Continuăm trecerea în revistă a noutăților de la Salonul Auto de la Detroit cu ziua numărul 2, care aduce un adevărat tur de forță – starurile se dezlănțuie cu adevărat, parcă pentru a demonstra că NAIAS mai are încă un cuvânt de spus pe scena auto.
Astăzi nu avem una sau 2 premiere – nicidecum. Și avem premiere dintre cele mai diverse, de la modele sport sau supersport la concepte cu adresă de… China. Și, bineînțeles nu uităm de favoritele publicului: SUV-urile și modelele crossover. Ford, care a furat un pic startul cu prezentarea de dinainte de startul salonului a noii generații Explorer, nu a trădat totuși NAIAS-ul și a adus nu una, nu 2, ci chiar trei premiere majore pe covorul roșu: Explorer ST, Explorer Hybrid și monstrul Ford Shelby GT500. Acesta din urmă este – în sfârșit, ar spune unii – un răspuns pe măsură pentru rivalii locali Dodge Challenger SRT Hellcat și Chevrolet Camaro ZL1. Avem senzația că Ford țintește nu doar pistele de drag, ci și circuitele lumii, datorită caracteristicilor foarte „echilibrate” de performanță. Chiar dacă are cel mai mic propulsor dintre toți – 5,2 litri V8 față de câte un 6,2 litri V8 – Ford promite peste 700 CP (Hellcat are 717, ZL1 are 650). Aerodinamica, răcirea și caracteristicile tehnice vorbesc de la sine – totul respiră performanță, de la discurile față de 16,5 inch la transmisia Tremec cu dublu-ambreiaj și șapte rapoarte sau amortizoarele magnetice.
https://youtu.be/wS8ZPOFzmtQ
Ford Explorer ST sosește în familia de modele crossover în locul predecesorului Explorer Sport, aducând de acum și un V6 de 3 litri cu dublu turbo și 400 CP. Standard, versiunea ST este echipată cu transmisia automată cu 10 rapoarte, precum și sistem de tracțiune integrală. Pentru cei pretențioși, mai există și pachetele opționale ST Street și ST Track, ce aduc jante de 21 inch, frâne mai performante și etriere roșii. Diferențele vizuale, exterioare și interioare nu sunt majore, însă oferă un aspect mai sportiv marelui crossover de familie. Pentru cei care își doresc atât putere cât și eficiență, de acum există opțiunea Explorer Hybrid. Mulțumită propulsorului V6 de 3,3 litri și ajutorului electric, versiunea electrificată ajunge la 318 CP – transmisia cu 10 trepte livrând puterea roților din spate, sau opțional în configurație AWD. Cifrele oficiale de consum nu au fost date publicității, încă, dar nu ne așteptăm la minuni – acumulatorii Li-Ion ocupă puțin spațiu, fiind amplasați sub bancheta de pe rândul doi.
Cel mai important debut de la Detroit este – cu siguranță – la nivel global, introducerea noii Toyota Supra. Fratele japonez al noii generații BMW Z4 s-a lăsat așteptat ceva vreme, însă fanii nostalgici se pot bucura în sfârșit de un nou coupé sport de la producătorul nipon. Construit alături de Z4 la Graz, în Austria, Toyota GR Supra va ajunge la clienți de la vară. Numele reapare după un hiatus de 17 ani, astfel încât așteptările pentru generația a cincea sunt de-a dreptul astronomice. La bine sau la rău, GR Supra nu își arată gradul de rudenie cu bavarezul Z4, însă în același timp nu seamănă deloc nici cu Supra Toyota GR Supra. Sursa de inspirație este conceptul FT-1 din 2016, iar rezultatul final este unul cât se poate de pozitiv… la exterior. Interiorul, în schimb, este cât se poate de evident înrudit cu micul bavarez – în special la nivel de detalii. Ambianța sportivă nu va deranja pe nimeni – aranjamentul este minimalist, dar nimic nu lipsește, inclusiv instrumentarul de bord digital.
Particula GR din nume nu este doar o strategie de marketing. GR Supra este primul model global dezvoltat de Toyota Gazoo Racing, compania japoneză și divizia sa de motorsport urmărind să ofere un model sportiv pur sânge, lipsit de compromisuri. Avem, astfel, un ampatament ce rivalizează cu Porsche 911 la o lungime cu mult mai compactă – cu centru de greutate dispus jos, precum și o distribuție perfectă a maselor (50/50) datorită arhitecturii clasice: motor amplasat frontal, cu șase cilindri în linie și transmisie spate. Propulsorul turbo de 3 litri dezvoltă 340 CP și 500 Nm, fiind cuplat la o transmisie automată cu opt rapoarte. Avem inclusiv funcție de tip „Launch Control”, accelerația de la 0 la 100 km/h durând doar 4,3 secunde. Încă din echiparea standard, GR Supra va avea parte de elemente de performanță precum diferențialul activ, suspensia cu amortizare variabilă, pachet de performanță pentru frâne – însă compania are grijă să ofere și mai toate dotările de siguranță, confort și conectivitate pe care le considerăm de la sine înțelese astăzi. În plus, va exista și o ediție specială GR Supra A90, limitată la doar 90 de unități și oferită exclusiv primilor clienți europeni ai modelului.
