Aflată la cea de-a patra generație și fiind primul model care a cristalizat ideea de SUV compact, Toyota RAV4 încă nu s-a oprit din creștere. În schimb, a ajuns la un grad de maturitate și înțelepciune care merită tot respectul.
Text: Cristian Sterea
La mijlocul anilor ’90, mai exact în 1994, prima generație Toyota RAV4 lansa, fără să aibă nici cea mai vagă idee, o nouă modă în lumea auto. Propus inițial sub forma unui model compact cu trei uși (3,695 m) și gardă la sol ceva mai înaltă, primul „4×4 de oraș“ era substanțial diferit de clasicele automobile de teren. RAV4 (abreviere de la Recreational Active Vehicle with 4Wheel-Drive) avea caroserie autoportantă, un motor cu cilindree relativ mică, de 2,0 litri, montat transversal în față și suspensie independentă la toate roțile. Așa a luat naștere clasa SUV-urilor compacte.
Astăzi, într-un climat cu scăderi pe mai toate planurile, SUV-urile compacte reprezintă unul dintre puținele segmente de automobile care se mai află în expansiune, cu o creștere a vânzărilor de 18% între 2008 și 2012. Dacă, în 2010, această clasă era compusă din 10 modele, acum cifra lor aproape s-a dublat, ajungând la 19, iar perspectivele alăturării unor membri noi sunt cât se poate de reale.
Cea de-a patra generație Toyota RAV4 continuă pe calea sporirii dimensiunilor exterioare și adaugă 205 mm la lungimea totală a mașinii (4570 mm). De asemenea, față de generația precedentă, lățimea a crescut cu 30 mm, dar înălțimea a fost redusă cu 25, în vederea coborârii centrului de greutate. Fără a periclita manevrabilitatea în spații restrânse, RAV4 fiind în continuare liderul clasei, cu un diametru de bracaj de doar 10,6 metri, și ampatamentul a mai câștigat 100 mm.
Pe lângă argumentele cu care RAV4 a reușit până acum să își convingă clienții, precum ținuta de drum sportivă, versatilitatea, utilizarea facilă și conferirea unui sentiment de încredere pe orice suprafață de rulare, noul model mizează și pe un aspect mult mai original. În locul simplității, omogenității și aspectului comun, actuala abordare estetică adoptă linii apăsate, proporții curajoase și detalii în pas cu moda. Comparat cu generația precedentă, RAV4 este acum aproape de nerecunoscut. De asemenea, hayonul nu se mai deschide în lateral, ci în sus, ca la orice alt SUV – opțional, acționarea acestuia se poate face inclusiv electric – și s-a renunțat la roata de rezervă poziționată la vedere.
Nota de originalitate e susținută și de habitaclul încăpător, care încearcă din toate puterile să mulțumească pe toată lumea. Pentru cei sportivi există câteva finisaje care imită fibra de carbon, simandicoșii ar trebui să fie încântați de partea inferioară a bordului acoperită cu piele ecologică, pragmaticii vor aprecia materialele durabile, iar pentru a-i convinge și pe cei preocupați de latura estetică au fost presărate câteva elemente argintii. Per total, bordul nu arată deloc rău, are comenzile acolo unde ar trebui și bifează toate sistemele moderne de confort. Pe lista de opționale se găsește inclusiv o versiune îmbunătățită, Pro, a sistemului de infotainment disponibil și la celelalte modele din portofoliu, Toyota Touch, care permite comenzi vocale, afișarea 3D a hărților și căutarea online a punctelor de interes.
Deși la volan nu pare că stai la fel de jos ca în generația precedentă, oficialii declară că scaunul a fost coborât cu 5 mm, iar acum există posibilitatea unor reglaje mai ample pe toate direcțiile. Un alt atu este vizibilitatea bună către față atât la manevrele de parcare, cât și în viraje, lucru mai rar întâlnit la SUV-uri. Ca pasager, ești tratat cu același respect și spațiu generos. Bancheta e bine profilată și își pliază spătarul la o simplă apăsare de buton, iar portbagajul a ajuns la 547 de litri. În plus, dacă se renunță la roata de rezervă în favoarea unui kit de pană, sub podea se mai ascund încă 100 de litri suplimentari.
