Producția de vehicule la fabrica din Aulnay va fi oprită chiar din acest an, în ciuda faptului că închiderea acesteia este programată pentru 2014.
Cererea foarte scăzută de pe piețele europene determină PSA Peugeot-Citroën să devanseze termenul la care se oprește producția de vehicule la Aulnay. Dacă, în trecut, în această uzină erau produse 700 de mașini pe zi, astăzi s-a ajuns la o cadență de 15 unități pe zi, scrie ziarul francez Le Figaro.
Constructorul francez are în plan stoparea producției încă din octombrie sau la începutul lunii noiembrie, dar, până în 2014, va continua producția de componente destinate altor fabrici, pentru a respecta acordul cu sindicatele.
Opel închide fabrica de la Bochum, în 2014
La Aulnay este produs modelul de clasă mică Citroën C3, ale cărui vânzări s-au diminuat la 62.000 de unități în primele 7 luni ale anului 2013, în scădere cu 40% față de perioada similară a anului 2012. Închiderea fabricii din Aulnay afectează 2800 de muncitori, din care 1400 au fost deja concediați sau relocați la alte uzine ale grupului francez.