Home ȘtiriBMW Concept X7 iPerformance este noul star Bavarez de la Frankfurt

BMW Concept X7 iPerformance este noul star Bavarez de la Frankfurt

de Aurel Niculescu

Producătorul German va concura în segmentul de top al SUV-urilor cu modele precum Land Rover Range Rover de anul viitor, când va sosi și versiunea de serie X7 previzionată acum la Salonul de la Frankfurt prin intermediul Concept X7 iPerformance.

În cazul în care Rolls-Royce Cullinan vi se va părea puțin prea opulent – el va apărea tot în 2018, la cel ca și X7 – atunci aveți și o alternativă nou-nouță de la părintele BMW, ce va introduce un nou flagship în gama SUV bazat pe acest impozant Concept X7 iPerformance. Sinceri să fim, noi am urmărit evoluția în social media a noului prototip încă de săptămâna trecută când au apărut și primele poze „scăpate” pe Internet, iar acum suntem practic siguri că BMW a reușit să iasă din cotidian cu prototipul ce va fi prezentat oficial pe 12 Septembrie la Frankfurt. Nu neapărat în sensul bun însă, deoarece părerile sunt extrem de împărțite cu privire mai ales la reinterpretarea designului exterior. BMW X7 va deveni cel mai mare SUV din oferta producătorului – produs desigur tot la uzina din America din Spartanburg, South Carolina – iar Concept X7 iPerformance o demonstrează exagerând nu doar proporțiile ci și anumite elemente de design proprii mărcii.

Avem astfel o parte frontală dominată de o grilă a radiatorului aproape la fel de impozantă ca a unui model Rolls-Royce în materie de dimensiuni, în timp ce noua aripioară verticală de pe aripile față prezentă la mai toate noile modele ale casei a fost nu numai mărită, dar și extinsă pe întreaga suprafață laterală. Mult mai puțin polarizant ar putea fi spatele – unde BMW implementează stopuri LED pe toată lățimea caroseriei, în ton cu moda. Interiorul high-tech se remarcă de această dată pozitiv – chiar dacă și de această dată cârcotașii ar putea chestiona noua dispunere la același nivel al instrumentarului de bord digital și al display-ului sistemului de infotainment ca la modelele recente Mercedes. Mai important este totuși că X7 va fi primul model SUV de la BMW (la categoria automobile avem Seria 2 Grand Tourer) ce dispune de un al treilea rând de locuri – însă aici avem de-a face cu o configurație elegantă cu șase locuri. Deoarece avem de-a face cu un model iPerformance, știm că noul Concept X7 este plug-in hybrid, însă BMW a ales să nu ofere și alte detalii tehnice.

Apropo, în cazul în care doriți o experiență „opulentă” mai clasică de la BMW, tot la Frankfurt constructorul va prezenta și BMW Individual M760Li Nautor’s Swan, un model dezvoltat în parteneriat cu experții nautici de la Nautor’s Swan și menit să celebreze cu fast – și cu elemente proprii yacht-urilor de lux – 25 de ani de existență ai diviziei BMW Individual. În ciuda multitudinii de elemente exotice de la exterior și mai ales interior, noua serie specială este chiar mai ieftin (cel puțin în America) decât un M760Li xDrive V12 Excellence, chiar dacă folosește exact același propulsor V12 de 610 CP.
https://youtu.be/qStR-fUevXA

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.