Home Știri Ghid de supraviețuire pe șoselele din România

Ghid de supraviețuire pe șoselele din România

de Alin-Alexandru Ionescu

Am avut câteva weekenduri în această vară în care am parcurs între 1000 și 1300 de kilometri pe șoselele din România. Pentru că între a mă urca pe munte, a mă prăji pe un șezlong la soare sau a conduce o mașină, aleg oricând ultima variantă ca forma preferată de relaxare. De drumuri frumoase nu ducem lipsă, iar până la noi restricții de circulație impuse de evoluția pandemiei, încă ne putem urca în mașină și pleca la drum oricând, oriunde, după bunul plac.

Sau… cel puțin aș fi trebuit să fie. Pentru că aglomerație mai mare ca în acest an nu am văzut niciodată pe drumurile din România. De exemplu: te trezești sâmbătă dis-de-dimineață ca să pleci spre mare. Mare, mare greșeală! Pentru că același gând pare l-au avut și alte câteva zeci de mii de cetățeni care au un automobil la îndemână. Și astfel, deși pleci de la 6.30 din București, ajungi după prânz în Constanța. Da, un drum de 4 ore pentru 200 și un pic de kilometri – culmea, cu toții pe o șosea care ar trebui să fie sigură, pentru că este o autostradă. Și cu toate acestea, în fiecare weekend se întâmplă accidente pe A2, drumul se blochează, frustrările se acumulează. Iar când scapă din aglomerație, unii șoferi calcă pedala de accelerație prea mult și produc un alt accident după doar câțiva kilometri parcurși. Nu mai vorbim despre cei care depășesc coloana pe banda de urgență, sau despre deja celebrul caz al șoferilor care au întors pe autostradă și au condus în sens invers pentru a nu mai aștepta în aglomerație.

Iar A2 nu este nici pe departe locul în care se întâmplă cele mai mari blocaje rutiere. Valea Prahovei și Valea Oltului se întrec la fiecare sfârșit de săptămână cu noi aglomerații record.  În ultimul weekend al lunii iulie, coloana de mașini de pe Valea Oltului s-a întins pe zeci de kilometri două zile la rând, după două accidente care au blocat complet circulația. Pentru că da, cele mai multe accidente se întâmplă pe aceste șosele unde vehiculele pot pătrunde (intenționat sau nu) pe contrasens, cu efecte deosebit de grave. Și nici nu putem avea o discuție despre accidentele din România fără a aminti de E85, șoseaua care leagă Muntenia de Moldova, supranumită și „Drumul Morții”. Tot luna trecută, doar aici, în decurs de patru zile, au avut loc două accidente rutiere în care și-au pierdut viața 10 persoane.

Așa se face că, deși îmi place atât de mult să conduc și să descopăr locuri din frumoase din țara noastră, efectiv am ajuns să-mi fie teamă să mai plec la drum. Pentru că văzând numărul accidentelor care au loc aproape zilnic în România, statistic vorbind, poți ajunge ca într-o zi să fii implicat într-unul dintre ele. Și totuși, chiar dacă nu suntem vinovați, ține și de noi să putem evita sau măcar reduce urmările unui accident. Așa că am adunat câteva idei și sfaturi pentru cei care călătoresc pe cele mai periculoase șosele din România:

  • Poartă centura de siguranță! Și nu doar la volan, ci pe oricare dintre locurile mașinii care sunt prevăzute cu centuri. S-ar putea să te surprindă acest sfat în 2021, dar crede-mă: mulți șoferi din România conduc fără centuri. Și foarte puțini ocupanți de pe banchetă sunt obișnuiți să poarte centurile. Așadar, purtați centurile, estre un gest care s-ar putea să vă salveze viața în caz de Doamne-Ferește.
  • Chiar dacă faci drumuri lungi, încearcă să păstrezi o poziție corectă la volan. Nu-ți lăsa spătarul pe spate pentru că în cazul în care apare o situație limită și trebuie să faci o manevră de evitare, poziția șezlong nu-ți va fi de folos. Și dacă tot am ajuns aici, ține volanul corect.
  • Nu sta pe telefon la volan. Știu că ai o atenție distributivă fabuloasă, însă gândește-te că fix secunda aia în care ți-ai luat ochii de la drum pentru a răspunde pe Whatsapp ar putea face diferența între un accident evitat și o coliziune. Știu, tu mergeai regulamentar. Povestește-i asta lui Sfântu` Petru.
  • Păstrează distanța! Față de mașina din față, dar și în lateral. Dacă un alt șofer te depășește și intră în coloană între tine și vehiculul anterior, fă-i loc. Distanța trebuie să fie proporțională cu viteza de deplasare. Ia-ti un reper fix de pe marginea drumului, iar când acesta trece de mașina din față, număra secundele. Ar trebui să fie mai mult de două – în caz contrar, ești mult prea aproape de cel din față. Dacă rulezi pe autostradă și ajungi din urmă o altă mașină care rulează mai încet, nu te lipi de bara acesteia încercând să-l intimidezi pe celălalt șofer. Semnalul de depășire este suficient.
  • Ia în calcul faptul că mulți șoferi nu au instinct de conservare. Asta e realitatea: unii pur și simplu nu realizează că șofatul agresiv, depășirile fără vizibilitate și neadaptarea vitezei la condițiile de drum îi poate ucide. Și nu doar pe ei, ci și pe alți oameni nevinovați. Așa că fii oricând pregătit să te ferești. Acolo unde se poate, desigur. De-asta trebuie să fii mereu atent și să rulezi cu o viteză care să-ți permită să mai faci ceva. Nu aștepta ca mașina care vine pe contrasens să se apropie la câțiva metri, ci frânează din timp, iar dacă vezi că iresponsabilul insistă să te omoare, încearcă să te retragi cât mai mult pe partea dreaptă.
  • Când vezi că alți șoferi încalcă legea, denunță-i. Nu încerca să o faci pe justițiarul, nu fi erou, pentru că poți crea alte situații periculoase. Dar nici nu trece cu vederea. Sună la poliție!
  • Când vezi un filtru de poliție sau un radar, nu-l mai marca pe Waze. Nici nu le mai da flash-uri celorlalți șoferi. Lasă-i să fie surprinși. Acceptă și tu când greșești. Știu, pare complet contraintuitiv să nu-i anunți pe ceilalți participanți la trafic că-i radar mai încolo. Însă unul din trei șoferi încalcă zilnic limitele de viteză. Iar viteza excesivă poate ucide. Trebuie să ne temperăm cumva.
  • Fă-ți provizii când pleci la drum. Apă suficientă, ceva de ronțăit. Ca să nu fii tu cel care depășește pe banda de urgență mașinile staționate pe autostradă, cu pretextul că ai rămas fără apă și te duci către prima benzinărie. Oamenii s-au săturat de astfel de scene, nimeni nu te va crede, iar pe lângă dispreț, s-ar putea să-ți iei și o amendă.
  • Păstrează-ți calmul. Uneori planurile de pe drum nu se potrivesc cu cele de acasă. Dacă întârzierile îți prelungesc călătoria excesiv și te simți obosit, nu forța nota și nu conduce cu viteză excesivă încercând să recuperezi. Și fii bun, indiferent de cum ești tratat de ceilalți. Îți vei mulțumi mai târziu.

 

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.