Construit ca un răspuns la criza petrolului, Mini a debutat pe piaţă în 1959. John Cooper a fost inginerul care a revoluționat lumea Formulei 1 cu primul design cu motor amplasat în spate şi ale cărui monoposturi aduceau titlul la piloţi şi constructori în 1959 şi 1960. Cooper a recunoscut potențialul sportiv pe care îl avea Mini, un model care era iniţial fusese conceput să fie compact şi economic. Aşa se năşteau Mini Cooper şi ulterior Mini Cooper S, iar marca britanică se remarca rapid în motorsport. Cel mai faimoase victorii veneau la legendarul Raliu Monte Carlo  – în 1964, 1965 şi 1967.

 Însă Mini a devenit rapid un automobil popular în competiții variate din întreaga lume, pe asfalt sau macadam, pe circuite sau pe șoselele de munte, performanțele sportive nefiind rezervate numai echipei de uzină. Mulți piloți de legendă şi-au început cariera sportivă cu Mini, printre aceștia şi Niki Lauda sau James Hunt.

 Totul a început cu un accident

În 1968 Andreas Nikolaus Lauda se pregătea să împlinească 19 ani. Familia îi programase un viitor clar, trebuia să urmeze studiile superioare şi să calce pe urmele tatălui şi bunicului, implicaţi în consiliile directoare ale mai multor companii şi bănci austriece.

 Niki Lauda însă descoperea tot mai mult pasiunea pentru viteză, mai ales că avea ocazia să conducă în secret un nou Mini Cooper S al tatălui unui coleg de şcoală, Peter Draxler. Lucrurile s-au precipitat brusc, când într-o noapte, pe polei, aventurile cu Mini Cooper S s-au terminat cu un accident. Pentru a rezolva problema cu familia Draxler, Niki a trebuit să cumpere maşina lovită, iar pentru asta a găsit repede ajutor de la bunică. Apoi Lauda s-a ocupat de reparaţia Mini şi foarte repede a apărut o nouă oportunitate – schimbul maşinii reparate cu un Mini de curse al pilotului Fritz Baumgartner. De această dată era vorba de o maşină fără motor. În preţul tranzacţiei au intrat şi câteva antrenamente pe circuit alături de Baumgartner, iar ulterior acesta i-a oferit ajutorul pentru a instala un motor nou.

Debutul în motorsport

Aşa se face că la începutul anului 1968, după multe aventuri, Lauda avea pregătit un Mini de curse şi se înscria în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă austriac, unul foarte redutabil care aducea la linia de start modele de LeMans sau monoposturi de Formula 1.

Debutul a venit pe 15 aprilie, la Cursa de Coastă de la Bad Mühllacken. O vreme excelentă de Sâmbăta Mare aduna aproximatv 12.000 spectatori. Înscris sub numele de A. N. Lauder, cu numărul de concurs 128, Niki se lupta în clasa de sub 1300 cmc, una foarte disputată şi echilibrată, cu multe modele Mini.

 Cu un motor nou instalat, pentru prima manşă de concurs a primit recomandarea de a nu depăşi 8000 rpm şi aşa a terminat pe locul trei. Cum motorul s-a comportat excelent, limita a fost urcată la 8500 rpm şi a doua manşă a fost câştigată. Performanţa a fost suficientă pentru ca tânărul debutant să termine pe locul doi în clasă.

Un lung şir de victorii

Două săptămâni mai târiu, pe 28 aprilie, în cursa de coastă de la Villach, a câştigat pentru prima dată în clasă. Pe 5 mai, pe traseul de 6,5 km de la Alpl, se impunea autoritar cu un avans de 11 secunde. Pe 26 mai, la Engelhartszell, a fost prima cursă în condiţii de vreme dificile. A fost prima victorie a lui Niki pe ploaie şi ultima cursă cu Mini, pentru că la jumătatea sezonului, după ce dominase clasa încă de la debut, s-a orienta către o maşină mai performantă.

