 4 sau chiar 5 milioane de euro. Suprafața aflată imediat în spatele roților din față se poate închiria cu 9 milioane, în timp ce vârful monoposturilor, partea cea mai ieftină și cea mai puțin vizibilă pe micile ecrane, se negociază la 2,5 milioane de euro. Per total, în comparație cu alte sporturi, ca raport buget/timp de expunere TV, publicitatea în Formula 1 este relativ ieftină, lucru care explică numărul mare de sponsori.
Spectacolul Formulei 1 atrage anual milioane de pasionați din lumea întreagă.
Campionatul Mondial de Formula 1 e proprietatea Federației Internaționale de Automobilism. Exploatarea acestui campionat este însă în sarcina Formulei One Group (FOG) și Formulei One Management (FOM), organizații care reunesc mai multe societăți. Sediile acestora se afla răspândite în țări precum Elveția, Luxemburg și insulele Jersey, recunoscute drept paradisuri fiscale. Aceste societăți sunt deținute de către diverse fonduri de capital sau bănci de investiții, cum ar fi CVC Capital Parteners cu 35%, Waddell & Read cu 20,7% sau, în trecut, Lehmann Brothers, care avea 12% etc. Cel care conduce acest imperiu financiar și care, la rândul său, deține 13% este miliardarul și în același timp legendarul și genialul britanic Bernie Ecclestone, care, la cei 85 de ani, este în continuare creierul financiar al Formulei 1. Anual, Formula One Group percepe aproximativ 1,2 miliarde de euro. 300 de milioane au ca sursă rețetele publicitare și lojele VIP din Paddock Club, un loc pe durata unui weekend de Grand Prix costând între 3700 și 7000 de euro de persoană. Circa 450 milioane de euro provin din drepturile de transmisiuni televizate, iar alte 450 au ca sursă sumele plătite de către circuitele pe care se dispută Marile Premii. Aceste sume sunt foarte diferite ca mărime și ca proveniență (fonduri de stat sau private), în cazul circuitelor de mare tradiție, precum Monaco sau Monza, sumele fiind mici (Monaco este chiar exceptat de la plată). Dacă e vorba despre circuitele noi, cum ar fi Abu Dhabi, China, Singapore sau Soci, factura e mult mai mare și poate depăși 50 milioane de euro pentru o ediție.
Sebastian Vettel, cvadruplu campion mondial cu Red Bull, și-a dublat salariul odată cu trecerea la Ferrari, de anul acesta. Este un salt uriaș, având în vedere că nu se poate spune că înainte era prost plătit. Acum, trebuie să aducă Ferrari pe primul loc.
Fascinația pe care o exercită Formula1 în rândul fanilor este imensă, piloții fiind principalul factor de atracție. S-a creat legenda că aceștia câștigă foarte mulți bani, lucru care nu e adevărat decât într-o oarecare măsură. În mod concret, în Formula 1 există trei categorii de piloți: cei plătiți, cei care nu plătesc și cei plătitori. Dacă ne referim la piloții plătiți, aceștia câștigă într-adevăr sume considerabile. În acest moment, campionul box office-ului piloților este chiar campionul mondial en titre, britanicul de culoare Lewis Hamilton. În urmă cu câteva săptămâni, Hamilton a reușit să semneze un contract de 110 milioane de euro pentru 3 ani, la care se adăugă alte milioane de euro din contracte stabilite cu sponsori personali. În plus, dacă va câștiga titlul mondial, va primi și monopostul. Sebastian Vettel, de patru ori campion mondial, și-a dublat salariul odată cu transferul la Ferrari, germanul putând conta pe circa 40 milioane de euro anual. Plecat de la Ferrari, spaniolul Fernando Alonso și-a negociat contractul cu McLaren la 35 milioane de euro pe sezon. Räikkönen, și el fost campion mondial, poate conta pe 22 de milioane, în timp ce Nico Rosberg, secundul lui Hamilton la Mercedes, va încasa 18 milioane. Chiar dacă și el este deținătorul unui titlu mondial, englezul Jenson Button nu câștigă „decât“ 12 milioane de euro, pentru el vârsta fiind un handicap, în vreme ce francezul Romain Grosjean nu primește mai mult de 3 milioane de euro. Tânărul Carlos Sainz junior și mezinul all times al Formulei 1, Max Verstappen, se mulțumesc cu câteva sute de mii de euro, la fel ca și celălalt junior Red Bull, rusul Daniil Kviat, dar viitorul le aparține. Australianul Daniel Ricciardo, a cărui carieră a fost finanțată în totalitate de către Red Bull, primește în jur de 7 milioane de euro pe an. Dacă ne referim la piloții echipei Force India, germanul Nico Hulkenberg și mexicanul Sergio Pérez, aceștia sunt fericiți că nu trebuie să plătească și că au totuși câte un salariu care se apropie de două milioane de euro anual. La Sauber, piloții Felipe Nasr, brazilian de origine libaneză, și suedezul Marcus Ericsson, ambii foarte tineri, câștigă câteva sute de mii de euro anual din banii pe care i-au adus tot ei, cu ajutorul sponsorilor. Tot din banii aduși de el este plătit și venezueleanul Pastor Maldonado, care, datorită aportului financiar foarte consistent, de circa 25 milioane de euro pe an, furnizat în principal de către compania petrolieră venezueleană, are un salariu onorabil, ce se situează în jurul a 3 milioane. „Codașii“, ibericul Roberto Merhi și britanicul Will Stevens, nu câștigă mai nimic, cu toate că fiecare dintre ei aduce câteva milioane de euro echipei Manor, cu care nu au însă nicio șansă să se facă remarcați.
