Cu succesorul lui V-Class care se numește Mercedes VLE, Mercedes s-a inspirat mai mult de la S-Class decât de la Sprinter. Noul van debutează în versiune electrică pe noua platformă electrică dedicată VAN.EA cu tehnologie pe 800V și oferă mai mult lux ca niciodată. Versiuni cu motor termic care nu erau planificate inițial vor apărea ulterior.
Numele de VLE în sine semnifică o schimbare profundă de strategie și marchează o îndepărtare de fostul V-Class și o apropiere de limuzinele de lux ale mărcii. Forma mai rotunjită a caroseriei și acoperișul care nu mai este plat ci coboară ușor spre spate îl apropie pe VLE de segmentul limuzinelor. Astfel, noul Mercedes VLE arată mai mult ca un van de lux decât ca un vehicul utilitar.
Noul Mercedes VLE și generația viitoare a utilitarei Vito sunt construite pe noua platformă electrică dedicată VAN.EA (Electric Architecture). Ulterior, deși nu era planificat inițial, Mercedes va lansa și versiuni cu motoare termice pe o derivație a acestei platforme, numită VAN.CA (Combustion Architecture).
Mai mare și mai spațios
Noul Mercedes VLE pe care constructorul german îl numește Grand Limousine, are dimensiuni impresionante: 5,31 metri lungime, 2 metri lățime și 1,92 metri înălțime. Astfel, VLE este cu 17 cm mai lung decât predecesorul său în timp ce ampatamentul generos de 3,34 metri este cu 14 cm mai lung. Deși înălțimea și lățimea sunt destul de mari generând o suprafață frontală de circa 3.4 mp, coeficientul de rezistență la înaintare are o valoare foarte redusă pentru un astfel de vehicul, de numai 0.25.
În viitor va exista o versiune și mai luxoasă care va măsura circa 5,50 metri lungime și care se va numi VLS, numele încercând să ofere indicii că va oferi luxul din S-Class.

În funcție de versiune, Mercedes VLE oferă un volum de depozitare de până la 795 litri iar dacă toate scaunele din rândurile al doilea și al treilea sunt scoase, acesta crește până la 4,078 litri însă sarcina utilă nu va fi prea mare. Bateria de 115 kWh net de la versiunea de lansare cântărește circa 700 kg și ridică masa la gol a mașinii la circa 3 tone, astfel că sarcina utilă va fi în jur de 500 kg pentru a nu depăși masa maxim admisibilă de 3.500 kg pentru a putea fi condusă cu permis de autoturism.
Mercedes VLE oferă o versatilitate ieșită din comun așa cum oferea Renault Espace pe vremuri. În interior se pot configura de la două la opt locuri, pe trei rânduri de scaune, iar scaunele individuale, mai ușoare decât în trecut, au fiecare patru roți care permite mutarea ușoară după demontare și reinstalarea lor la fel de ușor (sistemul Roll&Go).
Scaunele opționale Grand Comfort reglabile electric sunt și mai luxoase. Cu un suport de încărcare integrat pentru telefon, suport pentru gambe și funcție de masaj, acestea amintesc mai mult de scaunele First Class decât de cele ale unei autoutilitare.
În plus, acestea oferă o facilitate suplimentară: pot fi mutate individual pe șine reglabile electric și acest lucru este posibil în trei moduri: de la butoane dedicate, prin intermediul sistemului multimedia sau prin intermediul unei aplicații numită “Remote Variable Rear Space”.
Sunt disponibile patru configurații:
Configurarea planșei de bord este încă o dovadă că Mercedes VLE aparține mai mult de segmentul limuzinelor decât de cel al utilitarelor. Astfel, planșa de bord este similară cu cea de la noul CLA: instrumente de bord digitale afișate pe un display de 10,25 inch, sistem multimedia cu display de 14 inch și optional display de 14 inch pentru pasagerul față. Sistemul multimedia utilizează noul sistem de operare MB.OS bazat pe serviciile Google. Opțional se oferă un head-up display cu realitate augmentată pentru navigație care afișează imagini pe un ecran virtual de 23,1 inch (58,7 cm).
În spate, Mercedes VLE s-a inspirat de la BMW Seria 7 și vine optional cu un display panoramic de 31,3 inch cu rezoluție 8K care coboară din plafon. Împreună cu sistemul audio 3D Burmester (22 de difuzoare, Dolby Atmos), vanul de lux se transformă într-un cinematograf mobil cu Wi-Fi și interfață HDMI. Comunicarea este gestionată de un asistent virtual MBUX, care, datorită integrării ChatGPT și Google Gemini, poate acum purta și conversații mai complexe. Cei care doresc să utilizeze VLE pentru întâlniri de afaceri în mers pot utiliza displayul și camera web cu aplicația Teams.

Suspensie pneumatică și direcție integrală
Mercedes VLE poate fi echipat la fel ca limuzinele de lux Mercedes cu suspensie pneumatică și direcție integrală. Suspensia pneumatică opțională permite reglarea gărzii la sol cu până la 40 mm, iar direcția integrală care permite rotirea roților spate în același sens sau în sens contrar cu cele din față cu un unghi de până la 7,3 grade reduce diametrul de bracaj la 10,9 metri. Pentru un vehicul lung de 5,31 metri, acest diametru de bracaj de 10.9 metri este comparabil cu al unei limuzine compacte de genul lui Mercedes CLA.
Trei versiuni de putere, două baterii
Mercedes VLE debutează în versiunea VLE 300, cu un motor de 203 kW (275 CP) la puntea față cuplat la o baterie NMC de 115 kWh net care îi conferă o autonomie WLTP de peste 700 km.
Ulterior va urma VLE 400 4Matic cu două motoare și 415 CP în total, care va utiliza aceeași baterie de 115 kWh. Acesta va accelera de la 0 la 100 km/h în numai 6.5 secunde și va atinge o viteză maximă de 180 km/h. Ambele modele cu bateria NMC de 115 kWh se pot încărca cu până la 315 kW datorită platformei noi cu arhitectură pe 800V. În condiții ideale, încărcarea de la 10 la 80% durează aproximativ 25 de minute. Conform mapei de presă, o încărcare de 15 minute la o stație de încărcare rapidă asigură o autonomie de până la 355 km. Ca și la GLC EQ se oferă optional un convertor DC pentru stațiile mai vechi de 400V. De asemenea, Mercedes VLE se va putea încărca standard la stații AC cu 22 kW.
VLE 300 poate tracta o sarcina de 1 tonă, în timp ce VLE 400 4Matic poate remorca până la 2.5 tone.
În 2027 va urma o versiune mai ieftină cu baterie LFP de 80 kWh pentru Mercedes VLE 250 care va conferi o autonomie WLTP de circa 500 km.
Prețuri în creștere
Mercedes VLE va fi disponibil din vară și versiunea de lansare VLE 300 va începe de la peste 80.000 euro. Modelul cu tracțiune integrală VLE 400 4Matic care va apărea mai târziu va costa circa 94.000 euro. Cine va avea un buget mai mic va trebui să aștepte versiunea mai ieftină VLE 250 cu baterie LFP care va începe de la puțin sub 68.000 euro. Acesta este un preț comparabil cu al actualului V-Class care începe la 65.000 euro.




































