Home Teste Test drive: Audi Q8 e-tron – Upgrade complet

Test drive: Audi Q8 e-tron – Upgrade complet

de Dan Damian
Audi Q8 e-tron

Cel mai mare model electric al constructorului german, Audi Q8 e-tron, a beneficiat de un facelift consistent și a ajuns în vârful gamei. Am testat versiunea de bază.

În 2019, Audi e-tron a fost primul model electric de serie de la Audi și a făcut senzație imediat, în ciuda prețului consistent. De exemplu, în 2020 a fost cel mai bine vândut model (cu orice fel de propulsie) în Norvegia, știută fiind preferința acestei piețe nordice pentru EV-uri.

Acum însă, Audi a operat un facelift, estetic și tehnic, dar l-a și redenumit Audi Q8 e-tron, încadrându-l în gama Q8, asta deși EV-ul nu are nimic de-a face, tehnic vorbind, cu Q8-ul cu motorizări termice.

Audi Q8 e-tron

 

Partea frontală este acum mult mai elaborat desenată, cu prize de aer mai mari, grilă modificată (parțial deschisă) și inserții negre care dau impresia că mașina e mai masivă. Stopurile au o altă semnătură luminoasă și s-a lucrat și puțin la designul părții inferioare a spoilerului. La interior, nu veți remarca schimbări de amploare, ci materiale mai bune, un volan mai sportiv și actualizări atât la afișajul tabloului de bord, cât la sistemul de infotainment. Audi a păstrat tasta de selecție a transmisiei, care se acționează pe orizontală și care mie mi se pare în continuare incomodă.

Audi Q8 e-tron

Ar fi culmea să ai probleme cu spațiul într-o mașină de 4,91 metri. Nu ai, atât în față, cât și în spate stai comod, într-o atmosferă relaxantă, cu accente de lux: numele modelului inscripționat și luminat pe praguri, climatizare proprie, scaune confortabile și cu o bună susținere. Este adevărat că, atunci când a devenit Q8 e-tron, EV-ul german a pierdut 31 de litri din capacitatea inițială de 600 a portbagajului. Doar 2 litri a recuperat în partea din față, frunk-ul oferind acum 62 de litri, pe care-i vei folosi în special pentru depozitarea cablurilor. Acum 4 ani, Audi e-tron a fost primul model pe care l-am condus cu camere video, în loc de oglinzi exterioare. Deși mașina de test nu le are, ele sunt în continuare disponibile și costă 1875 de euro.

Plusuri pe toată linia

Pentru că în 4 ani segmentul s-a dezvoltat foarte mult, Audi nu a avut de ales și a operat modificări tehnice de amploare. Adică, a mărit puterea maximă a ansamblului format din două motoare la 340 CP (de la 313 CP), în timp ce cuplul a ajuns la 664 Nm (+124). Mai mult, capacitatea netă a bateriei este de 89 kWh, față de 64,7 la modelul de până acum. Evident, autonomia a făcut un salt substanțial, de la 339 la 486 km. Noi n-am descărcat complet bateria, dar, la temperaturi optime (18 grade Celsius), am apreciat că Q8 e-tron 50 quattro poate ajunge la 400 km parcurși, în condițiile în care consumul a variat între 20 și 23 kWh/100 km.

Audi Q8 e-tron

Pe șosea, diferența de putere se simte, dar nu vă așteptați la explozii în momentul în care lipești accelerația de podea. Accelerația este puternică, dar liniară. În ceea ce privește accelerația 0–100 km/h, Q8 e-tron 50 quattro a câștigat 0,8 secunde și 10 km/h în plus la viteza maximă. Nu e deloc rău, având în vedere că bateria mai mare a adăugat 140 kg masei mașinii. Nici în viraje nu are cum să fie vreun e-tron GT – trebuie să ai grijă la viteza de intrare, apoi poți compensa accelerând în linie dreaptă. SUV-ul oferă însă un confort foarte bun cu suspensiile sale pneumatice, acesta fiind unul dintre punctele lui forte. Are chiar și un mod de rulare în off-road, garda la sol mare permițându-i să facă asta.

Puține sunt de reproșat sistemului de propulsie, iar unul dintre aspecte ar fi sistemul de recuperare a energiei. Q8 e-tron nu are recuperare dedicată pe transmisie, dar poți face asta de la padelele de pe volan, iar atunci, chiar simți efectul, însă nu-l păstrează la următoarea decelerare. Practic, de obicei faci recuperare manual, în rest mașina alunecând liber când iei piciorul de pe accelerație.

Audi Q8 e-tron

Q8 e-tron 50 quattro este configurația tehnică de bază, iar prețul acesteia pornește de la 74.650 de euro. Mai există și versiunea 55 quattro, cu 408 CP și baterie de 106 kWh. Și dacă vreți o imagine și mai sportivă, puteți comanda versiunea SUV-coupé, Q8 e-tron Sportback, care costă cu puțin peste 2000 euro mai mult.

Verdict:  4 stele

Încadrarea în gama Q8 vine la pachet cu multe modificări tehnice care aduc acest SUV în plaja performanțelor actuale ale SUV-urilor electrice de clasă mare. Q8 e-tron mizează pe atmosferă și confort, dar are și autonomie bună, care putea fi chiar puțin mai bună dacă inginerii ar fi lucrat mai mult la recuperarea de energie.

DATE TEHNICE

Caroserie: SUV cu 5 locuri. Lungime × lățime × înălțime: 4915 × 1937 × 1663 mm. Ampatament: 2928 mm. Masă proprie: 2585 kg

Tren de rulare: Suspensie față/spate tip paralelogram deformabil, amortizare pneumatică, frâne cu discuri ventilate față/spate, pneuri față/spate 255/55 R 19

Transmisie: Tracțiune integrală, cutie cu raport fix

Propulsie: Motor electric față: putere nc., cuplu 309 Nm. Motor electric spate: putere nc., cuplu 355 Nm. Putere sistem: 250 kW (340 CP). Cuplu sistem: 664 Nm. Capacitate baterie, brută/netă: 95/89 kWh. Încărcare maximă: 22 kW la AC, 150 kW la DC

Performanțe: 0–100 km/h    6 s, Viteză maximă 200 km/h, Consum mixt (WLTP)  20,4 kWh/100 km, Autonomie (WLTP)     486 km

Preț de bază: Audi Q8 e-tron quattro Advanced 74.650 euro

Foto: Bogdan Paraschiv

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.