Mini a conceput noua generație în ideea de simplitate și asta se vede imediat de la exterior. Partea frontală pare mai simplă, cu grila având acum forma unui octogon (față de cea stil hexagon a generației anterioare), iar farurile nu mai au acel contur cromat, însă păstrează luminile de zi rotunde, pe toată circumferința farului. De fapt, în funcție de echipare, acestea pot reda trei semnături luminoase, cu funcția Signature Modes. În interiorul farurilor, luminile (full LED) sunt acum orizontale.

La partea din spate schimbarea este mai drastică. Mini Cooper a renunțat la stopurile ovale, rotunjite, în favoarea unora aproape triunghiulare, dar care pot reda semnătura luminoasă în forma drapelului britanic.

Interiorul a trecut printr-o revoluție. Una care mizează pe sustenabilitate și, mai ales, simplitate, inspirat fiind de cel al primei generații în ceea ce privește planșă de bord. Observați imediat că a dispărut display-ul din spatele volanului. Cel central, rotund, cu margini foarte subțiri, este plasat stil floating. Este un OLED cu diagonala de 240 mm, pe care rulează noul sistem de operare Mini OS9, ale cărui comenzi sunt inspirate din cele ale telefoanelor inteligente.  Planșă de bord este tapițată cu material textil, foarte “cald” la nivel vizual, cu grilele de ventilație orizontale integrate organic. Observăm, pe lângă noul concept de lumini ambientale și stilizarea minelor portierelor, cu accent tot pe simplitate. Sub display sunt plasate câteva comenzi cu butoane fizice, printre care și selectorul transmisiei, o simplă tastă de mici dimensiuni. Alături este butonul de pornire, tot ca o cheie stilizată, iar apoi butonul care comandă noile moduri de condus: Core, Green și Go-Kart disponibile standard în cadrul sistemului Mini Experiences. Mai pot exista (în funcție de echipare) și moduri de condus personalizate.

Portbagajul oferă un volum de 200 litri (11 litri mai puțin decât la modelul precedent) și poate ajunge la 800 litri cu ajutorul banchetei rabatabile 60:40.

Două versiuni electrice

Mini Cooper este disponibil acum în două versiuni. Mini Cooper E, al cărui motor electric produce 184 CP și 290 Nm, ceea ce permite accelerația 0 – 100 km/h în 7,3 secunde. Această versiune este echipată cu o baterie de 40,7 kWh și promite autonomie de până la 305 km (cu 75 km mai mult decât vechiul Cooper SE, care avea însă baterie de 32,6 kWh).

Versiunea mai puternică este Copper SE, cu motor de 218 CP și 330 Nm, care ajunge de la 0 la 100 km/h în 6,7 secunde. Aici există însă o baterie mai mare, de 54,2 kWh, ceea ce ar trebui să ducă la o autonomie de maxim 402 km.

Mini a operat modificări și la partea de încărcare. Ambele baterii se încarcă cu 11 kW la stațiile AC, iar la stațiile DC puterea maximă de încărcare este de 75 kW pentru Mini Cooper E și 95 kW pentru Mini Cooper SE.

Articolul Oficial: Noua generație Mini Cooper, în versiune electrică este un articol original Auto motor si sport. Toate drepturile rezervate Auto Motor și Sport Romania.

 Construit ca un răspuns la criza petrolului, Mini a debutat pe piaţă în 1959. John Cooper a fost inginerul care a revoluționat lumea Formulei 1 cu primul design cu motor amplasat în spate şi ale cărui monoposturi aduceau titlul la piloţi şi constructori în 1959 şi 1960. Cooper a recunoscut potențialul sportiv pe care îl avea Mini, un model care era iniţial fusese conceput să fie compact şi economic. Aşa se năşteau Mini Cooper şi ulterior Mini Cooper S, iar marca britanică se remarca rapid în motorsport. Cel mai faimoase victorii veneau la legendarul Raliu Monte Carlo  – în 1964, 1965 şi 1967.

