Home TesteContactTest BYD Dolphin Surf: revoluția prețurilor

Test BYD Dolphin Surf: revoluția prețurilor

de Răzvan Măgureanu
test BYD Dolphin Surf 2025

BYD Dolphin Surf a debutat pe piața românească cu caracteristici incredibile pentru acest segment având o gamă cu care atacă atât Dacia Spring dar și Hyundai Inster și Renault 5. Primele impresii.

BYD Dolphin Surf este un model electric de clasă mică cu o lungime de 3990 mm, o lățime de 1720 mm și o înălțime de de 1590 mm în timp ce ampatamentul este de 2500 mm. BYD Dolphin Surf este disponibil în trei versiuni, fiecare având în vizor Dacia Spring, Hyundai Inster și Renault 5.

Versiunea de bază BYD Dolphin Surf Active vine cu o baterie de 30 kWh net, motor de 88 CP/175 Nm, putere de încărcare de 65 kW (încărcare de la 10 la 80% în 30 minute) și autonomie WLTP de 221 km. Prețul de listă este de 19.090 euro cu TVA sau 11.590 euro cu Rabla Plus.
Prin comparație, Dacia Spring are o baterie de 26,8 kWh net, motor de 65 CP/113 Nm, putere de încărcare de 30 kW (încărcare de la 10 la 80% în 56 minute) și autonomie WLTP de 228 km. Dacia Spring Extreme costă 18.900 euro cu promoția Dacia sau 11.400 euro cu Rabla Plus la care se adaugă priza DC 600 euro care la Spring este opțională.

A doua versiune BYD Dolphin Surf Boost vine cu o baterie mare de 43,2 kWh net, același motor de 88 CP/175 Nm, putere de încărcare de 85 kW (încărcare de la 10 la 80% în 30 minute) și autonomie WLTP de 322 km. Prețul de listă este de 22.890 euro cu TVA sau 15.390 euro cu Rabla Plus.
Prin comparație, Hyundai Inster în versiunea de bază are o baterie de 42 kWh brut (39 kWh net), putere de încărcare de 73 kW (încărcare de la 10 la 80% în 30 minute) și autonomie WLTP de 327 km. Hyundai Inster Highway costă 21.182 euro cu TVA sau 13.682 euro cu Rabla Plus.

În sfârșit, versiunea de top BYD Dolphin Surf Comfort vine cu o baterie mare de 43,2 kWh net, motor mult mai puternic, de 156 CP/220 Nm, putere de încărcare de 85 kW (încărcare de la 10 la 80% în 30 minute) și autonomie WLTP de 311 km. Prețul de listă este de 25.890 euro cu TVA sau 8.390 euro cu Rabla Plus.
Prin comparație, prima versiune Renault 5 cu priză DC (versiunea de bază  de 25.000 euro nu are încărcare DC) costă 26.850 euro cu TVA sau 19.352 euro cu rabla Plus și vine cu un motor de 120 CP/225 CP, putere de încărcare de 80 kW ((încărcare de la 10 la 80% în 30 minute) și autonomie WLTP de 307 km.

Noi am condus versiunea de top BYD Dolphin Surf Comfort câțiva kilometri la lansarea oficială de la bucurești și vă prezentăm primele impresii urmând ca un test mai detaliat să citiți în ediția Auto Motor și Sport deoarece vom avea mașina pentru un test mai lung zilele următoare.

Putere excedentară

Prima impresie la volan este că puterea de 156 CP este mult mai mare decât am avea nevoie. Această senzație este dată de demarajul foarte rapid de pe loc deoarece cifrele oficiale nu sunt la fel de optimiste. Dolphin Surf de 156 CP accelerează de la 0 la 100 km/h în 9,1 secunde față de 8 secunde pentru Renault 5 de 150 CP. BYD nu comunică oficial masa lui Dolphin Surf dar ne așteptăm să nu fie foarte ușor deoarece are o baterie Litiu-fosfat de fier care este mai grea cu circa 30% decât o baterie Li-Ion cu aceeași capacitate. Prin comparație, un Renault 5 cu bateria mică care este mai scund decât BYD cântărește 1425 kg.

Puterea mare de 156 CP pe puntea față face ca sistemul ESP să muncească din greu dar Dolphin Surf reusește să transmită eficient puterea la sol și aderența punții față este bună.  În virajele rapide mașina se înclină și la limită începe să subvireze. Comportamentul sportiv nu este însă atuul lui Dolphin Surf. Este rapid în linie dreaptă dar pe viraje nu oferă plăcerea în conducere a lui Renault 5 care are o direcție mai directă și mai puțin ruliu.

În schimb, confortul la rulare este neașteptat de bun pentru o mașină mică cu ampatament de numai 2,50 metri. Suspensia absoarbe foarte bine vibratoarele de dinaintea trecerilor de pietoni și accelerația punții spate rămâne în limite decente astfel că pasagerii care stau în spate se bucură de un confort decent.

Mult spațiu și materiale de calitate la versiunea de top

Impresionează de asemenea plăcut spațiul interior generos și echiparea luxoasă a versiunii de top Comfort. Dolphin Surf Comfort vine cu tapițerie de piele artificială perforată, scaune față cu reglaje electrice și o imitație de alcantara foarte elegantă în zona centrală a bordului și pe fețele de uși. Șoferul stă pe un scaun mare, mediu profilat într-o poziție optimă, iar în spate pasagerii au foarte mult la genunchi și la cap, bancheta are șezut lung și un spătar optim înclinat.

test BYD Dolphin Surf 2025

Cu un volum de 308 litri, portbagajul este mai spațios decât la Renault 5 însă este destul de scurt deoarece BYD a maximizat spațiul pentru picioare în spate. Bancheta este fracționabilă 50-50% și în spate nu există decât două tetiere, Dolphin Surf fiind o mașină cu patru locuri. Nu există frunk în față deși ar fi fost spațiu deasupra motorului dar în schimb există un compartiment generos sub podeaua portbagajului.

Planșa de bord este dominată de cele două displayuri cu rezoluție foarte bună iar ergonomia este originală dar ciudată. Schimbătorul de viteze este un comutator rotativ încastrat în bord iar butonul P este în lateralul acestuia fiind mai complicat de acționat. De asemenea, selectorul pentru modurile de rulare Eco, Normal și Sport este amplasat lângă schimbător tot sub forma unui buton rotativ, fiind la fel de complicat de acționat.

Însă per total, Dolphin Surf este un model practic și vine cu două prize USB-A și USB-C plus o priză de 12V și 120W, zonă de încărcare wireless a telefonului și buzunare în uși față și spate.

Verdict

Cu o siluetă simpatică, mult spațiu, o echipare luxoasă pentru acest segment și un motor foarte puternic la versiunea de top, BYD Dolphin Surf este o ofertă extrem de atractivă. Gama este structurată pentru a oferi o versiune pentru fiecare buzunar, în felul acesta Dolphin Surf atacând toate segmentele de piață din această zonă de prețuri.

test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025test BYD Dolphin Surf 2025

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.