În spatele denumirii BMW X5 Security Plus se ascunde un model blindat menit să descurajeze orice atacator.
În perioada 9–11 septembrie 2014, în cadrul Salonului Internaţional GPEC (General Police Equipment Exhibition and Confrence) 2014 de la Leipzig, BMW va prezenta o varietate din actuala gamă extinsă de automobile de urgenţă şi cu destinaţie specială, care sunt utilizate de poliţie şi alte servicii de siguranţă publică.
Organizat din 2 în 2 ani, evenimentul GPEC (General Police Equipment Exhibition & Conference) este cel mai mare târg din Europa destinat exclusiv acestei industrii, care prezintă echipamente de poliţie şi tehnologie de securitate. În calitatea sa de târg-eveniment important pentru industrie şi tehnologie, această a opta ediţie GPEC va oferi o platformă internaţională de comunicare pentru vizitatorii din poliţie şi alte servicii de siguranţă publică. Ultima ediţie, GPEC 2012, a atras peste 6500 de vizitatori din 59 de ţări şi aproape 500 de expozanţi naţionali şi internaţionali din 29 de ţări de pe cinci continente.
Pentru demnitari, personalități publice și vedete, BMW oferă cea de-a treia generaţie a vehiculelor de securitate bazată pe cel mai nou model BMW X5. BMW X5 Security Plus prezentat la Leipzig are o celulă a pasagerilor blindată, care oferă protecţie pentru până la patru pasageri şi care poate rezista chiar şi la arme AK-47. Pentru a preveni pătrunderea glonţului, modelul dispune de articulaţii sigilate, care oferă protecţie în zonele critice, precum de jur împrejurul uşilor sau acolo unde panourile se unesc cu montanţii caroseriei.
Sticla de securitate special dezvoltată pentru nivelul de protecţie VR 6 este rezistentă şi la atacul cu arme contondente, iar stratul de policarbonat protejează interiorul de cioburi. Mașina este propulsată de un V8 supraalimentat, pe benzină, de 450 CP.
Premieră mondială: targă de elicopter în BMW X5 Security
Tot la expoziţia GPEC de la Leipzig va fi expus şi un model BMW X5 Security ce beneficiază de nivel de protecţie VR 4 – BRV 2009. Acest automobil are o dotare specială: o targă de elicopter, care permite transportarea rapidă şi în siguranţă la spital sau la un elicopter de salvare a unei persoane protejate, într-un caz de urgenţă medicală. Deoarece transportul pacientului cu elicopterul sau pe şosea poate duce la o sarcină foarte localizată, targa e concepută să ofere rezistenţă maximă şi masă minimă. În acelaşi timp, acest echipament de salvare este sigur şi simplu de utilizat de către personalul de securitate, medicii şi echipele de salvare.