Cu toate că, în ceea ce privește designul, lucrurile au luat o întorsătură radicală, la partea tehnică, nu avem prea mari schimbări. Trenul de rulare cu toate roțile independente a fost păstrat și recalibrat, iar cele două motorizări care au dus grosul vânzărilor și în trecut (2.0 Valvematic și 2.2 D-4D) au făcut loc în gamă unui diesel nou, de 2,0 litri și 124 CP. Acesta este oferit doar cu tracțiune față și în compania unei cutii de viteze manuale, cu șase trepte. În schimb, celelalte două se înhamă la toate cele patru roțile și sunt propuse fie cu transmisii manuale cu șase trepte, fie automate. Dieselul face pereche cu o cutie de viteze cu convertizor de cuplu, iar benzina merge pe mâna uneia de tip CVT, ce facilitează obținerea unui consum de combustibil mai mic. Dacă tot veni vorba despre consum, noul RAV4 se laudă cu o gamă de motoare ce ard, în medie, cu 11% mai puțin combustibil pentru a parcurge 100 km și poluează, evident, cu același procent mai puțin.
Mini Countryman Cooper S ALL4
Cu un cuplu maxim de 195 Nm, propulsorul alimentat cu benzină, 2.0 Valvematic, trebuie turat destul de mult pentru a-și ține promisiunea că dezvoltă 151 CP. Din fericire, nu râvnește cu tot dinadinsul să se facă auzit în habitaclu, iar consumul de combustibil mediu, declarat de 7,2 l/100 km, nu e drastic depășit. De partea cealaltă, dieselul de 2,2 litri pare mult mai înfipt și, în teorie, se mulțumește și cu mai puțin combustibil, doar 5,6 l/100 km. Transmisiile manuale sunt corect etajate, nefiind nici prea scurte, dar nici prea lungi, iar cea automată cu convertizor de cuplu se mișcă relativ repede și nu pare că este luată prin surprindere la kick-down.
Suspensiile relativ ferme asigură un comportament plăcut pe viraje și direcția e suficient de comunicativă în legătură cu tendințele dinamice. Pe asfalt, denivelările drumului sunt estompate destul de sârguincios, dar cei care vor să „alerge“ pe macadam trebuie să suporte și câteva hurducăieli. Partea bună e că suspensia cu o cursă mai scurtă ține caroseria departe de eventualele pericole ce ar putea deteriora integritatea elementelor de sub mașină. Ca la toate sistemele 4×4 moderne, roțile față asigură preponderent tracțiunea, cele spate fiind angrenate doar la nevoie sau prin activarea modului Lock, și pot primi până la 50% din cuplu. Mai nou, a apărut sistemul Integrated Dynamic Drive ce lucrează împreună cu sistemele electronice de control al tracțiunii și stabilității și îmbunătățește comportamentul dinamic în viraje prin direcționarea unui cuplu mai mare către roțile spate. Există și un mod Sport care amplifică rolul roților spate prin angrenarea lor mai rapidă și aplicând un cuplu mai mare.
Peugeot 4008 1.8 HDI
Înainte de a încheia, vreau să le mulțumesc celor de la Toyota pentru că mi-au adus aminte de copilărie, școala generală și profesoara de română cu vocea ei monotonă, impersonală și fermă. Cum ne-a ghidat dumneaei prin programul de lecturi facultative, tot așa te ghidează și sistemul de navigație cu „dublare“ în limba română. E drept că gramatica nu-i la fel de bună, dar informațiile sunt exacte și precise. Mai mult, pentru puțină distracție, recomand tuturor un test drive cu noul RAV4. Nu doar vocea respectivă o să vă binedispună, ci și modul plăcut în care merge mașina.
ams 04/2013