97
Lista cu puncte de penalizare 2014 și cea a amenzilor a suferit o serie de modificări ca urmare a creșterii salariului minim pe economie.
Lista cu puncte de penalizare 2014 și a amenzilor ce însoțesc contravențiile a suferit o serie de modificări. Astfel, de la 1 ianuarie, salariul minim brut creşte de la 800 la 850 lei, ceea ce înseamnă că valoarea unui punct de amendă devine 85 lei, faţă de 80 lei, cât valora un punct de amendă până la 31 ianuarie 2013. Cea mai mică sumă pe care o vei plăti pentru încălcarea Codului rutier va fi de 170 de lei, iar cea mai mare poate ajunge şi la 1700 de lei, pentru persoanele fizice.
Condusul pe timp de noapte. Top 5 sfaturi utile
Puncte de penalizare 2014. Clasele de amendă
- clasa I – două sau trei puncte de amendă;
- clasa a II-a – patru sau cinci puncte de amendă;
- clasa a III-a – de la şase la opt puncte de amendă;
- clasa a IV-a – de la nouă la douăzeci de puncte de amendă;
- clasa a V-a – de la douăzeci şi unu la o sută de puncte de amenda, însă această clasă este aplicabilă doar persoanelor juridice.
Puncte de penalizare 2014. Valoarea amenzilor
- de 170 sau 255 de lei (clasa I);
- de 340 sau 425 de lei (clasa a II);
- cuprinse între 510 şi 680 de lei (clasa a III-a);
- cuprinse între 765 şi 1.700 de lei (clasa a IV-a);
- cuprinse între 1.785 şi 8.500 de lei (clasa a V-a).
Codul Rutier 2014. Cele mai importante noutăți
Puncte de penalizare 2014. Cele mai frecvente contravenții
- Oprirea în loc nepermis sau depăşirea vitezei legale cu 10-20 km/h va fi pedepsită cu o amendă între 170 şi 255 de lei.
- Staţionarea neregulamentară sau depăşirea vitezei legale cu 20-30 km/h h va fi pedepsită cu o amendă între 340 şi 425 de lei.
- Pentru refuzul de a prezenta actele la control sau pentru depăşirea vitezei legale cu 30-40 km/h amenda va fi între 510 şi 680 de lei.
- Întoarcerea peste linia continuă va fi penalizată cu o amendă cuprinsă între 765 şi 1.700 de lei.
Comentarii închise.