Audi pregătește o variantă pur-electrică a viitorului SUV Q6 ce va funcționa pe baza unor baterii Samsung. Gigantul corean a lansat un comunicat recent în care anunță că autonomia viitorului model va fi de peste 500 km.
Cu o astfel de autonomie, Q6 electric ar putea rivaliza cu modelele Tesla, până acum cele cu cea mai mare capacitate de înmagazinare a electricității. Cel mai recent model Tesla, P90, cu o baterie de 90 kWh, promite o autonomie ~440 km, după ciclul de testare din Statele Unite.
Cei de la Audi nu au făcut niciun comentariu cu privire la autonomia viitorului Q6 electric, singurele informații venind doar de la Samsung.
Urmează salonul auto de la Frankfurt, unde cei de la Audi au mai surprins cu concepte neașteptate. Poate anul acesta vor arăta varianta concept a lui Q6, mai ales că se preconizează să ajungă pe piață în 2016.