Dacia a anunțat prețul lui Dacia Spring facelift pentru Marea Britanie. Prețurile încep de la 14.995 lire sterline, echivalentul a 17.544 euro, fiind semnificativ mai ieftină decât înainte.
Dacia nu a anunțat încă prețurile la Dacia Spring facelift în niciuna din țările Uniunii Europene dar a dat publicității prețurile în Marea Britanie, care nu mai este membră UE.
Aici, Dacia Spring facelift pornește de la 14.995 lire sterline, echivalentul a 17.544 euro pentru versiunea Expression cu motor de 45 CP. Acest preț este semnificativ mai mic decât prețurile de dinainte de facelift.
În Marea Britanie, Dacia oferă două versiuni de echipare pentru motorul mai puternic, de 65 CP: Expression și Extreme, prețurile pornind de la 15.995 lire sterline (echivalent 18.714 euro) și respectiv 16.995 lire sterline (echivalent 20.224 euro).
În România, prețul de listă al lui Spring era de 20.800 euro pentru versiunea Essential de 45 CP și 22.450 euro pentru Extreme cu noul motor de 65 CP. În ultimele luni de dinainte de facelift priza DC a fost oferită gratuit la Extreme după ce înainte costa 500 euro.
România era singura țară care mai avea prime generoase pentru achiziționarea de mașini electrice. Acestea mergeau până la 51.000 electrice dacă se cumulau și cu o rablă, adică circa 10.200 euro. Astfel, cel mai ieftin Spring, Essential 45, putea fi cumpărat cu numai 10.600 euro, iar versiunea Extreme 65 cu 12.250 euro.
Însă de anul acesta bonusul la programul Rabla Plus care începe în curând se va reduce la jumătate, adică la 25.500 lei.
Dacă Dacia va oferi Spring la același preț cu cel din Marea Britanie, înseamnă că versiunea de bază va fi mai ieftină și deși bonusul Rabla Plus s-a redus la jumătate clientul român nu va plăti un preț mult mai mare decât înainte. Astfel, versiunea de bază Essential cu motor de 45 CP ar putea costa 12.444 euro, iar versiunea Extreme cu motor de 65 CP ar putea începe de la 15.100 euro.
Astfel, prețurile ar fi mai mari cu 2244 euro la versiunea de bază Essential 45 și cu 2850 euro la versiunea de top Extreme 65.
Creșterea de preț este justificată de planșa de bord nouă cu display digital de 7 inchi pentru instrumentele de bord care nu exista înainte și de displayul de 10 inchi pentru sistemul multimedia preluat de la noul Duster care rulează cu Google Automotive. Datorită reglementărilor europene lista sistemelor de asistență standard este mai bogată.











