La aproximativ 100 km de Barcelona, în stațiunea PortAventura, Ferrari va inaugura primul său parc de distracții din Europa.
Ferrari a anunțat că va inaugura, în 2016, cel de-al doilea parc de distracții tematic din portofoliu, după ce, anul trecut, a deschis unul similar la Abu Dhabi. Noul parc se întinde pe o suprafață de 75.000 mp și implică o investiție inițială de aproximativ 100 milioane de euro. Printre numeroasele oportunități de petrecere a timpului liber, principalele atracții vor fi un simulator de condus și cel mai înalt și rapid accelerator vertical din Europa (roller coaster). Complexul va include și un hotel de cinci stele, restaurante cu specific italian și, bineînțeles, magazine Ferrari Store.
Mercedes şi Ferrari, cele mai rapide motoare din F1
„După succesul înregistrat cu Ferrari World de la Abu Dhabi, am primit foarte multe cereri pentru a deschide parcuri de distracții similare în alte zone ale lumii“, a declarat Andrea Perrone, CEO Ferrari. „Ferrari Land va fi îndrăgit de toți membrii unei familii, nu doar de fanii Formulei 1. Vom continua să evaluăm posibilitățile deschiderii altor parcuri tematice și în afara Europei“, a mai adăugat acesta.
Ferrari California T a debutat la Geneva
Ferrari Land este dezvoltat în parteneriat cu grupul Investindustrial, actualul proprietar al stațiunii PortAventura. Estimările inițiale indică un număr de aproximativ 4 milioane de turiști pe an, acesta urmând să crească în anii următori cu câte 500.000, datorită noului complex.
Comentarii închise.