Home Știri Peugeot 308 1.2 THP 130, consum de doar 2,3 l/100 km

Peugeot 308 1.2 THP 130, consum de doar 2,3 l/100 km

de

Noua versiune de motorizare pe benzină turbo cu trei cilindri, Peugeot 308 1.2 THP 130, a reușit să obțină un consum minim de combustibil impresionant în cadrul unui test organizat chiar de constructorul francez.

Peugeot 308 1.2 THP 130

La puțin timp după ce a câștigat titlul de „Mașina anului în Europa“, Peugeot 308 s-a înscris din proprie inițiativă și în lupta pentru titlul de cel mai economic model al clasei sale. În acest sens, francezii au organizat un test pe circuitul din Almeira, Spania, în care noua versiune de motorizare a lui 308, botezată PureTech, a reușit parcurgerea unei distanțe de 1810 km cu cei 51,4 litri de benzină pe care i-a înmagazinat rezervorul. Făcând calculele, rezultă un consum de combustibil de doar 2.3 l/100 km, ceea ce, trebuie să recunoaștem, este impresionant. În cadrul testului desfășurat pe un interval de timp de 32 de ore și la care au luat parte mai mulți piloți, Peugeot 308 a reușit să stabilească și un nou record pentru cea mai lungă distanță parcursă cu un singur plin de combustibil.

Peugeot 108 se prezintă

Conform declarațiilor oficiale, rezultatul a fost obținut cu un model de serie, nemodificat în vederea reducerii consumului de combustibil. Mai mult, pentru ca întreg demersul Peugeot să nu pară o poveste cusută cu ață albă, a existat supraveghere externă din partea asociației franceze specializată în teste, UTAC (Union Technique de l’Automobile, Motocycle et Cycle).

Peugeot 308 SW

Pe de altă parte, noua versiune de motorizare PureTech 1.2 e-THP 130 are un consum mediu declarat de 3,8 l/100 km, emisiile de CO­2 fiind de 107 g/km. Acest motor dispune de tehnologie de ultimă de oră – injecție directă de combustibil la 200 de bari și turbină ce poate atinge 240.000 rpm – și este oferit standard în compania unei transmisii manuale cu șase rapoarte. Noua versiune de motorizare va fi disponibilă la vânzare de la sfârșitul lunii martie. Peugeot 308 1.2 THP 130 1

Articole similare

Comentarii închise.