Ce înseamnă un diesel ultramodern, conceput după o rețetă proprie? Am aflat la bordul noii Mazda CX-60 diesel.
Nu suntem la primul contact cu Mazda CX-60 diesel, dar prima dată am testat mașina undeva prin Spania, pe trasee atent alese pentru a o pune în valoare, atât ca ținută de drum, cât și în ceea ce privește motorul. Pentru că acesta este piesa principală în cazul de față, nu doar pentru că vorbim despre un propulsor mare, ci și pentru că cei de la Mazda sunt singurii care au (mai) investit într-un asemenea agregat atât de marginalizat astăzi și împins hotărât spre extincție, cel puțin la nivelul autoturismelor.
CX-60 e vârful de gamă al mărcii în Europa și este o mașină impresionantă prin dimensiuni (4745 mm), dar mai ales prin senzația de masivitate pe care ți-o dă. Când privești partea frontală ce pare uriașă, deloc plonjată, aproape că nu-ți vine să crezi că japonezii au reușit să obțină un coeficient aerodinamic de 0,29 cu un asemenea design. Farurile LED (Matrix, cu 20 de blocuri optice) sunt concepute după un nou stil, cu linie de leduri care se unește cu grila, iar prima dată, par puțin cam mici pentru o asemenea masivitate a părții frontale. Stopurile înguste, dar lungi intră mult pe hayon și au o semnătură luminoasă care arată foarte bine pe întuneric.
Interiorul este o altă poveste despre spațiu și atmosferă diferită. Observi imediat grija designerilor pentru orice formă a planșei de bord, desenată simplu, elegant și care îți dă o senzație de căldură datorită materialului textil, cu cusături, care o străbate. Plus inserții cromate și textură de lemn pe portiere și consola centrală. Mazda nu mai avea nevoie să demonstreze caracterul premium, dar aici face un pas în plus. Dacă proiectezi un diesel în zilele noastre, probabil că nu treci la digitalizare accelerată. Cam așa pare logica producătorului japonez, care păstrează comenzi cu butoane pentru sistemul de climatizare – partea bună –, dar nu trece complet la displayul tactil – partea mai deloc bună. Ce înseamnă asta? Că noul display de 12,3 inchi poate fi acționat tactil doar în meniurile CarPlay și Android Auto. Este, evident, un plus, dar nu e suficient, și simți asta.
Mulți au tendința să aglomereze tabloul de bord cu cât mai multe informații. Nu și Mazda, care vine cu un display digital foarte „curat“, care își schimbă layoutul/culorile în funcție de modurile de condus (Normal, Sport și Off-Road). Spațiu e la discreție, mai ales pentru locurile din spate, aspect normal pentru un SUV de clasă medie.
Diesel Power
Bine, nu chiar atât de multă putere, dacă ne raportăm la cilindreea de 3,3 litri a noului motor cu șase cilindri în linie, care dezvoltă 254 CP în versiunea de top, singura disponibilă și cu tracțiune integrală. Inginerii japonezi explică faptul că cilindreea nu a fost un scop în sine, ci a fost calculată în funcție de parametrii pe care și i-au dorit în ceea ce privește rafinamentul și eficiența. Ei bine, exact aceste două aspecte le-au reușit excelent! Le simți în sunetul la ralanti, iar în ture, urcă lejer și cu un ton profund, melodios… ajutat puțin și de boxele mașinii. Cutia automată cu opt trepte își face foarte bine treaba, uneori cu mici ezitări când, în mers, sistemul mild hybrid oprește motorul (da, e mild hybrid și evită impozitarea cilindreei de peste 3 litri).
Cum spuneam, consumul este un alt atu principal. Mazda comunică un consum mediu de 5,2 l/100 km pentru Mazda CX-60 diesel, exact cât am obținut pe drumurile naționale, cu A/C, fără a trece de 120 km/h. Pe autostradă, cu tempomatul adaptiv cuplat la 130 km/h, consumul a fost de 6,3, iar în București, dar în trafic lejer, computerul de bord a afișat cam 7,5. Valori foarte bune pentru un asemenea motor aflat sub capota unei mașini cu masa proprie de aproape două tone.
Cuplul de 550 Nm permite însă și reacții prompte la accelerații, iar mașina este mai dinamică decât pare. Bine echilibrată, o poți conduce sportiv cu mari satisfacții, totul e să nu o forțezi în virajele strânse. Da, este o alternativă la BMW X3/Mercedes GLC, în condițiile în care are un preț de pornire de 50.590 de euro, cu aproape 14.000 mai puțin decât BMW X3 xDrive30d și cu peste 17.000 sub prețul de pornire al lui GLC 300 d 4Matic, ambele modele germane fiind însă ceva mai puternice.
Verdict: 4,5 stele
Un SUV impozant, cu un motor diesel care i se potrivește perfect, cel puțin până la apariția celuilalt șase-în-linie, pe benzină. Până atunci, cu e-Skyactiv D ai rafinament și consumuri demne de un motor de 2 litri. Atmosferă specială la interior, unde am fi preferat totuși un display complet tactil pe planșa de bord.
DATE TEHNICE
Caroserie: SUV cu 5 locuri. L × l × h: 4745 × 1890 × 1680 mm. Ampatament: 2870 mm. Rezervor: 58 l
Tren de rulare: Suspensie față/spate tip paralelogram deformabil, arcuri elicoidale. Frâne cu discuri ventilate față/spate. Direcție asistată electric. Pneuri: 235/50 R20
Transmisie: Tracțiune integrală, cutie automată cu 8 trepte
Motor: Diesel, L6, 3.283 cm3. Putere maximă: 187 kW (254)/3.750 rpm. Cuplu maxim: 550 Nm/1500–2400 rpm
Performanțe: 0–100 km/h 7,4 s, Viteză maximă 219 km/h, Consum mediu 5,2 l/100 km
Preț de bază: Mazda CX-60 e-Skyactiv D Exclusive-Line 50.590 euro
Foto: Bogdan Paraschiv