Al doilea model Renault inspirație retro tocmai a debutat la Paris. Dar noi am văzut noul Renault 4 E-Tech acum o săptămâni, tot la Paris.
Acum doi ani eram la Salonul Auto de la Paris și înțelegeam că ideea de salon auto tocmai se schimbase, probabil, definitiv. Dar tot atunci debuta al doilea model Renault de inspirație retro. Nu în versiune de serie, ci sub forma conceptului Renault 4 4Ever Trophy, starul standului Renault la acel moment. Săptămâna trecută l-am văzut gata pentru producția de serie și mi-am dat seama că este unul dintre cele mai inspirate modele retro-futuriste.
Nu este chiar ușor să aduci în scenă un model simbol din trecut. În primul rând este tentația de a-i copia toate elementele distinctive, apoi proporțiile. Dar Gilles Vidal, directorul de design Renault are experiență și știe să evite capcanele. Așa că Renault 4 este un model cât se poate de natural, cu formele predecesorului să din anii ’60 excelent interpretate și nu obsesiv. Și, în cazul în care vă întrebați, liniile conceptului de acum doi ani s-a păstrat în mare parte. Probabil zona cea mai distinctivă a lui Renault 4 este cea frontală. Aici avem cele două faruri conturate de un model special de LED-uri, iar linia spoilerului care înconjura cele două faruri de la modelul inițial a fost transformată în linie LED. Astfel, Renault 4 are o personalitate puternică, tocmai datorită acestei linii LED care înconjoară farurile și – design – siglei Renault luminate. Este puțin probabil să vă dați seama din poze, dar zona dintre faruri, acea grilă neagră este sub un geam care acoperă și farurile. Nu am realizat că este acolo decât atunci când l-am atins. Mai trebuie să știți că tot acest spectacol de LED-uri (conturul și sigla luminate) nu este disponibil decât de la al doilea nivel de echipare în sus.
O altă idee excelentă: tampoanele barei față a modelului clasic au fost transformate în element de design la noul Renault 4 E-Tech. Și o altă idee: vedeți grilele de pe capotă. la baza parbrizului. Sunt strict decorative, plasate acolo doar pentru a aminti de cele funcționale ale predecesorului.
Pe laterale vedem conturul din plastic al pasajelor roților, care subliniază estetic latura mai aventuroasă a acestui model, dar și forma ușor dreptunghiulară, pe care modelul istoric a avea doar la roțile spate. Spatele păstrează ideea stopurilor dispuse pe înălțime, dar și al treilea geam lateral cu nivelul ușor scăzut, plus tampoanele stilizate chiar mai evidențiate decât cele din față.
La interior aveam aceeași planșă de bord ca la Renault 5 E-Tech, adică avem același display de 10,1 inchi (7 inchi la modelul de bază) pentru tabloul de bord, în timp ce display-ul sistemului multimedia este de 10 inchi la toate versiunile. Rulează, evident, tot Android Automotive, și se mișcă repede, atât cât mi-am dat seama la prezentarea statică a acestui model.
Poziția la condus este diferită, însă de ce a lui Renault 5. În primul rând pentru că Renault 4 este mai mare, mai înalt (are 18,1 cm garda la sol), dar și pentru că mai poate veni cu o soluție care îmbină accentele retro cu reducerea masei: o trapă din material textil (Plein Sud) cu lățimea de 80 cm și o lungime de 92 cm, adică îi “descoperă” și pe cei din spate.
Apropo de locurile din spate, este clar mai mult spațiu decât în Renault 5, normal, așa că SUV-ul electric se adresează și familiilor, mai ales că oferă și un portbagaj de 420 litri. Bancheta spate rabatabilă 60:40 nu lasă chiar o podea plată, dar la Renault 4 poți rabata și spătarul scaunului pasagerului din față, ceea ce permite încărcarea unor obiecte destul de lungi.
Două motoare, două baterii
Renault 4 este oferit cu aceleași baterii ca și Renault 5: una de 40 kWh și una de 52 kWh. Bateria mai mică este combinată cu motorul de 122 CP, iar cea mai mare cu motorul de 150 CP. Față de R5, lipsește opțiunea motorului de 95 CP. Bateria de 40 kWh se încarcă cu maxim 80 kW (15 – 80% în 30 de minute) și asigură o autonomie de “peste 300 km”. Cea de 52 kWh se încarcă cu maxim 100 kW (15 – 80% tot în 30 de minute) și asigură autonomie de 400 km. Practic, față de Renault 5, autonomia lui Renault 4 este cu circa 10 km mai mică, la exact aceeași capacitate a bateriilor.
Iar facem comparație cu fratele sau mai mic și mai hatchback: Renault 4 oferă două sisteme în plus. Are moduri All-Terrain și Snow în cadrul modurilor de rulare (MultiSense) și mai oferă mod de conducere One Pedal.
Nu există încă prețuri pentru piața din România, dar este clar că acestea vor fi puțin mai mari decât cele ale lui Renault 5. Asta și pentru că mașina este poziționată deasupra patch-ului, cam la fel cum sunt poziționate modelele Clio și Captur, în gama cu sisteme clasice de propusie.

































































