Dacă producătorul nu le dă fanilor, nici o grijă, întotdeauna există soluția apelării la casele de tuning – drept pentru care Audi spre exemplu nu mai trebuie să-și bată capul cu modele precum RS Q5 sau BMW să descopere superbul M2 pentru a crea versiunea Convertible.
Cunoscuta companie aftermarket ABT Sportsline a preluat asupra sa dorința fanilor mărcii Audi de a vedea la lucru un „RS Q5” – lucrarea sa de „artă” mecanică pornind desigur de la SQ5 și fiind apoi preluată de la cunoscuții pasionați ai companiei din Ingolstadt, Auditography. În caz că ați uitat cu ce au avut de-a face, ei s-au jucat cu un SUV de 425 CP și 550 Nm, capabil cel mai probabil să ajungă la 100 km/h în mai puțin de 5 secunde.
Nici tunerul german Lightweight nu a dorit să rămână mai prejos la capitolul artă, hotărâți fiind să îi împace pe fanii BMW pasionați de plăcerea de a conduce sub cerul liber oferită de foarte compacta Seria 2 Convertible și de performanțele debordante propuse de versiunea sa de vârf – M2. BMW sunt ocupați acum cu noul M2 Competition, deci nici o șansă de a vedea prea curând un M2 Convertible – însă pentru asta există acum LW „Hillary”.
Proiectul tunerului german este nu doar un fel de M2 Cabriolet, ci oferă chiar mai multă putere decât versiunea de la care a pornit – inclusiv peste nivelul noului M2 Competition (chiar și cu accesorii M Performance): propulsorul de 3 litri biturbo având parte de ceva modificări (inclusiv o evacuare din titan) și sosind la final cu 422 CP și 600 Nm (M2 Competition are 405 / 551), dar și cu axele plus diferențialul de la M2 și cutia de viteze cu șapte rapoarte și dublu-ambreiaj de pe M4 GTS.