Home Știri Vânzări România 2023: Dacia – lider de piață, Toyota – lider la mărcile de import, BMW – liderul segmentului premium

Vânzări România 2023: Dacia – lider de piață, Toyota – lider la mărcile de import, BMW – liderul segmentului premium

de Răzvan Măgureanu
Salonul Auto de la Geneva va reveni cu o nouă ediție în 2023

În ciuda inflației și creșterii prețurilor la mașini, piața românească de mașini noi a crescut cu 10% în 2023 la 140.704 unități. Dintre acestea, 15.075 unități au fost mașini electrice, o creștere de 29,8% față de 2022.  Cu 45.283 unități vândute, Dacia este lider de piață detașat cu 32,2% din piață. Toyota este marca numărul 1 de import cu 10.412 unități, iar BMW este liderul segmentului premium cu 4613 unități vândute. 

Piața românească de mașini noi a crescut în 2023 cu 10% până la 140.704 unități. Cu o creștere de 13,2% față de 2022, Dacia este lider de piață detașat cu 45.283 unități vândute, deținând o cotă de piață de 32,2% din piață.  Toyota, Renault și Skoda s-au luptat pentru poziția de marcă de import numărul 1, bătălie câștigată la mustață de Toyota, cu 10.412 unități (+4,5%), urmată de Skoda, cu 10.376 unități (+19,7%) și Renault cu 10.188 unități (+27,2%). Un rezultat bun a obținut și VW cu 9583 unități vândute )+18,9%) care l-0au plasat pe locul al cincilea.

Din Top 10 doar HyundaI (8.841 unități, -7,4%, locul 6) și Ford (6.099 unități, -27,2%, locul 7) au înregistrat scăderi, scăderea înregistrată de Ford fiind substanțială. Renunțarea la Fiesta și lipsa unor modele electrice cu prețuri accesibile sunt printre cauzele acestei scăderi masive.

Suzuki a intrat în Top 10 cu o creștere record de 73,5%, marca japoneză vânând 4.572 unități, adică mai mult decât Peugeot, Opel și Citroen luate la un loc!

În Top 10 sunt și doi producători premium care au înregistrat creșteri record. BMW este liderul segmentului premium cu cel mai bun rezultat din istorie înregistrat în România: 4.613 unități vândute (+54,5%). Mercedes a vândut 4.120 unități, înregistrând o creștere de 23,3%. Audi se situează la mare distanță de BMW și Mercedes cu 2.634 unități, dar rezultatul reprezintă o creștere de 12,7% față de 2022. Audi nu a avut modele complet noi în 2023 însă în 2024 este așteptată o ofensivă majoră de noutăți printre care noul Q6 e-tron și noul A5 (succesorul lui A4).

Pe lângă Ford (-27,2%) și Hyundai (-7,4%) sunt și alți producători care au înregistrat scăderi semnificative. O situație aparte este cea a grupului Stellantis, ale cărui mărci au scăzut dramatic: Citroen (1.118 unități, -44,9%), Fiat (990 unități, -21,1%), Opel (1.116 unități, -33,4%) și Peugeot (2.059 unități, -41,4%).

Vânzări pe modele 
Pe modele, cele mai bine vândute cinci sunt toate de la marca Dacia: Logan (14.083 unități), Duster (10.542 unități), Sandero (9.737 unități), Spring (6.778 unități) șiu Jogger (4.142 unități).  Skoda Octavia redevine cel mai bine vândut model de import cu 3.444 unități vândute.

Hyundai Tucson este cel mai bine vândut SUV iar în Top 10 au mai intrat Renault Megane (2.948 unități), Renault Clio (2.797 unități) și Toyota Corolla (2.708 unități).

Vânzări modele electrice, PHEV, hibrid
În 2023 s-au vândut 15.075 mașini electrice (+29,8%), ceea ce reprezintă 10,7% din piață. Prin modelul Dacia Spring, Dacia este liderul detașat cu 6.778 unități (45% din piața de electrice), urmată de Tesla cu 3.154 unități, VW cu 1.391 unități și Renault cu 936 unități.

Au crescut și vânzările de modele PHEV cu 43,1%, de la 3.830 la 5.479 unități, liderul segmentului PHEV fiind Mercedes cu 954 unități, urmat de Ford cu 757 unități și BMW cu 656 unități.

Toyota domină clar segmentul full hibrid cu 8.347 unități. Practic, din totalul de 10.412 unități vândute, peste 80% au fost modele cu sistem de propulsie full hibrid. Urmează Renault cu 1.401 unități, Hyundai cu 892 și Ford cu 856 unități. 

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.