Știri

Mercedes-AMG C 43 4MATIC Saloon și Estate sosesc în viteză la Geneva

Printre nenumăratele noutăți ale constructorului german pregătite pentru ediția numărul 88 a Salonului Auto de la Geneva își va face loc nu numai seria standard a Clasei C, dar și versiunea de înaltă performanță Mercedes-AMG C43.

Specialiștii din Affalterbach nu au rămas mai prejos față de cei de la Stuttgart astfel încât clienții pot vedea la Geneva și versiunea cu facelift AMG C43, în versiunea sedan dar și break, ambele dotate cu sistemul 4Matic de tracțiune integrală și transmisia automată AMG Speedshift TCT 9G. Faceliftul aduce cu sine la nivel vizual noi faruri și stopuri cu tehnologie LED, grila radiatorului dotată cu elemente „iridium silver” mate, aripioare adiționale în zona aerisirilor frontale, precum și trecerea la elemente duble ovale pentru evacuare, integrate în noul difuzor aerodinamic.


Avem desigur și jante noi – însă de această dată ele nu au doar un rol decorativ, ci au fost optimizate în tunelul de vânt pentru o aerodinamică mai eficientă. Schimbările la interior reflectă ceea ce am văzut deja pe modelele standard din Clasa C, însă cu un plus major la capitolele lux și sportivitate. În plus, noul instrumentar de bord complet digital cu diagonala de 12,3 inch are parte de trei moduri de operare specifice AMG – „Classic, Sport și Supersport”. Tot pentru prima oară apare pe C43 și un nou volan AMG, îmbrăcat în piele Nappa, cu bază teșită și padele de schimbare a treptelor din oțel galvanizat – dar mai ales dotat cu noile butoane „Touch Control”.


Sub capotă se regăsește în continuare același propulsor V6 biturbo de 3 litri, de acum cu un plus de 23 CP pentru un total de 390 CP și un cuplu maxim de 520 Nm disponibil între 2500 și 500 rpm. Datorită acestei îmbunătățiri subtile, versiunea sedan va atinge 100 km/h în doar 4,7 secunde, în timp ce practicul model Touring ajunge la aceeași valoare cu doar o sutime de secundă mai târziu – ambele fiind, desigur, limitate electronic la valoarea de 250 km/h pentru viteza maximă.