Mazda a prezentat primul său model dintr-o nouă eră, Mazda CX-60, care accentuează abordarea specială a japonezilor.
Cu o strategie aparte, considerată riscantă pe alocuri, Mazda încearcă să se alinieze electrificării în stil propriu, dar cu ajutor tehnic din afară. Cu un CX-5 reîmprospătat discret, dar cu deja șase ani pe piață, constructorul japonez are nevoie de noi modele. Iată-l pe primul, Mazda CX-60, un SUV puțin mai mare decât CX-5, care se prezintă cu o evoluție substanțială a designului Kodo. De remarcat este partea frontală masivă, cu același stil de grilă, dar mai mare și farurile mai mici, cu linia de LED-uri de zi care face legătura între acestea și grilă pe un fond cromat. Este un aspect mai impunător, mai dur, această idee fiind subliniată și de prizele de aer verticale de pe laterale. O altă modificare majoră este la nivelul stopurilor. Acestea au semnătura luminoasă în forma literei “L” și se lungesc mult către centrul hayonului.
Mazda CX-60 are lungimea de 4,74 metri, iar ampatamentul ajunge la 2.870 mm. Este mai mare la toate capitolele decât CX-5, dar puțin mai joasă.
Despre interior nu sunt foarte multe informații, doar ce vedem în poze. Se observă ca planșa de bord este altfel structurată, grilele de la extreme sunt acum verticale, dar atmosfera generală este aceeași. Același pare și display-ul central, despre care nu știm încă dacă va putea fi actionat și prin touch, pe lângă controller-ul de pe consolă. O altă schimbare, Mazda CX-60 a trecut la tablou de bord digital.
Noul SUV japonez este construit pe o nouă platformă, Skyactiv Multi-Solution Scalable Architecture, construită special pentru a permite motoare amplasate longitudinal și tracțiune spate. Pentru că, da, Mazda CX-60 are tracțiune spate sau integrală. Japonezii mizează pe un comportament dinamic mai accentuat și oricum anunțaseră deja că CX-60 vrea să intre mai mult în zona premium.
Motorizări noi
Mazda nu doar că ignoră în continuare downsizing-ul, dar merge în direcția opusă. Pe CX-60 debutează motoarele cu 6 cilindri în linie pe care le anunțaseră încă de acum doi ani. Cel pe benzină are 3 litri și este aspirat, iar turbodiesel-ul are 3,3 litri. Mazda nu dă deocamdată nici un fel de informații despre performanțele acestora, dar ne spune câte ceva despre CX-60 PHEV. Primul hibrid plug-in Mazda este echipat cu un motor pe benzină, de 2,5 litri și cu un motor electric de 100 kW, alimentat de o baterie de 17,8 kWh. Per total, Mazda CX-60 PHEV livrează maxim 327 CP și poate rula 63 km (valoare oficială) în mod strict electric, când viteza maximă este de 100 km/h. În modul hibrid, CX-60 PHEV are viteza maximă limitată la 200 km/h. Trebuie spus și faptul că acest model este cel mai puternic produs în serie de Mazda. O altă premieră constă în faptul că toate motorizările, indiferent de tracțiune, sunt cuplate la o nouă cutie automată, cu 8 trepte, în condițiile în care Mazda avea până acum doar cu cutie automată cu 6 trepte.