Am avut un prim contact static cu noul Renault Clio, care a ajuns la a șasea generație și se rupe de stilul previzibil de până acum.
Anul acesta, Renault Clio împlinește 35 de ani și se laudă cu faptul că este cea mai bine vândută mașină franțuzească din toate timpurile – 17 milioane de exemplare pe parcursul a cinci generații. Mai mult, două generații au câștigat titlul Car of the Year: prima, în 1991 și a treia, în 2006.
Așadar, este clar că producătorul francez îi acordă o atenție puțin spus deosebită. Clio este nu doar un best seller, ci și un vector de imagine în clasa mică. Evoluția de până acum a fost una etapizată, fără ruperi de ritm, cu vârfuri tehnologice dictate de concurență. Dar acum este altfel, pentru că a șasea generație se desprinde de strategia pașilor mici, iar acest lucru este cu atât mai vizibil cu cât a cincea generație a fost, de fapt, un facelift extins al celei de-a patra.
Am văzut noul Clio în cadrul a ceea ce francezii numesc pre-show, într-un studio din Paris, cu o săptămână înainte de debutul oficial de la Salonul Auto de la Munchen. Ceea ce atrage atenția în primul rând la noua generație sunt farurile și stopurile. Francezii au preferat o abordare curajoasă, ieșită din tipare, desenând faruri încadrate într-un bloc care mie mi se pare un fel de piano black, dar ei spun că sursa de inspirație a fost un mousse de ciocolată. Oricum l-ai numi, arată deosebit, mai ales că acest bloc negru al farurilor nu este integrat clasic în caroserie, ci este ieșit în relief. Ca și cum au construit caroseria, apoi i-au adăugat aceste elemente. Ce mai atrage atenția foarte rapid este designul luminilor de zi. Nu mai vorbim despre forma unui romb inversat, ci de o jumătate de romb clasic, mai simplă, dar cu prelungiri către interiorul grilei. Și aici ar veni prima controversă – grila superioară și cea inferioară, de altfel cu un model inspirat – rombul siglei Renault, adună parcă o masă prea mare de plastic. Din profil, hatch-ul francez vorbește despre dinamică: plafon plonjat, plus linie ascendentă a zonei inferioare a geamurilor, egal dinamism – într-o doză mult mai consistentă. Ca detaliu – la baza geamurilor laterale nu mai vezi chederul. Este acolo, dar ascuns, iar acest aspect ar trebui să inducă o idee de… poate nu premium, dar cu siguranță de stil. Tot în ideea de dinamism a fost păstrat mânerul portierei spate disimulat în montantul posterior. Spatele nu l-ați recunoaște niciodată ca fiind al unui Renault, cu atât mai puțin al unui Clio. În primul rând, stopurile sunt formate din câte două elemente separate, unul pe aripă, celălalt pe hayon, cu lumini LED orizontale – arată foarte bine. Apoi urmează o altă controversă: linia hayonului este tăiată mult mai brusc (se vede asta doar din profil), nu mai vezi acea coborâre rotunjită de până acum. Din contră, designerii ne-au spus că scobitura către interior a zonei de sub lunetă a fost gândită ca o suprafață negativă, care să inspire tot dinamism.
La nivel de dimensiuni, totul este cu plus. Noul Clio a ajuns la 4,12 metri lungime (+ 67 mm), lățimea a crescut cu 39 mm, ampatamentul cu 8 mm (2,59 metri), iar înălțimea este de 1,45 metri (+ 11 mm). Nu în ultimul rând, au fost introduse două culori noi: Absolute Red (superbă, asta și pentru că face un contrast frumos cu blocurile negre ale farurilor) și Absolute Green.
Elemente cunoscute
La interior nu este vorba de impresii, ci este clar: toate elemente sunt cunoscute, dar plasate pe o bază nouă. Să le luăm pe rând. Volanul este preluat de la Austral și Rafale. Un amănunt, cursa lui de la un capăt la altul a fost redusă de la 3,3 la 2,6 ture, iar această schimbare a demultiplicării ar trebui să puncteze serios la capitolul sportivitate. Tabloul de bord are 10 inchi, la fel și display-ul multimedia orientat către șofer, ambele în același bloc. Grafica este deja cunoscută, dar (foarte) puțin adaptată acestui model, iar partea de software este, cum era de așteptat, Android Automotive. O versiune mai evoluată, pentru că are cam 100 de aplicații disponibile în Google Play, inclusiv aplicații de streamimg video (HBO și Amazon Prime). Și pentru a le folosi, Renault oferă gratuit, timp de trei ani, trafic de date de 2 GB lunar. Sub suprafața superioară a bordului, există un nivel inferior, care poate fi tapițat textil (la primele două niveluri de echipare: Evolution și Techno) sau cu Alcantara, la nivelul de top, Esprit Alpine. Această tapițerie se continuă într-un element ieșit în relief pe portiere (în ideea de a te înconjura), care se termină în ceea ce seamănă cu un cristal, care este luminat în funcție de modul de rulare selectat prin intermediul butonului Multi Sense de pe volan.
