Consiliul de Administrație al Renault Group a aprobat în unanimitate semnarea acordurilor privind cedarea a 100% din acțiunile deținute de Renault Group în filiala Renault Rusia către primăria orașului Moscova şi a 67,69% din capitalul AVTOVAZ către NAMI (institutul central rus de cercetare şi dezvoltare a automobilelor şi motoarelor).
Urmare a presiunilor internaționale și a embargoului impus Rusiei, Renault a găsit o cale de mijloc pentru a se retrage din Rusia dar a lăsat o ușă deschisă pentru o eventuală revenire, în acordul încheiat existând o opțiune de buy-back într-un interval de timp de 6 ani. Realizarea acestor tranzacții nu este supusă niciunei condiții, toate autorizațiile necesare fiind deja obținute.
În acest sens, Luca de Meo, CEO Renault Group, a declarat:
„Azi am luat o decizie dificilă dar necesară, în deplină responsabilitate faţă de cei 45.000 de salariați pe care îi avem în Rusia, în dorința de a menține performanța Grupului şi a posibilității de a reveni în viitor în această țară, într-un context diferit. Am încredere în capacitatea Renault Group de a accelera transformarea sa şi de a-şi depăși obiectivele pe termen mediu”, a declarat Luca de Meo, CEO Renault Group.
În comunicatul Renault se vorbește despre cedarea acțiunilor și nu despre o vânzare. Conform informațiilor furnizate de Renault, francezii au cedat pentru suma simbolică de câte 1 rublă 100% din acțiunile Renault Rusia primăriei Moscova și 67,69% din acțiunile din capitalul AVTOVAZ către NAMI (institutul central rus de cercetare și dezvoltare a automobilelor și motoarelor). Dacă în decurs de 6 ani, Renault dorește să revină, poate răscumpăra acțiunile tot pentru câte 1 rublă.
Cum în Renault Rusia este integrată și uzina Avtoframos de lângă Moscova, înseamnă că primăria Moscova a devenit proprietara unei uzine de automobile. La Avtoframos se produceau modelele Renault Logan, Renault Duster, Renault Kaptur și Renault Arkana. De asemenea, NAMI, un institut de cercetare, devine acționarul majoritar al AVTOVAZ.
Primarul Moscovei, Sergei Sobyanin, se gândește la o soluție pentru a păstra locurile de muncă și în acest sens ar vrea să revitalizeze brandul Moskvitch, care a dispărut acum circa 2 decenii. Sobyanin a declarat pentru Reuters că împreună cu producătorul rus Kamaz se gândește să producă cât mai multe componente la nivel local.
La 31 decembrie, activele Renault în Rusia erau de 2,195 miliarde euro.
Comunicatul Renault nu spune nimic în acest moment cum afectează retragerea din Rusia planurile strategiei Renaulution. Conform acesteia, Dacia a format o divizie independentă împreună cu marca Lada și urmau să construiască împreună 1,1 milioane unități pe platforma CMF-B, 700.000 de la Dacia și 400.000 de la Lada.
Însă Renault precizează că va veni cu detalii privind planul Renaulution în toamna acestui an cu ocazia evenimentului Capital Market Day în care va prezenta stadiul la zi al perspectivelor sale financiare şi al strategiei care vizează poziționarea sa ca un actor de referință al lumii auto, durabil, competitiv şi orientat către tehnologie.