Home ȘtiriCât se degradează bateria unui VW ID.3 după 4 ani?

Cât se degradează bateria unui VW ID.3 după 4 ani?

de Dan Damian
VW ID.3 - stare baterie

ADAC a făcut un test pentru a vedea care este starea bateriei unui VW ID.3 după 4 ani și 160.000 km rulați.

Una dintre principalele îngrijorări ale clienților de mașini electrice se referă (încă) la degradarea bateriei. Și este un fapt cunoscut că bateriile (orice fel de baterie), indiferent că alimentează telefoane sau mașini au o anumită durată de viață: acestea se degradează și pierd din capacitate atât sub influența timpului, cât și a ciclurilor de încărcare/descărcare. Vedem asta concret la telefoane – la fel se întâmplă și la bateriile mașinilor. Doar că nu la aceeași rată.

În general, producătorii de mașini oferă o garanție specială pentru bateria mașinilor electrice. Și cum industria este foarte concurențială, garanția este cam aceeași: 4 ani, în limita a 160.000 km. Practic, producătorul garantează că, după acest timp sau rulaj (în funcție de care limită intervine prima), capacitatea bateriei nu va scădea sub 70% din capacitatea ei inițială, atunci când era nouă. Dacă se întâmplă acest lucru, producătorul se obligă să înlocuiască fie celulele defecte ale bateriei, fie – dacă nu este posibil – să schimbe bateria cu totul.

Mașinile electrice nu au foarte mulți ani pe piață, mai ales după startul mainstream din – să zicem – 2018. Sunt exemplare Tesla care au ajuns la rulaje impresionante, dar lumea nu are încă o referință în ceea ce privește mașinile electrice europene.

VW ID.3 - stare baterie

Ei bine, încep să apară date și despre aceste mașini. ADAC a făcut un test cu un exemplar VW ID.3 utilizat timp de 4 ani, în care a parcurs 160.000 km. Producătorii de mașini electrice recomandă evitarea încărcării la stații de putere mare (puterea maximă de încărcare a bateriei) și, în general, evitarea pe cât posibil a încărcării la peste 80% din capacitatea bateriei, atunci când nu este necesar. Asta pentru a proteja bateria de degradare. De fapt, în meniul multor modele electrice veți putea seta și capacitatea la care să fie încărcată bateria, fie că este vorba de 70, 80 sau 90%.

Însă, cei de la ADAC nu au menajat bateria și au încărcat bateria la stații rapide 40% din timp. Și, deși nu este recomandată menținerea bateriei la încărcat după ce a ajuns la 100%, testerii de la ADAC au menținut cablul de încărcare în priză uneori și câteva zile, atunci când mașina nu a fost condusă.

În aceste condiții, testul de sănătate a bateriei a arătat că aceasta are încă 91% din capacitatea de nouă, după 4 ani și 160.000 km. Este vorba aici despre bateria de 77 kWh.

Cei care au făcut testul mai spun că este foarte important să faci update-urile de soft. Unul dintre ele a crescut capacitatea de încărcare maximă a bateriei la 170 kW (de la 125 kW), iar altele au ajutat la optimizarea consumul în regim de baterie rece, cu trasee pe distanțe scurte, la temperaturi între 0 și 5 grade Celsius.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.