Home Știri Bosch deschide oficial fabrica din Cluj

Bosch deschide oficial fabrica din Cluj

de

Bosch inaugurează noua sa unitate de producție din Cluj în data de 9 mai 2014. Anul trecut, compania a angajat în jur de 325 de persoane atât pentru activităţile de producţie, cât şi pentru cele de cercetare şi dezvoltare.

Bosch_centru-Cluj

Bosch deschide noua unitate de producție din Cluj

Bosch a investit iniţial suma de 77 de milioane de euro la Cluj. Noul centru de cercetare şi producţie ocupă o suprafaţă totală de circa 38.000 de metri pătrați. Până la începutul anului 2014, 325 de angajaţi şi-au desfăşurat activitatea în domeniul producţiei şi cercetării în cadrul acestui centru. De-a lungul următorilor ani, locaţia urmează să fie extinsă, iar Bosch plănuieşte să continue procesul de recrutare.

Bosch dezvoltă un nou sistem de propulsie alternativă

În ultima parte a anului 2013, Bosch a început să testeze şi să livreze primele produse fabricate la noua sa unitate de producţie. Inaugurarea oficială a acesteia, care va avea loc în data de 9 mai, vine după ce în luna noiembrie a anului trecut concernul german demarase oficial activitatea din cadrul centrului de cercetare și dezvoltare de la Cluj.

Din punct de vedere organizaţional, acest nou centru va face parte din divizia Automotive Electronics, care dezvoltă şi produce unităţi electronice de comandă, semiconductori şi senzori pentru industria auto şi alte domenii. Divizia are 17 unităţi de producţie la nivel mondial şi un număr de aproximativ 20.000 de angajaţi.

Un nou tip de senzor radar

Până în prezent, Grupul Bosch este reprezentat în România în patru oraşe: Bucureşti, Blaj, Cluj şi Timişoara. În Bucureşti, Bosch este prezent din anul 1994 cu o societate de distribuţie de scule electrice, sisteme de încălzire, sisteme de securitate, siguranţă şi comunicaţii, precum şi de echipamente auto pentru piaţa de aftermarket. Începând cu anul 1999, Bosch este prezent în capitală şi prin BSH Electrocasnice SRL. Din 2007, la Blaj se află Bosch Rexroth cu o unitate de producţie pentru tehnică liniară, care a fost extinsă în 2013 cu o nouă fabrică destinată industriei auto. Începând cu anul 2008, în Timişoara se află un centru de comunicare Bosch. În 2013, o nouă unitate de producţie şi dezvoltare destinată industriei auto şi-a început activitatea la Cluj.

La începutul anului 2014, numărul total de angajaţi ai concernului Bosch în România era de circa 2.000 de persoane. Extinderea activităţilor locale de producţie şi dezvoltare va contribui la creşterea acestui număr până la finalul anului 2014.

Articole similare

Comentarii închise.