Despre o posibilă evoluție a circulației rutiere în orașele aglomerate.
Sunt un mare fan al automobilelor de orice fel, dar mai ales a celor care au cel puțin 2×2 m (înălțime x lățime). Așa că am să le țin partea întotdeauna, indiferent de modul lor de propulsie. Numai că orașele mari – în particular, Bucureștiul, unde locuiesc – sunt sufocate de mașini. Viteza medie de mers de luni până vineri este de 12 km/h. Lucrurile se complică și mai mult dacă vrei să oprești mașina într-un loc în care să nu încalci niciun paragraf din regulamentul circulației. Și atunci mă întreb de ce țin atât de mult la mașină și nu trec la bicicletă? Răspunsul meu ține de orice, numai de rațiune nu. Suprafața străzilor unui oraș rămâne neschimbată zeci de ani, dar populația de vehicule a crescut de zeci de ori, așa că e normal să nu mai încăpem. Lupta cu sistematizarea, cu demolările de case, cu ridicarea de poduri peste poduri (la propriu) este o cauză pierdută din start.
Cu siguranță, probleme similare au și alte orașe mari din lume. Londra, spre exemplu, este de trei, patru ori mai mare decât Capitala noastră. Primarul de acolo, fiind un biciclist convins, încearcă să le impună un nou stil de viață londonezilor. El vrea ca, în următorii 5 ani, aproape toate străzile din orașul său să aibă viteza limitată la 20 mph, circa 30 km/h.
Vehicule moderne de oraș: E-Motorbike, Piaggio, VW Up și Renault Twizy
Fiecare dintre cei șapte milioane de locuitori are o opinie pro sau contra, dar există niște consecințe calculate statistic ce nu prea pot fi ignorate. 40% mai puține accidente de circulație reprezintă cel mai important argument. În țara în care s-au născut Aston Martin, Lotus, Cosworth, Jaguar, McLaren pot fi impuse limite atât de „penibile“? Pare imposibil. Dar nu mai au altă alternativă! Desigur, se mai adaugă și povestea perpetuă a reducerii poluării, iar în cazul lor, mai contează și frumusețea orașului.
Trec în fiecare zi pe lângă un pilon de pod pe care Primăria se încăpățânează să-l ridice peste podul Ciurel de peste Dâmbovița, chiar și fără a avea toate documentele în regulă. Probabil, va risipi pe el alte câteva sute de milioane de euro, pentru ca, la câțiva ani după finalizare, să mai avem o arteră cu ambuteiaje! „Dezvoltarea durabilă“ este în interpretarea bucureșteanului-șef „dezvoltare cu beton“. În schimb, londonezul-șef are în plan cumpărarea de biciclete, construcția de parcări și de piste pentru biciclete, în valoare de 600 milioane de lire în anii următori.
Nu știu cât de durabile sunt bicicletele de închiriat din Londra, dar orașul lor va scăpa de ambuteiaje și de smogul proverbial. La mine în oraș, singura mea speranță de a scăpa de aglomerație rămâne internetul, care ne va ajuta să muncim, să învățăm și să cheltuim stând acasă. Un ultim argument al primarului Londrei, care, nefiind chirurg, chiar ține la sănătatea locuitorilor: un biciclist este fizic cu 10 ani mai tânăr decât un șofer înrăit – așa ca mine.
