Constructorul japonez a prezentat noua generație Toyota C-HR, care vine cu un design și mai îndrăzneț, dar și gamă de motorizări electrificate.
La șapte ani de la debutul primei generații, Toyota a dezvăluit noul C-HR, un model care se vrea a fi și un vector de imagine în gama constructorului japonez. Asta pentru că și prima generație a fost altceva, din punct de vedere al designului. C-HR a fost unul dintre cele mai atrăgătoare modele Toyota, cu accent pe stil, nu pe maximizarea spațiului, iar noua generație pare să-i calce pe urme.
Toyota C-HR se prezintă cu un design aparte, marcat în partea frontală de farurile desenate din elemente preluate de la bZ4X și noul Prius, care au elementul de continuitate cu liniile puternice ale grilei supradimensionate. De altfel, aceasta a fost și ideea: forme întrepătrunse, care să dea un caracter emoțional mașinii. Observăm asta și din liniile de pe portiere. Dacă prima generație avea mânerele ușilor spate disimulate în montant, noua generație vine cu mânere tip pop-up, utilizate pentru prima dată pe un model Toyota.
Spatele este masiv și supraînălțat, cu stopurile lungi aflate chiar la baza lunetei. Între acestea observăm numele modelului, iluminat în roșu. De asemenea, noul C-HR mizează și pe combinațiile de culori între caroserie și toată partea din spate, inclusiv plafonul.
Interiorul este tot o revărsare de forme, cu tabloul de bord digital, care oferă informații într-un layout aerisit, plus un nou display central de 12,3 inchi (pe versiunile de top), iar comenzile climatizării au fost păstrate separat, cu butoane fizice. Nu mai puțin de 64 de culori și nuanțe sunt disponibile pentru luminile ambientale de la bord. Japonezii spun că noua generație a dublat cantitatea de plastic reciclat utilizat în producția diferitor repere, comparativ cu prima generație.
Electrificare
Toyota oferă noul C-HR cu trei versiuni de motorizare, toate electrificate. La bază este versiunea hibrid, care combină puterea de 98 CP a motorului de 1,8 litri, cu cei 94 CP ai motorului electric pentru un total de 140 CP, iar asta înseamnă accelerația 0 – 100 km/h în 9,9 secunde, viteză maximă de 170 km/h și consum mediu oficial între 4,6 și 5 l/100 km.
Urmează apoi tot un hibrid, dar cu motor termic de 2 litri și 152 CP, cuplat cu unul electric de 111 CP, pentru un total al sistemului de 198 CP. Aici, performanțele sunt semnificativ mai bune, cu 8,1 secunde până la 100 km/h și 180 km/h viteză maximă, consumul fiind identic cu al hibridului de 1,8 litri.
Pe această configurație HEV de 2 litri se oferă și versiunea echipată cu două motoare electrice, unul pe puntea spate (41 CP), care oferă mașinii tracțiune integrală (AWD-i). În acest caz, puterea maximă a sistemului este aceeași, 198 CP, la fel și performanțele, cu o îmbunătățire de 0,2 secunde pentru accelerația 0 – 100 km/h.
La vârf este oferită versiunea PHEV, echipată cu aceleași motor termic de 2 litri și 152 CP, dar cu un motor electric mai puternic, de 163 CP, care duce puterea ansamblului la 223 CP, ceea ce face ca accelerația 0 – 100 km/h să fie posibilă în 7,3 secunde. Autonomia electrică oficială este de 66 km, în timp ce consumul de benzină, la fel de oficial este de 0,8 l/100 km.