Dincolo de vreme și vremuri, uneori ai nevoie de o pauză, de liniște pentru a-ți încărca bateriile. Exact asta am făcut și noi, la bordul unei mașini speciale, DS 3 Crossback E-Tense.
E frumos să testezi mașini, aceasta este una dintre ocupațiile principale ale revistei noastre, dar nu totul are legătură cu cifrele, ținuta de drum, consumurile și autonomia. Din când în când, avem nevoie și de altceva, să descoperim locuri și oameni, să vedem mașinile nu prin prisma cifrelor, ci prin a senzațiilor pe care le oferă când vrei să explorezi pe îndelete țara în care trăiești de ani buni, dar care te surprinde de fiecare dată când îi permiți să facă asta.
Momentul e perfect, vremea este mai călduroasă, se întunecă tot mai târziu, colega noastră de la Departamentul PR a descoperit o oază de liniște la puțin peste 3 ore de București, iar noi încă n-am testat modelul DS 3 Crossback E-Tense. Ne mobilizăm repede, mergem să luăm mașina direct din priza în care a stat la încărcat și pornim la drum într-o după-amiază al cărei trafic anunța iminența sărbătorilor de Paște. N-am ales întâmplător acest model al francezilor. DS, marcă de sine stătătoare doar de 7 ani, după alți 6 ca submarcă Citroën, este primul brand auto premium al Franței. Știți, francezii stau foarte bine la capitolul premium/lux în multe domenii, dar, până la DS, niciunul dintre constructorii auto francezi nu putea fi considerat premium. Aceasta a și fost logica Grupului PSA (între timp, Stellantis) de a intra cu o abordare aparte în acest segment dominat în Europa de producătorii germani.
DS 3 Crossback E-Tense este plin de surprize. Vrei să conduci ceva aparte? Un crossover de clasă mică desenat altfel decât orice standard al clasei sale? L-ai găsit. Întoarce capete și te provoacă să-i descoperi esența. Aceasta nu ține de performanțe, spațiu sau ergonomie, ci de atmosfera diferită, care te face să te simți bine, relaxat într-o mașină pe care nu prea o poți confunda cu nimic altceva.
Designul exterior poate să-ți placă sau nu, dar cu siguranță este altceva. La fel, și interiorul, a cărui planșă de bord este dominată de motivul rombului/diamantului (sugestie fină a segmentului în care s-a inserat). Piele albă pe bord într-un model franțuzesc de clasă mică? Da, cusută elegant, în ton cu tapițeria scaunelor. Evident, nu e totul perfect. Butoanele metalice stilizate care comandă deschiderea geamurilor sunt pe consola centrală, în fața schimbătorului, iar până te obișnuiești, te cam incomodează. Unele plastice și comenzi mai ascunse arată faptul că, la bază, mașina este strâns înrudită cu mai mulți frați de grup.
De fapt, platforma pe care rulează acest model electric este EMP1, aceeași de la Peugeot e-208 și e-2008, dar și de la Opel Mokka-e și Citroën e-C4. Bateria cu capacitate netă de 46 kWh alimentează un motor electric de 136 CP și 260 Nm și promite o autonomie maximă de 340 km. Am zis că nu exagerăm cu cifrele, dar e bine să știi pe ce contezi când destinația ta este un castel situat la circa 60 km nord de Brașov, în județul Covasna.
După ce scoatem conectorul stației din priza mașinii, computerul de bord arată autonomie de 280 km. E clar că nu ajungem la castelul nostru, aflat la 242 km de București, cu un singur plin, mai ales că avem de urcat susținut din Comarnic până în Predeal. Pe de altă parte, după 10 km parcurși prin București, autonomia este tot de 280 km și ne întrebăm cum ar fi să putem. Nu e cazul, pentru că 136 CP n-or fi ei prea mulți, dar cuplul de 260 Nm este acolo de când te pui în mișcare, așa că am păcătuit cu mai multe accelerații puternice și viteze peste zona eco a mașinii. Te și provoacă să faci asta, pentru că este agilă și foarte manevrabilă, atribute clare ale electricelor de asemenea dimensiuni.
