Fabia se bazează pe platforma lui Polo, ceea ce se traduce printr-o calitate ridicată. Așadar, lista cu defecțiuni frecvente la Skoda Fabia conține doar câteva elemente ce ridică probleme.
Prima generație a Skodei Fabia, produsă între 2000 și 2007 a fost realizată pe baza lui VW Polo. Acea generație a avut nu mai puțin de trei versiuni de caroserie – hatchback, sedan și break. Cea din urmă este încă foarte îndrăgită pe piața second hand atât datorită calității fabricației cât și spațiului util. Lista cu defecțiuni frecvente la Skoda Fabia conține probleme legate de frâne și lumini. Mai exact, sistemul de frânare prezintă urme avansate de uzură în cazul multor exemplare testate de DEKRA.
Defecțiuni frecvente la Daewoo Matiz. Raport DEKRA
Motoarele preluate de la Polo sunt în general fiabile și suficient de puternice. Vorbim aici de propulsorul 1.4 TDI de 75 CP, foarte economic, și de cel pe benzină tot de 1,4 l, care dezvoltă tot 75 CP. A existat chiar și o versiune RS cu faimosul 1.9 TDI sub capotă. Ai săi 130 CP erau suficienți pentru a furniza performanțe excelente. Doar greutatea mare a motorului ce apasă pe puntea față ar trebui să dea de gândit celor care vor să piloteze sportiv mașina.
Defecțiuni frecvente la Skoda Octavia. Raport DEKRA
Cei care vor o mașină de oraș cu mecanică fiabilă ar trebui să orienteze către hatchback. Exemplare din perioada 2000 -2002 pot fi cumpărate chiar și pentru sume de 2000 – 2500 de euro. Breakul este cu doar câteva sute de euro mai scump. La fel și berlina, care însă nu se poate lăuda cu versatilitatea break-ului.
Evaluare auto motor și sport
+ Spațiu suficient pentru segmentul său
+ Break cu portbagaj mare
+ Calitate de fabricație peste medie
+ Mașină confortabilă
+ Ergonomie foarte bună
+ Diesel economic
+ Hatchback cu cinci uși
– Motoare TDI nerafinate
– Plastice dure la interior
– Motor de bază de 1,2 l slab
– Frâne ce suferă de fading
Motorizări recomandate
1.4 TDI cu 75 CP. Chiar dacă nu este prea rafinat, consumă puțin și oferă performanțe decente indiferent de tipul de caroserie ales
1.4 MPI cu 75 CP. Rafinat și suficiente de puternic, consumă însă mult dacă este turat. Prețuri de achiziție mai mici.
Istodic model
2000 Lansare pe piață
2001 Apar versiunile sedan și break
2003 Apar motoare TDI de 130 și 75 CP
2004 Facelift
2005 Un nou 1.4 TDI
2007 Apare o nouă generație
Defecțiuni frecvente la Skoda Fabia
- Sistemul de frânare suferă de uzură
- Lumini ce pun probleme
- Stopuri de frână care se ard













Comentarii închise.