Nico Rosberg (stânga), Lewis Hamilton (centru) și Kimi Räikkönen, trei dintre piloții plătiți cel mai bine
După enumerarea atâtor sume, e firesc să ne întrebăm cât costă oare un monopost de Formula 1. Răspunsul este imposibil de dat, diferența valorică dintre mașini fiind extrem de mare. Ce putem estima, dar cu o mare aproximație, sunt prețurile componentelor unui monopost. Setul de motoare necesar pentru un sezon poate să ducă undeva între 20 și 25 milioane de euro. Frânele se pot evalua la aproximativ 200.000 de euro, în timp ce eleronul spate, care este și mobil, ajunge la 125.000. Sistemul de evacuare (eșapamentul) costă cam 230.000 de euro de mașină, iar pneurile, 1700 de euro bucata. Eleronul față, care este piesa cea mai fragilă și cea mai expusă, costă 200.000. Caroseria, sau mai exact carenajul monopostului fabricat din fibră de carbon, aluminiu și titan, depășește 1.300.000 de euro. Aici se adaugă costurile ocazionate de orele petrecute în tunelul aerodinamic pentru a putea defini cea mai eficientă soluție pentru fiecare monopost. O oră de utilizare a tunelului de vânt costă circa 15.000 de euro. Dacă ținem cont de faptul că aceste tuneluri de vânt sunt utilizate de către echipe uneori și 24 de ore pe zi… Astăzi, un tunel de vânt performant costă minimum 50 milioane de euro. Este cazul tunelului echipei Sauber, dar cel aparținând echipei Ferrari e cu mult mai scump, probabil chiar dublu. O cutie de viteze ajunge să coste un milion de euro, în timp ce software-ul de telemetrie costă „doar“ 100.000 de euro. Tabloul de comandă al monopostului se află pe volan, toate comenzile fiind situate în cel mai ingenios mod posibil. Un volan de acest gen costă în jur de 65.000 de euro.
Dacă dorim totuși să evaluăm costul unui monopost, întotdeauna din anii precedenți, putem ajunge la o sumă situată între 8 și 12 milioane de euro, dar numai în cazul unui monopost cu vechime de cel puțin un sezon, care, la capitolul tehnic sau performanțe, este complet depășit și care, din acest motiv, nu mai poate fi folosit decât pe post de relicvă sau eventual de exponat de muzeu, sau, în cel mai bun caz, ca mașină de demonstrație în cadrul unor mitinguri automobilistice.
Un accident, precum cel suferit de Felipe Nasr (Sauber) din propria vină în testele ce au precedat Marele Premiu al Canadei, poate cauza pierderi de milioane de euro.
În momentul de față, referitor la Formula 1 se vorbește de criză. Analizând cifrele de mai sus, cu toți suntem tentați să ne întrebăm despre ce criză este vorba. În realitate, criza există și, dacă în cel mai scurt timp nu se va conștientiza acest lucru de către toți cei implicați în acest sport, în special cei foarte bogați, într-un viitor apropiat se va vorbi despre Formula 1 la trecut, aceasta considerație neaparținându-mi în niciun fel, ci venind direct de la Niki Lauda, un personaj de legendă, ale cărui previziuni s-au adeverit de cele mai multe ori de-a lungul timpului…
ams 7/2015