Drumul e relativ liber, mașina zburdă pe viraje, eu îmi doresc ca pedala de frână să nu mai fie atât de vagă în prima parte a cursei și nici nu ne dăm seama când ajungem lângă Brașov, unde mai avem o autonomie de 50 km. Căutăm repede o stație și ne hotărâm pentru una Renovatio, în Ghimbav, unde ajungem cu 25 km rămași. Conectăm, aplicația dă niște erori, apoi merge și pornim stația. 38 de minute de mai târziu, am introdus deja 30,3 kWh, pentru care am plătit 75 de lei. E deja seară și mergem spre destinația zilei, Castelul Dániel, din Tălișoara, unde ne așteaptă o cină tradițională, dar și o bere la fel de tradițională. Ne relaxăm imediat, iar la masă, facem planul pentru a doua zi – Bogdan face pozele, eu trebuie să aflu istoria locului în care liniștea este ireală pentru un bucureștean mereu în priză.
Puțină istorie
Poți avea impresia – uneori, certitudinea – că ai călătorit cam peste tot, că știi toate zonele țării, că nu mai poți fi cu adevărat surprins de nimic. Fals. România, așa cum o mai înjurăm noi deseori, în goana noastră stresantă prin viață, are mereu resurse. La fel, și oamenii ei. Trebuie doar să ai răbdare să le descoperi, să frânezi din când în când și să asculți. Castelul Dániel, de fapt un conac boieresc, este un fragment din istoria Transilvaniei. Își are originile pe la 1620–1640, când Dániel János a primit moștenire de la părinții săi, stabiliți în comuna Vârghiș (la 4 km de Tălișoara), această proprietate. Partea principală a conacului a fost completată de alte construcții până în 1680, când proprietatea îi aparținea deja lui Dániel Mihály, cel de care se leagă și blazonul familiei, o lebădă cu gâtul străpuns de o săgeată. Castelul a trecut de la o generație la alta până pe la mijlocul secolului al XX-lea. Descendenții lui Dániel János au realizat atunci că venirea la putere a comuniștilor va duce la naționalizarea castelului, așa că l-au vândut unei familii din sat. Evident, această familie l-a pierdut sub regimul comunist, dar proprietatea a avut partea ei de noroc, în sensul că i s-a dat mereu o întrebuințare. A fost, pe rând, sediu CAP (Cooperativa Agricolă de Producție), lăptărie, brutărie, grădiniță, ba chiar și discotecă.
După Revoluție, castelul a fost retrocedat urmașilor familiei care l-a cumpărat în zorii comunismului, dar aceștia n-au avut nici idei și poate nici bani pentru a-i da un scop, așa că, după mai mulți ani, l-au scos la vânzare. Castelul a atras atenția unei familii din Sfântu Gheorghe, care l-a cumpărat în 2009, cu ideea de a-l transforma într-un hotel tematic, într-o vreme când restaurarea conacelor nu era pe val, ca acum. Restaurarea s-a făcut ca la carte, iar noii proprietari au avut parte de o surpriză majoră. Pe unii pereți, sub un strat consistent de tencuială s-au descoperit picturi murale care datează din 1680. Unele imagini îi înfățișează pe membri ai familiei Dániel la Poarta Otomană, ducând birurile, iar istoricii spun că acesta era un semn al prieteniei și încrederii de care se bucurau din partea lui Gabriel Bethlen (1580–1629), principe al Transilvaniei. Absolut toți pereții au fost verificați, iar unde s-au găsit, aceste picturi au fost puse în valoare. Ulterior, proprietarii au cumpărat o altă clădire, aflată la câteva zeci de metri (probabil, concepută ca dependință), pe care au transformat-o în restaurant și căreia i-au adăugat un etaj, dar în aceeași notă caldă, cu mult lemn și arcade specifice perioadei.
În jurul castelului Dániel sunt câteva obiective turistice interesante: coloanele de bazalt și Lacul de Smarald de la Racoș (județul Brașov), Muzeul Depresiunii Baraolt (unde există scheletul fosilizat aproape integral al unui mastodont vechi de aproape 3 milioane de ani), dar și vulcanul stins de la Racoș, pe care însă nu-l puteți vizita în acest moment, pentru că aici se filmează serialul Django (o producție Sky TV și Canal+). După ce termini cu vizitarea obiectivelor, te poți relaxa într-un SPA construit în pivnița veche de peste 300 de ani a clădirii adiacente castelului.
