Home Știri (Video) Cupra e-Racer este un model complet electric pentru cursele de touring

(Video) Cupra e-Racer este un model complet electric pentru cursele de touring

de Aurel Niculescu

Noul brand de performanță al spaniolilor de la Seat pare foarte ocupat – a fost dezvăluit oficial la începutul anului și deja se va prezenta la Salonul Auto de la Geneva cu SUV-ul Ateca, modelul de curse pentru sezonul 2018 TCR, conceptele Ibiza și Arona – precum și surpriza reprezentată de e-Racer.

Acesta din urmă nici măcar nu a fost prezentat oficial și oficios – președintele Seat Luca de Meo oferind în schimb un „sneak peak” în timpul unei prezentări video ce descria prezența companiei la evenimentul de săptămâna viitoare din capitala Elveției. Din această cauză nici nu există detalii complete, oficialul companiei dezvăluind că primul model din lume complet electric destinat curselor de tip „touring car” are o putere continuă de 300 kilowați, adică 402 CP și un maxim posibil de 500 kW – nu mai puțin de 670 CP.



În mod evident e-Racer se bazează din plin pe modelul Cupra Leon TCR, având însă o configurație de tip RWD, spre deosebire de modelul anterior menționat, cu tracțiune față, conform colegilor jurnaliști de la Car Throttle – care au discutat mai pe larg cu Xavier Serra, directorul tehnic al vehiculului. Diferențele continuă cu utilizarea a patru motoare electrice pentru a obține cei 670 CP – față de 350 CP la modelul Leon TCR, însă e-Racer este și cu peste 300 kg mai greu și are o distribuție 40/60 față-spate (la Leon raportul este invers). În plus, energia este furnizată de un pachet de acumulatori de 65 kWh, suspensia față este în general identică la ambele – cea spate fiind însă complet diferită.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.