Bugatti a prezentat astăzi cel mai rapid supercar al său, noul Bugatti Bolide, modelul fiind creat strict pentru circuite, conform reglementărilor FIA.
După o serie de teasere, Bugatti a arătat astăzi “bolidul” Bugatti Bolide, o versiune de circuită, extremă, bazată pe modelul Chiron. Din câte spune Bugatti, totul a pornit ca o provocare. Dacă Chiron este atât de performant în condițiile în care respectă toate condițiile pentru a putea rula pe drumuri publice, cum ar arăta o versiune neconstrânsă de nici un fel de reglementări?
Răspunsul este Bolide, un model de circuit, care are doar la bază tehnologia lui Chiron, pentru că a fost amplu modificat în jurul celoebrului său W16 de 8 litri, și acesta, la rândul lui, upgradat serios. Ideea de bază a fost reducerea cât mai amplă a masei, creșterea eficienței aerodinamice și modificarea propulsorului pentru a livra absolut tot ce se poate în condițiile actuale.
Încă de la început s-a lucrat pentru a obține un raport putere/masă subunitar, așa că Bolide se laudă cu o putere maximă de 1.850 CP (1.850 Nm) la o masă de doar 1.240 kg. Așadar avem un raport putere/masă de 0,67 kg/CP, nu foarte departe de cele din Formual 1. În aceste condiții, Bugatti Bolide atinge semnificativ mai mult de 500 km/h, fără ca Bugatti să avanseze o cifră exactă.
Constructorul francez specifică faptul că puterea maximă de 1.850 CP este obținută atunci când motorul este alimentat cu combustibil de competiție, cu cifra octanică de 110. Dacă benzina este de 98, puterea maximă ajunge la doar 1.600 CP.
Bugatti mai spune că noul Bolide este capabil să obțină un timp de 3:07.1 minute pe turul de circuit de la Le Mans și “rezolvă” Nurburgring-ul în 5:23.1.
Diferența de putere vine și din reproiectarea evacuării, dar și din modificarea celor 4 turbocompresoare pentru răspuns mai bun la turații mari. Inclusiv complexul sistem de ungere sub presiune, cu carter sec, a fost modificat pentru a reuși să mențină lubrifierea optimă în condiții de regim maxim pe circuit.
Pentru obținerea masei de 1.240 kg, care este cu 830 kg mai mică decât cea a lui Chiron, Bugatti nu a făcut nici un fel de economie. Toate șuruburile mașinii și elementele de prindere sunt realizare din titan, la fel și anumite componente care au fost realizate la o imprimantă 3D. Unele dinte ele au o grosime de doar 0,5 mm, dar rezistă la tensiuni de 1.250 Nm/mm pătrat.
Aerodinamica a ajuns la valori fabuloase: la 320 km/h, apăsarea aerodinamică la nivelul spoilerul spate este de 1,8 tone, iar în față de 800 kg.
Sistemul de frânare este cu discuri ceramice, fiecare etrier având o masă de doar 2,4 kg, în timp de jantele din magneziu forjat au câte 7,4 kg (față) și 8,4 kg (spate).
Caroseria este din fibră de carbon, scaunele de competiție și sistemele de siguranță sunt omologate FIA. Există chiar și un sistem de cricuri pneumatice pentru schimbarea pneurilor în regim de cursă.
Bugatti Bolide nu a fost anunțat pentru vreun campionat sau pentru clasa LMP1 de la Le Mans, deși respectă reglementările FIA pentru această competiție. Este un proiect tehnologic și rămâne de văzut ce va face Bugatti cu acest nou hypercar.