Decorul perfect
Cât am aflat eu istoria locului, ședința foto a fost aproape gata. Bogdan a prins toate cadrele pe care și le dorea – la răsărit, la amiază, cu berzele de pe coșul castelului, dar și cu încăperile pline de istorie. DS 3-ul se mișcă în liniște pe aleile curții interioare, doar pietrele scrâșnind sub roțile mașinii. Adevărul este că n-ai în fiecare zi ocazia să pozezi o mașină cu un design atât de elaborat, într-un decor care respiră istorie din orice unghi.
Ne luăm rămas-bun și plecăm către casă cu bateria la cam mai puțin de jumătate din capacitate. E clar că trebuie să alimentăm din nou, așa că mergem tot la stația din Ghimbav, unde, de această dată, petrecem o oră și 10 minute pentru 36 kWh, care ne costă 89 de lei. Dar autonomia este acum 310 km și nu mai avem emoții, mai ales că o bună parte din drum suntem pe coborâre. Mergem la Ozun, pentru alimentarea noastră de această dată, apoi pornim spre București. Teoretic, ar trebui să rulăm liniștit, dar știți virajele dintre Brașov și Predeal… DS 3 E-Tense nu este o mașină sport, dar are mod Sport, și reacția instantanee la accelerație te mai face să uiți de faptul că valoarea de 20 kWh/100 km afișată de computerul de bord nu e chiar ce trebuie când mai ai de parcurs cam 200 km. Din Predeal, ne liniștim și rulăm la vale, valoarea autonomiei crescând constant. Doar până în Comarnic, apoi autonomia începe să dea înapoi, dar o face într-un ritm liniștitor, așa că ar trebui să ajungem în nordul Bucureștiului cu o rezervă de 35 km, după cum spune computerul de bord, care arată acum un consum de 14 kWh/100 km.
Mașina francezilor are capacitatea de a te face să te simți diferit. Ești înconjurat de piele și forme deosebite, în special pe planșa de bord, mânerele portierelor sunt escamotabile, iar tot acest ansamblu te face să-i mai ierți din păcate – faptul că displayul central reacționează mai lent, că accesul în spate este cam dificil din cauza deschiderii portierelor și construcției pasajelor posterioare. Însă mașina inspiră atmosferă premium, exact cum și-au dorit francezii când au decis că vor o a treia marcă (la momentul respectiv) în portofoliu.
Și ne-am mai convins de un lucru. Noi n-am plecat cu acest model urban având vreun plan de încărcare. Știam unde vrem să ajungem, dar am zis că nu-i nevoie de planificare la kilometru. Pur și simplu, ne-am adaptat pe parcurs. România deja permite acest gen de abordare, dacă nu vrei să circuli doar pe drumuri secundare și izolate. Vei găsi undeva o stație, totul e să n-o cauți când mai ai doar 20 km autonomie. Teoretic, DS 3 Crossback E-Tense rulează 340 km cu bateria plină, dar eu nu sunt adeptul recordurilor, așa că am condus cu aer condiționat și CarPlay pe sistemul multimedia, în ritmul traficului și uneori exagerând cu accelerațiile, dar chiar și așa DS 3 E-Tense te va duce cam aproape 300 km cu un plin. Da, are un preț consistent (42.966 de euro, fără Rabla Plus), însă echiparea este foarte bogată și, în fond. cine cumpără acum o mașină fără bonusul de peste 10.000 de euro acordat de stat pentru mașinile electrice?
DATE TEHNICE
Caroserie: SUV cu 5 locuri. L × l × h: 4118 × 1791 × 1534 mm. Ampatament: 2558 mm. Portbagaj: 350 l.
Tren de rulare: Suspensie față MacPherson, spate tip braț tras, cu element de torsiune. Frâne cu discuri ventilate față, discuri spate. Direcție servoasistată electric. Pneuri: 215/60 R17
Transmisie: Tracțiune față, cutie cu un singur raport
Propulsie: Motor electric. Putere maximă: 100 kW (136 CP). Cuplu maxim: 260 Nm. Capacitate baterie: 50 kWh (netă, 46 kWh). Autonomie: 340 km
Performanțe: 0–100 km/h 8,7 s, Viteză maximă 150 km/h, Consum mediu 15,9 kWh/100 km
Preț de bază: DS 3 Crossback E-Tense Grand Chic 42966 euro/32642 euro, cu Rabla Plus
Foto: Bogdan Paraschiv