Cum era de așteptat, comanda transmisiei automate s-a mutat pe coloana de direcție dar, spre deosebire de cea de la Renault 4, 5 și Symbioz, are poziția Parking. Comenzile climatizării sunt tot cu butoane fizice, dar nu cele rotunde de la Clio V, ci cele cu taste de la Renault 4/5. Între scaune, Renault nu a inventat, ci mai degrabă a preluat: acoperirea cu segmente magnetice a spațiului pentru suporturile de sticle – în genul unei huse pentru tabletă.
Scaunele au aceeași formă la toate versiunile de echipare, diferă doar tapițeria lor. Asta înseamnă forma scaunelor modelului de până acum (în echiparea Esprit Alpine), cu o foarte bună susținere laterală și o excelentă susținere la nivelul umerilor. Renault spune însă că structura internă a fost schimbată, pentru un plus de confort. În spate ai puțin mai mult spațiu la genunchi decât până acum și stai destul de confortabil pe locurile laterale. Portbagajul are 391 de litri versus 340 până acum, dar valorile sunt cele maxime, așadar nu aplicabile modelelor full-hybrid. Renault spune și că înălțimea pragului de încărcare este cu 40 mm mai jos decât la Clio V, dar vizual nu prea percepi această diferență.
Putere mai mare
Noul Clio este construit (tot) pe platforma CMF-B, dar cu modificări operate în ideea unui mai bun confort, dar și a unei agilități superioare. Vedeta motorizărilor este sistemul hibrid bazat pe motorul termic de 1,8 litri, care dezvoltă 110 CP, secondat de cele două motoare electrice, unul de 49 CP, cu rol și de tracțiune și altul de 20 CP, cu rol doar de generator. Sună cunoscut? Ar trebui, pentru că este sistemul care a debutat pe Dacia Bigster. Însă, în cazul lui Clio, puterea maximă este de 160 CP, apreciabil pentru un model de clasă mică. Cu acest motor, Clio accelerează până la 100 km/h în 8,3 secunde (cu o secundă mai bine decât Clio V cu motorul full-hybrid de 145 CP) și are un consum mediu oficial de 3,9 l/100 km, pentru că, spun francezii, mașina rulează pur electric în până la 80% din timp în mediul urban. Autonomie? Aproximativ 1.000 km.
La debut va fi disponibil și motorul de 1,2 litri TCe (3 cilindri), care produce 115 CP și care vine standard cu cutie de viteze manuală și opțional cu cutie EDC (dublu-ambreiaj). Accelerația 0 – 100 km/h este posibilă în 10,1 secunde în acest caz, iar consumul mediu oficial este de 5 l/100 km. Anul viitor va fi disponibilă și versiunea cu același motor de 1,2 litri, cu 120 CP (200 Nm), dar care poate fi alimentat cu benzină și GPL și care este cuplat la cutia de viteze EDC. Consumul mediu este mai mare, 6,9 l/100 km, iar accelerația 0 – 100 km/h este posibilă tot în 10,1 secunde.
Model | Renault Clio E-Tech 160 | Renault Clio TCe 115 | Renault Clio ECO-G 120 |
Motor termic | |||
Configurație/nr. cilindri | L/4 | L/3 | L/3 |
Cilindree (cm3) | 1793 | 1199 | 1199 |
Putere maximă (CP) | 110 | 115 | 120 |
Cuplu maxim (Nm) | 172 | 190 | 200 |
Motor electric 1 | |||
Putere maximă (CP) | 49 | ||
Cuplu maxim (Nm) | 205 | ||
Motor electric 2 | |||
Putere maximă (CP) | 20 | ||
Cuplu maxim (Nm) | 50 | ||
Putere totală ansamblu (CP) | 160 | 115 | 120 |
Cuplu total ansamblu (Nm) | nc. | 190 | 200 |
Tracțiune | față | față | față |
Cutie de viteze | automată, multimodală | manuală/automată EDC | automată EDC |
L × l × h (mm) | 4116 x 1768 x 1451 | 4116 x 1768 x 1451 | 4116 x 1768 x 1451 |
Ampatament (mm) | 2591 | 2591 | 2591 |
Masă proprie (kg) | nc. | 1155 | nc |
Volum portbagaj (l) | nc. | 391 | nc. |
Capacitate baterie, netă (kWh) | 1.4 | nc. | nc. |
Accelerație (0–100 km/h) | 8.3 | 10.1 | 10.1 |
Viteză maximă (km/h) | nc. | nc. | nc |
Consum mixt WLTP (l/100 km) | 3.9 | 5/5,1 (EDC) | 6.9 |
Emisii CO2 (g/km) | 89 | 114/116 (EDC) | 107 |
Preț (euro) | nc. | nc. | nc. |
Comenzile pentru noul Renault Clio vor putea fi făcute către finalul acestui an (și tot atunci vom afla și prețurile pentru România), iar primele livrări sunt programate pentru primăvara anului viitor. Mașina se asamblează la uzina Renault de la Bursa, fondată în 1971 și care a produs deja aproximativ 5 milioane de modele Clio.