După prezentarea primelor imagini înainte de NAIAS, Infiniti revine la Detroit cu mai multe detalii despre conceptul QX Inspiration – model care introduce limbajul de design pentru modelele EV ale casei și servește drept preambul direct pentru un viitor SUV de serie, complet electric. Lung de 4650 mm, prototipul QX Inspiration se înscrie în gama constructorului în zona compactului QX50 – însă arhitectura EV dedicată a permis o abordare vizuală complet nouă, precum și un aranjament diferit pentru habitaclu, adus mai în față, în stil „cab forward”. Nu se cunosc detalii despre nivelul performanțelor noii arhitecturi EV, însă Infiniti a dezvăluit că a utilizat pe QX Inspiration un pachet de acumulatori amplasat sub podea ce livrează electricitate către 2 motoare, câte unul pe fiecare punte. Compania nu a oferit nici o dată precisă a prezentării viitorului model de serie – însă a precizat că noul lor SUV electric va beneficia de aportul unei platforme EV dedicate, ce va prelua configurația e-AWD cu două motoare electrice, ținta fiind zona crossover de performanță. În plus, Nissan sugerează o posibilă proliferare – în viitor – a noii arhitecturi interioare, dominată în zona șoferului de ecranul wide amplasat pe întreaga lățime a habitaclului. În același timp, fără a numi efectiv tehnologiile autonome aflate la bord, QX Inspiration are sisteme de asistență ce pot prelua controlul de la șofer, care apoi dispune de mai mult spațiu datorită retragerii coloanei de direcție și a pedalierului.
Rămânem în sfera conceptelor electrice din clasa crossover deoarece una dintre surprizele de la Salonul Auto de la Detroit din ziua 2 a sosit tocmai din China. Este adevărat, studiul Entranze EV are și cetățenie americană – fiind primul produs ieșit din noul centru de design din America de Nord al producătorului Guangzhou Automobile Industry Group – GAC. Prototipul este un futurist SUV cu șapte locuri, complet electric, gândit cu o inovatoare configurație a locurilor: 3+2+2. În plus, interiorul este aproape în întregime realizat din materiale sustenabile și are o planșă de bord dominată de 2 ecrane OLED pe fiecare parte – în locul unuia singur amplasat central.
Kia se tot joacă cu fanii săi din America – prima oară când am văzut marele SUV Telluride a fost la Salonul Auto de la New York de anul trecut. Acolo au adus un prototip unicat, iar mai multe concepte au putut fi admirate mai târziu și la SEMA. La NAIAS coreenii prezintă în sfârșit și versiunea de serie. Telluride a fost creat la centrul de design din California, SUV-ul cu opt locuri fiind propulsat de un V6 de 3,8 litri capabil să dezvolte 291 CP și 355 Nm. Transmisia AWD este doar opțională, însă cutia de viteze automată cu opt rapoarte sosește standard. Evident, Telluride este strâns înrudit cu fratele de concern Hyundai Palisade, ambele oferind cam tot ceea ce-și poate dori o familie modernă în materie de confort, conectivitate și siguranță.
Zona clasică a industriei auto nu a fost încă abandonată complet. Dovadă sunt noutățile (subtile) aduse de Volkswagen sau Subaru. Germanii au adus versiunea restilizată a legendarului Passat la Detroit. Acesta – bazat încă pe generația anterioară – nu este înrudit cu modelul European, care deja a trecut la arhitectura MQB. Passat-ul american vrea să ademenească puținii clienți încă pasionați de sedan-uri cu un design ceva mai modern, dar mai ales cu un interior mult mai primitor și tehnologizat. Astfel, un nou sistem de infotainment cu ecran tactil oferă suport pentru Android Auto, Apple CarPlay și MirrorLink. Propulsia este asigurată de un 2.0 TSI de 174 CP și 280 Nm.
În tabăra Subaru, cuvântul de ordine pentru sedan este sportivitate. Sau special. De fapt, ar putea fi oricare dintre ele, deoarece compania japoneză a adus în America linia de ediții limitate „S”. La Detroit am avut de-a face cu STI S209, o versiune de înaltă performanță a cunoscutului STI ce împachetează sub capotă 341 CP din clasicul propulsor boxer de 2,5 litri turbo. Din păcate pentru fanii americani, doar 200 de exemplare vor fi oferite clienților – iar designul exterior tip „wide body” îl vor transforma cu siguranță într-un model de colecție.
Nu în ultimul rând, Nissan a impresionat audiența de la Detroit cu propria surpriză: conceptul IMs. Acesta, în primul rând, merge contra curentului – în ciuda aspectului de crossover avem de-a face cu un sedan (unul înălțat, este adevărat). Japonezii par pregătiți să mai inventeze un nou segment (să nu uităm că ei sunt pionierii zonei crossover, cu modele precum Qashqai sau Juke): „sedanul sportiv elevat”. IMs Concept combină tendințele crossover cu silueta clasic elegantă a unui sedan și adaugă drept ingredient de bază propulsia electrică. Studiul este propulsat de 2 motoare electrice – unul pentru fiecare ax – care produc împreună 483 CP și 800 Nm. Autonomia oferită de acumulatorii de 115 kWh este estimată la 612 km, iar șoferul poate ceda controlul datorită prezenței la bord a unui sistem complet autonom de condus.