Home Știri Editorial: De ce Dacia nu este suficient de bună pentru români

Editorial: De ce Dacia nu este suficient de bună pentru români

de Alin-Alexandru Ionescu

Orice noutate de la Dacia, fie că vorbim despre o restilizare, o completare a gamei de motorizări sau de lansarea unui nou model, produce valuri mari în mediul on-line din România. Unii aplaudă evoluția mărcii argeșene, alții critică politica low cost, dotările sau performanțele mașinii, însă, în niciun caz, românii nu pot rămâne indiferenți în acest context. Iar de cele mai multe ori, comentariile negative sunt cele care generează cele mai multe discuții pe rețelele sociale.

Așadar, care să fie explicația? De ce suntem atât de critici cu marca noastră națională? Este o cârcoteală venită din ADN-ul nostru profund critic, sau pur și simplu Dacia nu este potrivită pentru români?

Gândind la rece, după ce am testat noua generație de modele Logan, Sandero și Sandero Stepway, evoluția lor nu poate fi pusă la îndoială. Sunt automobile bazate pe o platformă nouă, modernă, care anulează astfel principalul neajuns al Daciilor produse în ultimul deceniu. Iar spre deosebire de toate modelele produse din 2004 în prezent, care au fost dezvoltate pe baza unei platforme care a fost de la început una de compromis, concentrată pe costuri cât mai reduse care să permită lansarea „mașinii de 5000 de euro”, CMF-B este o arhitectură de ultimă generație, performantă, pe care grupul Reanult Nissan o folosește la o multe alte automobile de volum (Renaut Clio, Captur și Arkana, Nissan Juke și Note). Asta se simte din plin când conduci noile modele Dacia, pentru că acestea au o ținută de drum îmbunătățită, confort mai bun la rulare, zgomot interior redus, habitaclu mai spațios și posibilitatea de adopta o arie mai largă de tehnologii. Probabil că vom vedea și rezultate îmbunătățite la testele de impact efectuate de EuroNCAP, unde Dacia ar trebui să obțină cel puțin patru stele.

Și totuși, de ce atâta reticență, critică și chiar ură la adresa „conservelor” de la Dacia? De ce preferă românii orice mașină SH dintr-o clasă superioară, cu vechime de 5-10 ani, în detrimentul unui automobil nou, cu performanțe mai modeste? Una dintre explicații ne duce la începutul anilor `90, imediat după Revoluție, când posibilitatea de a importa mașini „străine” a fost ca o gură de aer pentru un popor care zeci de ani a trăit cu granițele închise, obligat să cumpere automobile depășite moral și tehnic, de o calitate foarte slabă, pentru care trebuia să aștepte chiar și 6-7 ani de la momentul depunerii banilor la CEC și până la livrarea mașinii. Evident, a urmat o generație care s-a format cu ideea că mașinile de import sunt mai bune. Că orice mașină germană veche este mai bună decât o Dacie nouă. Și, de cele mai multe ori, acesta era adevărul.

Citește și: Dacia Logan și Sandero/Stepway, o privire asupra detaliilor

Desigur, mai există și categoria pasionaților. Cei care conduc cu plăcere, care simt o atracție pentru mașini și are își doresc un automobil care să le ofere satisfacții. Vor putere, vor viteză, vor dinamică sportivă, însă nu dispun de bugetul necesar achiziției unei mașini noi cu astfel de performanțe. Evident, performanțele oferite de o Dacie de 90 CP, cu motor turbo de 1,0 litru, nu le transmit niciun fior. Direcția electrică sau suspensia simplă și confortabilă de la Clio nu-i inspiră să ia niciun viraj cu viteză, iar interiorul plasticos, scaunele simple și poziția la volan înaltă nu-i fac să se simtă speciali. În schimb, o mașină de clasă superioară de la un producător german, care, la achiziție, a avut un preț de 3-4-5 ori mai mare decât a unui Sandero nou, evident că este mai performantă din toate punctele de vedere. Da, mașinile de acum 10 ani poate că nu dispun de frânare autonomă sau Apple CarPlay, însă se simt superioare din toate punctele de vedere: dinamic, calitate a fabricației, dotări, siguranță.

Pasionații nu sunt neapărat interesați de fiabilitate. Nici nu realizează care sunt costurile de întreținere ale unui automobil premium german de clasă medie, mare sau lux. Iar când dau piept cu un cost de 3000 de lei pentru o revizie a sistemului de frânare, după ce și-au cumpărat o mașină de 7-8000 de euro, încep să caute soluții low-cost: piese aftermarket de calitate îndoielnică și servisare în regie proprie sau „la un băiat în cartier”. Anvelopele sunt și ele un subiect la care se face economie, optându-se de multe ori pentru pneuri second-hand, care pot să nu prezinte siguranță.

Uneori, pasiunea vine la pachet și cu dorința de a epata. Vrem să arătăm cine suntem, vrem să se vadă că am reușit, că avem, că ne-am depășit condiția. O avem în sânge, e născută din sărăcie și frustrare, iar pentru mulți reprezintă o satisfacție intoxicantă. Dacă am muncit, dacă „ne-am ajuns”, nu putem să conducem o Dacie nouă. Și realitatea este că achiziția unei mașini rămâne un efort pentru majoritatea românilor. Așa că dacă tot facem un efort, economisind, renunțând la alte lucruri care ne aduc plăcere, măcar să conducem o mașină care dă bine.

