Best Electric City Car este o competiție unică în România, aflată la prima ediție în acest an, fiind organizată de Auto Expert Media, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, și cu sprijinul Arval România.
Hyundai Inster, la categoria mini, și Allview CityZEN, la categoria micro (16 ani), sunt cele mai bune mașini electrice de oraș în 2025 în România, cele două modele fiind principalele câștigătoare ale Best Electric City Car. Evenimentul, care este organizat de Auto Expert Media în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și cu sprijinul Arval România, lider de piață în industria soluțiilor de leasing operațional, își propune să aducă în atenția publicului o categorie de autoturisme dedicată utilizării urbane, mai exact modele electrice din categoriile mini și micro.
Un juriu de specialitate a testat intensiv vehiculele înscrise în competiție pe parcursul mai multor zile, iar publicul a avut oportunitatea de a le admira și de a le vota în cadrul unei expoziții ce a avut loc la București Mall, în perioada 11 – 13 aprilie. Testele s-au desfășurat pe parcursul a două zile, timp în care membrii juriului au testat toate cele 12 modele (împărțite în două categorii) pe un parcurs urban gândit în așa fel încât să evidențieze avantajele, dar și limitările unor astfel de mașini.
Modelele înscrise în competiție la ediția 2025 a Best Electric City Car au fost Citroen e-C3, Dacia Spring, Fiat 500e, Hyundai Inster, Leapmotor T03, Mini Cooper E, Peugeot e-208 și Renault 5 la categoria mini, în timp ce la categoria micro, inclusiv a vehiculelor electrice ce pot fi conduse de la vârsta de 16 ani, au participat Aixam, Allview CityZEN, Microlino și Yoyo XEV.
Juriul de specialitate, compus din jurnaliști cu experiență în domeniul auto, a testat vehiculele participante în cadrul unei probe ce a presupus conducerea în regim urban, la diferite ore și valori de trafic, luând în calcul criterii precum consum, confort, accesibilitate, autonomie, încărcare facilă, feeling la volan sau conectivitate cu diferite dispozitive.
Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în prezența ministrului Mircea Fechet, care apoi urma să plece la ședința de guvern în care trebuia aprobată noua schemă a programului Rabla, cu un bonus de 7.500 euro pentru mașinile electrice din cadrul Rabla Plus.
Lista completă a premiilor Best Electric City Car 2025
- Best Electric City Car in 2025, categoria mini – Hyundai Inster
- Best Electric City Car in 2025, categoria micro, 16 ani – Allview CityZEN
- Autovehiculul cu cel mai bun consum în regim urban – Dacia Spring
- Autovehiculul cu cel mai ridicat nivel de accesibilitate – Leapmotor T03
- Autovehiculul cu cea mai mare autonomie în regim urban – Renault 5
- Autovehiculul cu cea mai facilă încărcare – Yoyo XEV
- Autovehiculul cu cea mai mare conectivitate – Citroen EC3
- Autovehiculul cu cea mai bună experiență de condus – Peugeot e208
- Autovehiculul cel mai dinamic – Mini E
- Autovehiculul cu cel mai ridicat nivel de confort – Hyunday Inster
- Autovehiculul cu cel mai bun sistemul audio – Renault R5
- Premiul pt personalitate – Microlino
„Best Electric City Car este un eveniment care va deveni o referință în domeniu și care a apărut firesc în acest an, ca o consecință a dezvoltării a segmentului vehiculelor electrice urbane. La prima ediție au participat aproape toate modelele urbane prezente în showroom-urile din țară, iar lista premiilor este una extinsă, care arată cât de ample au fost testele la care au fost supuse. Am încercat și cred că am și reușit să oferim publicului un insight valoros în ceea ce privește avantajele pe care aceste modele le au și am stabilit un set de referințe care vor fi extrem de utile în decizia de achiziție”, a declarat Florin Micu, CEO al Auto Expert Media.
Best Electric City Car este o competiție Powered by Arval Romania, partener de încărcare: Eldrive Romania
Parteneri: Bucuresti Mall Vitan, Resto Aperto, Ministerul Mediului – România.
#arval #ilovebucurestimall #eldrive #RestoAperto #MinisterulMediului #bestelectriccitycar2025