Home Știri Rabla 2015, gata de start

Rabla 2015, gata de start

de

Rabla 2015 demarează cu etapa validării agenților economici în program, începând de miercuri, 1 aprilie 2015.

??????????????????

În cadrul Programului cu o valoare totală de 200 milioane de lei a fost alocat un număr de 20.000 de tichete pentru persoane fizice și 5000 de tichete pentru persoane juridice și instituții publice. Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de Administraţia Fondului pentru Mediu. Condițiile de participare la Programul Rabla 2015, precum și documentele pe care trebuie să le depună producătorii/dealerii auto pot fi găsite în Ghidul de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național publicat pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, la secțiunea aferentă programului. Termenul-limită de depunere a dosarelor de validare este 10 aprilie 2015.

Programul destinat persoanelor fizice va demara imediat după finalizarea procedurilor de validare a agenților economici și a contestațiilor. Menționăm că, în urma dezbaterii publice, valoarea ecobonusurilor acordate în cadrul programului Rabla 2015 a fost modificată față de varianta inițială propusă, aceasta fiind majorată pentru autoturismele cu sistem de propulsie electric-hibrid care beneficiază de tehnologii avansate (de tipul plug-in).

Astfel, valoarea ecobonusurilor este următoarea:

a) un ecobonus în valoare de 750 de lei la achiziționarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km în regim de funcționare mixt, potrivit mențiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou;

b) un ecobonus în valoare de 1500 de lei la achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibridă (tehnologii hibride convenționale);

c) un ecobonus în valoare de 2500 de lei la achiziționarea unui autovehicul nou electric-hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in).

În continuare, se menține posibilitatea cumulării a maxim două ecobonusuri, cu mențiunea că aceasta se poate realiza numai între ecobonusul „a“ și ecobonusurile „b“ sau „c“. Valoarea primei de casare a fost menținută la 6500 de lei.

„Decizia de modificare a valorii ecobonusurilor a venit în urma consultării cu toți factorii interesați de acest program. În urma dezbaterilor, s-a ajuns la concluzia că este nevoie de acordarea unor ecobonusuri diferențiate, cu o valoare mai mare pentru autoturismele care poluează cel mai puțin. Considerăm că această decizie reprezintă încă un pas spre un program Rabla 2016 pe care ni- l dorim sută la sută ecologic“, a declarat Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Articole similare