Sensul unic al vieții

Automobilismul românesc are o legendă vie: Marin Dumitrescu. Ce mai face dânsul, ajuns la venerabila vârstă de 93 de ani? Dar ce nu face?! Se pare că, după o viață în care te-ai obișnuit cu performanța, nu-ți vine să te domolești…

Text: Alex Șincan. Foto: Marin Dumitrescu, BMW, Alex Șincan

Din când în când, aud din diverse direcții că românii trăiesc acum vremuri de cumpănă și au, mai mult decât oricând, nevoie de modele în viață. Părerea mea: atunci, ar face bine să le și caute prin strădanii și selecții proprii, nu să se limiteze la ceea ce „vine servit“, privind la atitudinile extravagante ale unor așa-zise vedete apărute peste noapte, de nu se știe precis unde. Categoric, încă avem printre noi modele demne de urmat. Totuși, deranjant de frecvent, ne sunt expuse, prin tot felul de mijloace media, personaje controversate, care, chipurile, sunt figuri proeminente ale actualei societăți românești; în timp ce valoarea și experiența unor oameni ca Marin Dumitrescu rămân într-un con de umbră.

Vizitând recent service-ul Champion, unde în fiecare zi vin la lucru trei generații ale familiei Dumitrescu, l-am întâlnit din nou. De fiecare dată, sunt la fel de impresionat cum „primirea“ mea în „cabinet“ de­curge într-o ambianță cât se poate de firească, fără vreun fel de manevre de protocol. Covrigii și cafeaua sunt semnul de bun venit. Dacă există vreun sentiment asemănător cu acela al unei primiri „în persoană“ la Marin Dumitrescu, probabil că doar cei care merg să viziteze un bătrân maestru de arte marțiale la căsuța lui austeră din Hokkaido ajung să simtă așa ceva.

Curgerea vremii nu a făcut decât să extindă implicarea lui Marin Dumitrescu în automobilism. Au trecut multe decenii de la începuturile carierei sale în care rolul determinant l-a avut un BMW 328 ce a trecut prin modificări succesive atât de ample, încât a ajuns să aibă inclusiv un șasiu diferit de cel de origine și o caroserie ușoară, „design by Dumitrescu“. Și a existat o adevărată avalanșă de titluri naționale și internaționale obținute până în momentul retragerii sale oficiale din sport, care a avut loc în 1978. Desigur, vorbim aici doar despre un reper stabilit în timp, pentru că Marin Dumitrescu nu s-a distanțat deloc de domeniul competițiilor auto și al tehnicii specifice acestora.

Zâmbește discret, amintindu-și de anii în care fiul său, Radu Dumitrescu, reușea să învingă la cursele de viteză pe circuit mașinile echipei de uzină Dacia. Nu pot preciza în ce măsură a luat atunci parte personal la pregătirea mașinii lui Radu, însă pot să spun că nici în prezent nu stă deoparte atunci când nepotul Andrei lucrează minuțios la monopostul cu care participă la probele de viteză în coastă. Ca și bunicul, nepotul nu este genul care să ia o mașină „ca atare“ și să se prezinte cu ea la start.