Mercedes a prezentat noul Mercedes GLC, cu o nouă imagine, capacități off-road dedicate și motorizări electrificate, de la mild-hybrid la PHEV.
Mercedes GLC este unul dintre cele mai importante modele Mercedes. Poate sună cam pretențios, dar afirmația este corectă, fără nuanțe, având în vedere că Mercedes GLC s-a vândut până acum în 2,6 milioane de exemplare. Aici, însă, trebuie menționat că intră și prima generație, GLK, produsă între 2008 și 2015.
Așadar, dacă luăm în considerare și GLK, Mercedes GLC a ajuns la a treia generație. Una care vine cu un design mai fluid, faruri a căror protuberanță superioară se unește acum cu grila. Grilă nu neapărat mai mare, dar cumva inversată, cu baza mare în sus și mai fin definită, cu bare mai mici pe verticală și linie care se unește de sigla Mercedes și o desparte pe orizontală. Un plus de eleganță, deși, vom vedea, Mercedes insistă serios și pe dinamism. În spate, stopurile sunt mai înguste, cu o nouă semnătură luminoasă, mult mai organică. Mercedes a reușit să îi confere noului GLC un coeficient aerodinamic (minim) de 0,29, comparativ cu 0,31 al predecesorului său.
Revenind la proporțiile mașinii, aceasta are lungimea de 4.716 mm (+58 mm față de modelul de până acum), lățimea este de 1.890 (identică), iar înălțimea a scăzut cu 4 mm, la 1.640 mm. Pe de altă parte, ampatamentul este mai generos, cu 2.888 mm.
Interiorul este în nota modelelor actuale Mercedes, adică mult diferit, dar nu vedem vreun display uriaș, care să integreze tabloul de bord și display-ul central. În schimb, noul Mercedes GLC propune un tablou de bord digital, cu diagonala de 12,3 închisoare, stil floating. În același stil este și display-ul central poziționat pe verticală, cu diagonala de 11,9 închisoare, în a cărui parte inferioară este și sistemul de scanare a amprentei prin care poți debloca anumite funcții. Sub acest display, câteva butoane pentru comenzi rapide, care oricum par integrate, în rest… nimic. Absolut nimic, ci doar suprafețe curate, fără nici un buton. Evident, ultima generație a MBUX rulează sub display-ul central, cu majoritatea aplicațiile de streaming (muzică), deja instalate. Sistemul de sonorizare de top, Burmester, vine cu 15 difuzoare și putere totală de 710 wați.
Hibridizare totală
Ok, exprimarea, care aparține celor de la Mercedes, este puțin forțată, în sensul că, da, toate motorizările convenționale au sistem mild-hybrid (48V). Pe de altă parte, există două versiuni PHEV, mai performante decât oricând, însă nu așteptați vreo versiune electrică integrată în gamă, cum am întâlnit în cazul recent prezentatului BMW X1. Asta pentru că Mercedes merge pe ideea modelelor electrice dedicate, în acest segment fiind vorba despre modelul de sine stătător EQC.
Să începem cu motorizările PHEV, trei la număr:
- Mercedes GLC 300 e 4Matic: benzină, 2 litri, putere sistem 313 CP, cuplu sistem 550 Nm, accelerația 0 – 100 km/h în 6,7 secunde, viteză maximă 218 km/h (Vmax electric: 140 km/h), autonomie electrică oficială 104 – 120 km.
- Mercedes GLC 400 e 4Matic: benzină, 2 litri, putere sistem 381 CP, cuplu sistem 650 Nm, accelerația 0 – 100 km/h în 5,6 secunde, viteză maximă 237 km/h (Vmax electric: 140 km/h), autonomie electrică oficială 104 – 120 km.
- Mercedes GLC 300 de 4Matic: diesel (OM 654 M), 2 litri, putere sistem 335 CP, cuplu sistem 750 Nm, accelerația 0 – 100 km/h în 6,4 secunde, viteză maximă 217 km/h (Vmax electric: 140 km/h), autonomie electrică oficială 102 – 117 km. Da, Mercedes continuă să ofere hibrid plug-in diesel!
Toate motorizările PHEV au, pe lângă motorul termic (benzină sau diesel), și un motor electric de 136 CP. Toate sunt cu tracțiune integrală 4Matic. De altfel, indiferent de motorizare, noul Mercedes GLC este echipat – standard – cu tracțiune integrală și cutie 9G-tronic.
Sunt oferite și două motorizări pe benzină (mild-hybrid):
- Mercedes GLC 200 4Matic: benzină, 2 litri, putere 204 CP, cuplu 320 Nm, motor electric de 23 CP și 200 Nm (boost), accelerația 0 – 100 km/h în 7,8 secunde, viteză maximă 221 km/h consum 7,3 – 8,2 l/100 km.
- Mercedes GLC 300 4Matic: benzină, 2 litri, putere 258 CP, cuplu 400 Nm, motor electric de 23 CP și 200 Nm (boost), accelerația 0 – 100 km/h în 6,2 secunde, viteză maximă 240 km/h consum 7,3 – 8,2 l/100 km.
… plus un diesel (tot mild-hibrid):
- Mercedes GLC 220d 4Matic: diesel, 2 litri, putere 197CP, cuplu 440 Nm, motor electric de 23 CP și 200 Nm (boost), accelerația 0 – 100 km/h în 8 secunde, viteză maximă 219 km/h consum 5,2 – 5,9 l/100 km.
Mercedes a umblat serios și la platforma tehnică, astfel că, opțional, este oferit și un sistem de direcție integrală, roțile spate putând vira cu 4,5 grade, ceea ce reduce diametrul de întoarcere cu 80 cm, până la 11 metri. Nu lipsește nici suspensia pneumatică Airmatic și este prezent, opțional, și pachetul Offroad Engineering, care majorează garda la sol cu 20 mm.
Noul GLC va fi disponibil începând cu finalul acestui an.