 Însă Mini a devenit rapid un automobil popular în competiții variate din întreaga lume, pe asfalt sau macadam, pe circuite sau pe șoselele de munte, performanțele sportive nefiind rezervate numai echipei de uzină. Mulți piloți de legendă şi-au început cariera sportivă cu Mini, printre aceștia şi Niki Lauda sau James Hunt.

 Totul a început cu un accident

În 1968 Andreas Nikolaus Lauda se pregătea să împlinească 19 ani. Familia îi programase un viitor clar, trebuia să urmeze studiile superioare şi să calce pe urmele tatălui şi bunicului, implicaţi în consiliile directoare ale mai multor companii şi bănci austriece.

 Niki Lauda însă descoperea tot mai mult pasiunea pentru viteză, mai ales că avea ocazia să conducă în secret un nou Mini Cooper S al tatălui unui coleg de şcoală, Peter Draxler. Lucrurile s-au precipitat brusc, când într-o noapte, pe polei, aventurile cu Mini Cooper S s-au terminat cu un accident. Pentru a rezolva problema cu familia Draxler, Niki a trebuit să cumpere maşina lovită, iar pentru asta a găsit repede ajutor de la bunică. Apoi Lauda s-a ocupat de reparaţia Mini şi foarte repede a apărut o nouă oportunitate – schimbul maşinii reparate cu un Mini de curse al pilotului Fritz Baumgartner. De această dată era vorba de o maşină fără motor. În preţul tranzacţiei au intrat şi câteva antrenamente pe circuit alături de Baumgartner, iar ulterior acesta i-a oferit ajutorul pentru a instala un motor nou.

Debutul în motorsport

Aşa se face că la începutul anului 1968, după multe aventuri, Lauda avea pregătit un Mini de curse şi se înscria în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă austriac, unul foarte redutabil care aducea la linia de start modele de LeMans sau monoposturi de Formula 1.

Debutul a venit pe 15 aprilie, la Cursa de Coastă de la Bad Mühllacken. O vreme excelentă de Sâmbăta Mare aduna aproximatv 12.000 spectatori. Înscris sub numele de A. N. Lauder, cu numărul de concurs 128, Niki se lupta în clasa de sub 1300 cmc, una foarte disputată şi echilibrată, cu multe modele Mini.

 Cu un motor nou instalat, pentru prima manşă de concurs a primit recomandarea de a nu depăşi 8000 rpm şi aşa a terminat pe locul trei. Cum motorul s-a comportat excelent, limita a fost urcată la 8500 rpm şi a doua manşă a fost câştigată. Performanţa a fost suficientă pentru ca tânărul debutant să termine pe locul doi în clasă.

Un lung şir de victorii

Două săptămâni mai târiu, pe 28 aprilie, în cursa de coastă de la Villach, a câştigat pentru prima dată în clasă. Pe 5 mai, pe traseul de 6,5 km de la Alpl, se impunea autoritar cu un avans de 11 secunde. Pe 26 mai, la Engelhartszell, a fost prima cursă în condiţii de vreme dificile. A fost prima victorie a lui Niki pe ploaie şi ultima cursă cu Mini, pentru că la jumătatea sezonului, după ce dominase clasa încă de la debut, s-a orienta către o maşină mai performantă.

 Sezonul de debut, în 1968, i-a adus în total lui Lauda 8 victorii în clasă, un loc doi şi un abandon dintr-un total de 10 curse. Cu numărul 128 pentru MIMI EVO noi evocăm acest început de carieră incredibil, cu un Mini Cooper S, legendarului pilot de Formula 1, Niki Lauda.

Foto: Mini; Arhivă

Mini Evo spune noi poveşti despre istoria Mini

Mini Evo spune noi poveşti despre istoria Mini cu un nou număr de concurs: #128

Niki Lauda

Articolul Mini Evo spune noi poveşti despre istoria Mini cu un nou număr de concurs: #128 este un articol original Auto motor si sport. Toate drepturile rezervate Auto Motor și Sport Romania.