 Sezonul de debut, în 1968, i-a adus în total lui Lauda 8 victorii în clasă, un loc doi şi un abandon dintr-un total de 10 curse. Cu numărul 128 pentru MIMI EVO noi evocăm acest început de carieră incredibil, cu un Mini Cooper S, legendarului pilot de Formula 1, Niki Lauda.

Foto: Mini; Arhivă

Mini Evo spune noi poveşti despre istoria Mini

Mini Evo spune noi poveşti despre istoria Mini cu un nou număr de concurs: #128

Niki Lauda

Articolul Mini Evo spune noi poveşti despre istoria Mini cu un nou număr de concurs: #128 este un articol original Auto motor si sport. Toate drepturile rezervate Auto Motor și Sport Romania.

În timp ce suntem asaltați de modele supersport din ce în ce mai electrificate, Gordon Murray, părintele legendei McLaren F1, merge exact împotriva curentului. La câteva luni după ce a prezentat supercar-ul T.50, pe care îl numește, corect, înlocuitorul spiritual al lui McLaren F1, Gordon Murray ne arată și o variantă extremă, de circuit, pe care a numit-o T.50s Niki Lauda. Inginerul britanic spune că, spre deosebire de McLaren F1 GTR, care a fost creat din mașina de stradă, T.50s Niki Lauda a fost dezvoltat în paralel cu “civilul” T.50. Ideea a fost de a păstra liniile și stilul lui T.50, dar cu o creștere spectaculoasă a performanței și echilibrului, astfel încât T.50s Niki Lauda să ofere o experiența de condus în cea mai pură formă a sa, una care nu a mai fost experimentată vreodată, spune Gordon Murray.

Dus la extrem

Chiar dacă stilul și ideea de design a lui T.50 a fost păstrată, această ediție limitată a trecut printr-o cură extremă de performanță. Aerodinamică a fost  îmbunătățită cu ajutorul unor noi elemente ale spoilerului față și cu un nou eleron și difuzor de aer în spate, fără a se renunța, desigur, la ventilatorul de 400 mm, care generează apăsare aerodinamică, doar că acum acesta merge la turația maximă (7.000 rpm) tot timpul. Practic, forța de apăsare aerodinamică ajunge la 1,5 tone.

Motorul V12, aspirat, de 3,9 litri, dezvoltat de Cosworth este mai ușor decât cel de pe T.50, dar oferă mai multă putere, 711 CP/11.500 rpm (725 CP cu ajutorul prizei de aer de pe plafon), în condițiile în care limita de turație este de 12.500 rpm. Cuplul maxim de 485 Nm/9.000 rpm. Raporturile din cutie permit o viteză maximă în 320 km/h și 330 km/h.

Luând în calcul masa de doar 852 kg, supercarul britanic se laudă cu un incredibil raport putere/greutate de 835 CP/tonă, mai bun decât cel al modelelor LMP1 cu motoare aspirate.

Cutia de viteze este o IGS furnizată de Xtrac și este controlată prin padelele de pe volan, iar frânele cu discuri ceramice, dezvoltate de Brembo, sunt aceleași de la T.50. Michelin furnizează pneurile slick, pentru jantele de 18 inch, dar există și un model pentru ploaie.

Interiorul păstrează poziția de condus centrală, dar oferă un singur loc, în dreapta șoferului, cel din stânga fiind eliminat pentru a face loc extinctorului și panoului specific de comenzi pentru o mașină de circuit.

Ediție emoțională

T.50s Niki Laura este o serie limitată la doar 25 de exemplare. Gordon Murray a vrut să o dedice triplului campion de F1, Niki Lauda, cu care a fost prieten și coleg la Brabham. De altfel, fiecare dintre cele 25 de exemplare va avea șasiul identificat cu câte o victorie a mașinilor de F1 ale lui Gordon Murray, pe diferite circuite din lume. Primul exemplar este identificat cu numele Kyalami 1974, iar celelalte cu următoarele victorii din F1, în ordine cronologică.

Articolul Gordon Murray T.50s Niki Lauda – Supercar extrem, pentru circuit este un articol original Auto motor si sport. Toate drepturile rezervate Auto Motor și Sport Romania.