Compania britanică Lunaz specializată pe conversia la propulsia electrică a modelelor clasice britanice a prezentat recent ultimul său proiect: un model restmond bazat pe elegantul model DB6 de la Aston Martin.
Una dintre cele mai disputate tendințe ale momentului se referă la modernizarea automobilelor clasice cu propulsie electrică. Înlocuirea motoarelor termice în favoarea celor cu „zero emisii” a dat naștere unei noi nișe de piață, respectiv cea a modelelor restomod electrice.
O zonă foarte specială o reprezintă cea în care apar diverse companii specializate în transformarea propulsiei tradiționale ale automobilelor clasice în cea electrică și care sunt capabile să deschidă apetitul unui număr tot mai mare de entuziaști. În primul rând sunt vizați colecționarii care nu vor să lupte cu blocajele în trafic și limitările emisiilor de orice fel și cu atât mai puțin de a renunță la farmecul cu totul special al modelelor istorice.
Ultima propunere în această direcție vine de la compania britanică Lunaz, care și-a dezvăluit cea mai recentă creație pe baza modelului britanic Aston Martin DB6 fabricat între anii 1965 – 1971. Lunaz este de fapt una dintre cele mai active companii din acest sector și poate conta pe un nivel foarte ridicat de expertiză. Fondată în Silverstone de David Lorenz, compania britanică are de la mijlocul acestui an printre investitori pe fostul fotbalist și actualmente om de afaceri David Beckham.
Noul model de tip restomod Aston Martin DB6 extinde portofoliul bogat al companiei Lunaz. Astfel, elegantul GT se alătură transformărilor anterioare, bazate pe Jaguar XK120, Range Rover Classic, Rolls-Royce Phantom V și Silver Cloud. Acestea sunt modele de mare prestigiu, toate restaurate după filosofia Lunaz, care constă în menținerea caracteristicilor și farmecului modelelor istorice, combinate cu confortul și beneficiile automobilelor electrice contemporane. Restomod-urile realizate de Lunaz nu sunt replici, ci intervenții pe conversie, efectuate de obicei pe automobile care necesită restaurare completă și pe care clientul poate indica unele modificări pentru a-și personaliza automobilul dar respectând identitatea și caracteristicile modelului original.
În cazul Aston Martin DB6, transformarea a dus la înlocuirea originalului motor cu șase cilindri în linie pentru a face loc noilor baterii, cu capacități cuprinse între 80 și 120 kWh. Acestea asigură o autonomie de aproximativ 400 km. Lunaz anunță că un sistem de propulsie similar este disponibil inclusiv pentru modelele predecesoare DB4 și DB5 de la Aston Martin.
Momentan, conducerea Lunaz nu a dezvăluit date oficiale referitoare la puterea dezvoltată și performanțele oferite de noul motor electric implementat. Același lucru este valabil și pentru preț de listă dar care se estimează că s-ar situa în jurul sumei de 900.000 de euro fără taxe. Cu toate acestea, pentru livrarea primelor exemplare, va trebui să așteptăm până la sfârșitul anului 2023.














