Home TesteTest Renault Arkana: curajul lui Renault

Test Renault Arkana: curajul lui Renault

de Răzvan Măgureanu
test renault Arkana

Specialist în nișe, Renault încearcă acum marea cu un SUV coupe compact, primul de acest fel în segmentul de volum. Construit pe platforma CMF-B de la captur, dar mai mare decât kadjar și mai ieftin cu 10.000 euro decât rivalii premium, Renault Arkana crede în șansa ei. Primul test.

SUV-ul coupé este o specie la modă. Mașina mai scumpă și mai strâmtă la interior decât SUV-ul din care provine e o modă lansată de BMW X6, în 2008, care a prins în toate segmentele premium. Acum, Renault încearcă să se bucure de succesul acestei mode, dar într-un segment de volum. Prin urmare, Arkana este o pionieră și nu e pentru prima dată când Renault are curajul de a testa noi nișe de piață – vezi modelele Espace, Modus și Captur.

Dar parcă am mai auzit undeva de numele Arkana. Un SUV-coupé botezat la fel există în Rusia, dar pe platforma lui Duster. Însă pentru 23 de țări europene și Australia, Arkana este produsă la uzina din Busan, Coreea de Sud, pe platforma CMF-B de la Captur.

Un moment, cum să fie pe platforma CMF-B de la Captur când este cu 79 mm mai lungă decât Kadjar?
Cecilia Tudor, director general al mărcii Renault pentru Europa de Sud-Est, ne-a explicat că platforma CMF-B era mai bine optimizată din punctul de vedere al propulsiei hibride decât CMF-A, de la Kadjar, și de aceea a fost preferată pentru Arkana.

Iar de luna viitoare, Arkana, care debutează acum cu 1.3 TCe mild hybrid de 140 CP, va fi disponibilă și cu excelentul sistem full hibrid E-Tech, de la Clio, în a doua jumătate a anului urmând și versiunea mai puternică, de 160 CP, tot mild hybrid, a motorului turbo de 1,3 litri. Încă de la start, sunt disponibile toate echipările, Zen, Intens și R.S. Line, Arkana fiind al treilea model care primește echiparea R.S. Line, după Clio și Mégane.

test renault Arkana

Design reușit

Deși este un SUV coupe de volum, Renault Arkana arată foarte bine și reusește să îmbine un design atractiv cu un spațiu decent la cap în spate.  În spate au loc suficient și persoane înalte de până la 1,85 metri deoarece acoperișul nu coboară abrutp spre spate, ci lin și integrează o lunetă plată, care se termină cu un eleron profilat din caroserie.
În rest, partea frontală cu semnătura luminoasă în forma literei C preia noua identitatea de marcă Renault, în vreme ce stopurile sunt unite, în premieră, printr-o bandă luminoasă, o tendință de design întâlnită la modelele premium.

locuri spate Renault Arkanaportbagaj Renault arkana

Deși este un SUV-coupé, volumul portbagajului e foarte generos, având nu mai puțin de 513 litri, podeaua dublă ascunde sub ea un spațiu foarte util, iar prin rabatarea banchetei se creează o suprafață plană de încărcare. Versiunile hibride, E-Tech, vor avea un portbagaj puțin mai mic, de 480 de litri.

Pentru test a fost disponibil singurul motor existent la lansare, TCe140, combinat cu transmisia automată EDC, cu ambreiaj dublu și șapte trepte, și cu echipările Intens și R.S. Line.  Pe lângă faptul că R.S Line vine cu scaune față încălzite, cel al șoferului cu reglaj electric, și încărcare prin inducție a telefonului, oferă și o ambianță sportivă cu  logoul R.S. pe volan și pe aripi, tapițerie din piele și Alcantara pe lateralele scaunelor și cusături roșii contrastante, inserții roșii pe planșa de bord, zona centrală a bordului cu imitație de fibră de carbon și jante din aliaj de 18 inchi cu inserții tot roșii. Toate aceste detalii, plus costă suplimentar 2400 de euro (28.700 de euro la R.S. Line, față de 26.300 la Intens).

plansa de bord renault arkana

Indiferent însă de echipare, poziția de condus este prea înaltă, plaja de reglaj a volanului pe adâncime e prea mică pentru persoane înalte și tetiera nu este foarte confortabilă. Cu scaunul coborât la minimum, la cei 1,82 m ai mei mai am doar patru degete deasupra capului. Poate că proiectarea s-a făcut în Coreea, unde majoritatea oamenilor sunt ceva mai scunzi. În schimb, ca și la Captur, materialele din interior sunt de calitate, cu plastic moale în zona superioară a bordului și pe fețele de uși. De asemenea, atât Intens, cât și R.S. Line vin standard cu sistem multimedia cu navigație și ecran tactil portret de 9,3 inchi și ecran de 7 inchi pentru indicatoarele de bord.

