Home Știri După falimentul City Insurance și Uniqa Asigurări se retrage de pe piața RCA

După falimentul City Insurance și Uniqa Asigurări se retrage de pe piața RCA

de Răzvan Măgureanu
asigurare rca Uniqa asigurari

Uniqa Asigurări a primit aprobarea ASF de se retrage de pe piața RCA. Astfel, după falimentul City Insurance, Uniqa Asigurări este a doua companie care iese de pe piața RCA pe care rămân doar 7 asigurători: Euroins, Allianz-Țiriac, Omniasig, Asirom, Grawe, Groupama și Generali.

Uniqa Asigurări aparținând grupului austriac Uniqa a primit aprobarea ASF de a ieși de pe piața RCA. Este a doua ieșire de pe piața RCA după ce City Insurance a intrat în faliment.

Uniqa Asigurări anunțase încă din luna septembrie că intenționează să se retragă de pe piața RCA din două motive: avea o cotă de piața redusă de numai 0,5% din piața RCA (subscrieri de 17 milioane lei) și în al doilea rând acest segment a adus mereu pierderi.

Astfel, pe piața RCA rămând doar șapte companii: Euroins, Allianz-Țiriac, Groupama, Grawe, Generali, Omniasig și Asirom.
Cele șapte companii au încheiat semestrul 1 din 2021 cu o cotă de piață de 53% reprezentând subscrieri de 1,19 miliarde lei dintr-un total de 2,25 miliarde lei.

Deși a intrat în faliment, City Insurance avea în semestrul 1 din 2021 subscrieri de 1,04 miliarde lei, ceea ce este echivalentul unei cote de piață imense, de 46%.

Aceasta cotă imensă deținută de City Insurance se explică prin faptul că foarte mulți șoferi alegeau această companie datorită prețurilor mici. Fiind vorba de o poliță RCA, care nu îi afecta direct în caz că provocau un accident, șoferii au ales City Insurance doar pe baza celui mai mic preț. Însă acest preț mic nu acoperea daunele create în caz de accident și astfel City Insurance a lăsat în urmă o gaură uriașă de 500 milioane euro.

Având în vedere cota de piață foarte mare deținută de City Insurance, falimentul acesteia a creat multe tulburări în piață care au condus la scumpirea exagerată a polițelor RCA. De asemenea, multe service-uri au refuzat să mai repare mașini în baza polițelor emise de City Insurance de frică că reparațiile nu vor mai fi decontate.

În prezent există un proiect de lege care încearcă să limiteze creșterea exagerată a tarifelor. Acest proiect de lege intenționează să plafoneze prețurile RCA la nivelul tarifelor de referință ale ASF. Însă această plafonare ar putea avea ca efect ca și alte companii dintre cele șapte să părăsească această piață dacă consideră că valoarea plafonată a polițelor nu acoperă riscurile.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.