Home Auto util Reguli de circulație în Italia. Ghid pentru șoferi

Reguli de circulație în Italia. Ghid pentru șoferi

de

O listă cu reguli de circulație în Italia vă poate scuti de bătăi de cap cu poliția locală. Întotdeauna este mai bine să previi decât să vindeci.

Reguli de circulație în Italia

Reguli de circulație în Italia

Chiar dacă italienii nu sunt recunoscuți ca fiind cei mai disciplinați șoferi din lume, este totuși bine să aveți în vedere o serie de reguli de circulație dacă plănuiți o călătorie cu mașina în Italia. Dacă folosiți sistemul de autostrăzi, foarte dezvoltat și în general bun calitativ, trebuie să plătiți taxe în funcție de numărul de kilometri parcurși.

Reguli de circulație în Ungaria

Reguli de circulație în Italia. Limitele de viteza sunt:

– 50 km/h în localități, 90 km/h în afara lor si pe drumuri naționale;

– 110 km/h pe drumuri cu două benzi pe sens (expres) și 130 km/h pe autostrăzi.

Limitele de viteză pe timp de ploaie sau ninsoare puternică sunt mai mici: pentru drumuri cu două benzi pe sens 90 km/h, iar pentru autostrăzi 110 km/h. Amenzile de circulație se plătesc pe loc și pot fi deosebit de mari pentru exces de viteză. Poliția poate impune amenda și plata unui sfert din cuantumul ei maxim și trebuie să vă ofere o chitanță pentru suma plătită.

Posesia sau utilizarea de detectoare de radar este interzisă. Încălcarea acestei reguli se sancționează cu amendă de până la 2800 de euro și confiscarea aparatului.

Utilizarea luminilor de întâlnire în timpul zilei este obligatorie în afara localităților, precum și în caz de ninsoare, ploaie sau în condiții de vizibilitate redusă. Luminile de ceață pot fi folosite numai atunci când vizibilitatea este mai mică de 50 m sau în caz de ploaie ori ninsoare puternică. Farurile trebuie să fie aprinse în tuneluri.

Reguli de circulație în Austria

Reguli de circulație în Italia. Echipamente obligatorii

Triunghi reflectorizant – nu se aplică pentru motociclete.

Vestă reflectorizantă – utilizarea ei este obligatorie pentru orice persoană care părăsește vehiculul avariat.

Lanțuri de zăpadă – obligatorii în regiunea Val d’Aosta între 15 octombrie și 15 aprilie. În alte regiuni, obligativitatea este indicată de semne de circulație, dar e în general valabilă între 1 noiembrie și 1 aprilie.

Reguli de circulație în Italia. Taxe speciale

Eco-pass, o taxă de poluare experimentală, trebuie plătită în centrul orașului Milano. Aceasta se aplică de luni până vineri și, în general, de la 7:30 a.m. pana la 7:30 p.m. Șoferii trebuie să achiziționeze un eco-pass înainte de a intra în zona cu acces restricționat.

Sursă foto: Vitaly Krivonsheev/fotolia.com

Articole similare

Comentarii închise.