locuri fata Renault Arkanaindicatoare de bord renault arkanaindicatoare de bord renault arkanasistem multimedia renault arkana

Suspensie mai fermă decât a lui Captur

Renault nu ne-a dezvăluit dacă s-au operat modificări la trenul de rulare, dar, la prima probă de condus, a fost evident că suspensia Arkanei este mai fermă decât a lui Captur, și e bine că este așa pentru că un SUV-coupé are pretenții mai sportive decât un SUV convențional. În virajele rapide, ruliul e moderat, în ciuda gărzii la sol respectabile, de 20 cm. Iar dacă se trece în modul Sport, direcția capătă mai multă greutate și este mai plăcută în utilizare, iar reacția cutiei de viteze e mai promptă și schimbă la turații mai înalte.

În modul Eco, direcția e prea moale, iar cutia are o întârziere la schimbarea treptelor. Ciudat este că în modul My Sense, care e practic un mod Individual, nu poți regla decât răspunsul direcției, nu și al cutiei. De neînțeles! În schimb, poți regla grafica indicatoarelor de bord în modurile Eco, Comfort, Regular și Sport.
Suspensia mai fermă are și un revers. Cu jantele standard, de 18 inchi, se simte duritatea sa la trecerea peste șine de tramvai, când mașina țopăie și amortizarea suferă.

test renault Arkana

Motorul turbo de 1,3 litri și 140 CP oferă performanțe decente și este silențios și rafinat. În general, întreaga mașină e silențioasă la viteze de autostradă, pentru că și zgomotele la vânt sunt reduse. Deocamdată, nu putem să vă spunem nimic despre consum, pentru că, în majoritatea timpului, am condus în modul Sport și cu viteze destul de mari. Însă, cu siguranță, sistemul mild hybrid va aduce o economie de circa 0,3 l/100 km.

Echipările Intens și R.S. Line sunt foarte bine dotate și din punctul de vedere al sistemelor de asistență, având standard pilot automat adaptiv, asistent pentru unghiul mort, asistent de bandă, asistent de fază lungă, cameră de marșarier, asistență pentru traficul din spate, sistem automat de parcare și frânare de urgență cu recunoașterea pietonilor și bicicliștilor, care au ajutat pe Arkana să obțină cinci stele la Euro NCAP.

Arkana TCe 140 EDC Intens este mai scumpă cu 3880 de euro decât Captur cu motor și echipare la fel, ceea ce nu e puțin. Este adevărat că, la aceeași echipare, Arkana are în plus navigație cu ecran de 9,3 inchi, în loc de 7 inchi la Captur, și are mai multe sisteme de asistență. Însă Renault consideră că e bine poziționat în segment și, cu toate că, teoretic, nu are niciun concurent, marketingul consideră Toyota C-HR și Peugeot 3008 ca fiind principalii rivali.

Verdict

Renault are meritul că a avut curajul să lanseze primul SUV-coupé în segmentul mainstream și de aceea putem trece cu vederea unele imperfecțiuni mai ales că arată bine, interiorul este elegant și e foarte bine dotat. Suspensia fermă este o declarație de sportivitate, însă confortul e inferior celui de la Captur, iar poziția de condus nu se potrivește cu profilul sportiv al mașinii.

 

Date tehnice 
Caroserie
SUV cu 5 uși și 5 locuri. L × l × h: 4568 × 1821 × 1576 mm. Ampatament 2720 mm. Portbagaj: 513–1269 l. Masă la gol: 1411 kg. Rezervor: 50 l
Tren de rulare
Suspensie independentă, față MacPherson, spate semiindependentă cu bară de torsiune, arcuri elicoidale, amortizoare adaptive. Sistem de frânare cu discuri ventilate față și discuri spate. Direcție servoasistată electric. Pneuri: 215/55 R18
Transmisie
Tracțiune față, cutie automată cu ambreiaj dublu și 7 trepte
Motor
Benzină, L4, turbo. Cilindree: 1333 cm3. Putere maximă: 103 kW (140 CP)/4500–6500 rpm. Cuplu maxim: 260 Nm/1750–3500 rpm
Performanțe
0–100 km/h          9,8 s
Viteză maximă 205 km/h
Consum mediu 5,8 l/100 km
Emisii CO2         132 g/km
Preț de bază
Renault Arkana TCe 140 EDC Intens     26.300 euro

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.