În alte țări, în schimb, clientul are cultura mașinii noi. Vrea un automobil pe care să-l conducă el primul, care are garanție, promițându-i astfel o viață fără griji. Oamenii nu vor să-și complice existența, ci își doresc un vehicul robust, de încredere, care să-i transporte din A în B cu costuri de exploatare minime. Aici a lovit Dacia în ultimii 15 ani, iar noua gamă de modele aduce un suflu nou pe o piață pe care marca deținută de Renault o domina oricum.

Evident, nu putem ignora faptul că salariul mediu în Germania este de 2456 de euro. Francezii câștigă în medie 2411 euro, iar austriecii, 2885 de euro – ca să enumerăm trei dintre cele mai importante piețe pentru Sandero. Sunt oamenii care nu trăiesc în sărăcie, care nu au dezvoltat frustrări și nici dorințe de a epata, ci sunt clienți care gândesc pragmatic și care au văzut în Dacia o mașină de încredere. Însă pentru noi, românii, pasionații, mașina înseamnă mai mult decât un mijloc de transport. Iar Dacia nu poate înlocui mașina germană second-hand, indiferent cât de mult ar evolua produsele de la Mioveni.

Articole similare

7 comentarii

Cornel November 25, 2020 - 18:47

PROBLEMA la ele ,Dl Alin este că în afara de. platforma , șasiu CMF – B , Nu au evoluat în nimic . Daca ce i de la DACIA aveau Puterea sa se , opună. la trecerea pe niște. încercări de motoare de diferite capacități cilindrice. de la Crescătoare la descrescătoare și iar crescătoare , poate că , altfel era Treaba . Acum sa dai 12000 de euro ,pe o , mașină. Noua și în Trafic sa fii depășit de o coșarcă Sh dar cu capacitate adecvată E frustrare ,orice a ți spune . DACIA ,a. dat Lovitura ,cu ceea ce D vstra , Alții ,numiți Compromis . OK ! DA. compromisul acela., a atins pragul de 1 milion de Km . Ori de la Logan Ph 2 Nu sa auzit ,văzut Nimic . Și așa ca Idee , daca te uiți la ce mașini ,au unii mecanici , electricieni , recepționeri. Service , ingineri din Service , Personale ,Nu de la Firma , ai Surpriza sa vezi , că sunt ,de acelea ,de le .amintiți Dumneavoastră ! Deci. despre ce vorbim ?

Reply
Rbam November 25, 2020 - 22:07

Jos pălăria pentru articol! Bravo!

Reply
Costache Dumitru November 26, 2020 - 07:35

Auto Dacia Logan, sunt mașini scumpe, pentru ce oferă.
Cu motorizare foarte slabă de 65 Cp și tabla netratată, care începe sa rugineasca după 2 – 3 ani de folosință.
Acestea sunt adevăratele motive, de reticență împotriva auto Dacia.

Reply
Trifan Adrian November 26, 2020 - 08:23

Decât o mașină second hand de top, cumpărată de la șmenari cu 10.000 de euro, care după un timp poare să-ți facă figura și să plătești câteva mii de euro reparații, am achiziționat în 2018, un Sandero TLC de 90 CP, cu motor de 898 cm3 fabricat în același an.Deci mașina e nou nouță.Timp de 5 ani cât plătesc 800 de lei rata lunară mă doare la “bască”. Reviziile anuale sunt prinse în contract și dacă se întâmplă să rămân în “pană” aiurea prin țară, Dacia Asistance mă scoate din “nevoi”. Asistența dată este prinsă in clauzele contractuale. Mai mult de atât… fă asta cu un second hand.
O zi bunâ!
PS Prețul de catalog ~9.500 €. Chilipir.

Reply
CRISTI November 26, 2020 - 09:11

Nu exista o “evoluție” voiam să vă întreb ce părere aveți de Dacia Duster cu motorul ăla de Logan 1.4/1.6 pe un SUV
Măcar un motor 2.0 diesel nu ar fi m-ai OK?

Reply
Mihu November 26, 2020 - 15:15

Am avut Logan încă de la prima generație, apoi l-am văzut pe stradă și la alții, am văzut cum a suportat trecerea anilor și în final am tras concluzii. Plusurile se cunosc, limitările de asemenea. Ce mă deranjează însă cel mai rău și mă face să fiu circumspect pe viitor ? Rugina, calitatea caroseriei. Slabă rău de tot în comparație cu orice există pe piata europeana occidentală. Probabil doar Lada Niva atrage mai multă rugina decât Dacia cu ale sale versiuni. Peste acest lucru nu pot sa trec de acum înainte, iar când este să îmi aleg o mașină știu ca trebuie să mă uit la Renault în loc de DACIA, originalul fiind mult înaintea copiei sale autohtone. Ăsta dacă vreau ceva apropiat. Iar dacă nu îmi permit o mașină mai buna pentru că e prea scumpă, pot alege mașini germane sau japoneze la mana a doua la calități mult mai bune și la preturi derizorii. Ce m-ar face să mă întorc la DACIA ? Păi tot caroseria. Sa de-a Dacia 12 ani garanție pentru aceasta, iar calitatea sa fie pe măsură. Atunci da, m-aș întoarce la Dacia. Poate. Sau cine știe, căci piața este într-o continuă schimbare … Dar în prezent așa văd lucrurile. Sa auzim de mai bine și succes Dacia !

Reply
Tibi Nagy December 13, 2020 - 16:25

Cred ca ati atins cam toate aspectele problemei dl. Alin.

Reply

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.