Home Știri Marca MG a debutat în România. Prețurile tuturor modelelor

Marca MG a debutat în România. Prețurile tuturor modelelor

de Dan Damian
Eveniment lansare MG in Romania-231

MG România a debutat oficial și am fost la evenimentul de lansare pentru un scurt contact cu toate cele trei modele din gamă.

Modelele mărcii britanice deținute de SAIC (Shanghai Automotive Industry Corporation) sunt importate în România de Quantum Auto Max, care are la acest moment o rețea de 26 de dealeri, urmând să ajungă la 32 anul viitor. MG produce, în China, o gamă care se vinde foarte bine pe piața britanică, dar și pe piețele mari din Europa, cum ar fi cea germană.

La evenimentul de lansare, desfășurat la Country Spa Retreat, am avut la dispoziție cam 20 de mașini, recent înmatriculate, adică mai multe exemplare din cele trei modele comercializate la acest moment. Reprezentanții mărcii ne-au spus că vor aduce absolut toată gama mărcii britanice, în funcție de cererea modelelor pe piața autohtonă. Și vor avea de aduce în viitor. Acum, marca are în portofoliu 6 modele, anul viitor va ajunge la 12, iar în 2025 vor fi 18 modele în gamă.

Evident, avantajul acestor modele este prețul foarte competitiv, dar nu numai. În scurtul contact pe care l-am avut cu cele trei modele am descoperit materiale bune, finisări uneori foarte bune și motorizări moderne. Iată așadar primele impresii de la bordul fiecăruia dintre cele trei modele și prețurile aferente.

MG4

Este modelul care va scutura puțin piața de electrice din România, pentru că este o mașină cu specificații interesante, competitive, dar oferite la prețuri sensibil mai mici. Am condus versiunea cu cele mai bune caracteristici, cea echipată cu bateria de 64 kWh și puterea motorului de 204 CP, în echipare de top, Excite. Planșa de bord, cu display central de 10.25 inchi și un mic display în spatele volanului, pare destul de austeră, dar îți oferă tot ceea ce îți trebuie pentru o electrică de buget. Ce am remarcat imediat este dinamica mașinii (MG4 are tracțiune spate) și, mai ales direcția incisivă, cu demultiplicare sportivă. Surprinzător, în sens plăcut, pentru că nu pare genul de mașină cu valente sportive. Are One Pedal, dar și mai multe trepte de regenerare până acolo, iar frânele sunt dozate bine, progresiv, nu cu fluctuații generate de recuperare. Apropo de frâne, toate modelele MG folosesc sisteme de frânare produse de Continental.

MG4 - Lansaea MG în Români

Traseul a fost prea scurt pentru a-mi putea face o idee mai clară despre autonomie, dar pot să vă spun că a consumat 19,4 kWh/100 km, cu climatizarea pornită, uneori accelerații puternice și în condițiile unei temperaturi exterioare de 4 grade Celsius. Teoretic, ar trebui să mergi 450 km cu această baterie.

Modelul de bază are baterie de 51 kWh (capacitate brută) și 170 CP, iar autonomia sa WLTP este de 350 km. Aici trebui avut în vedere faptul că bateria mare (Li-Ion) se încarcă la maxim 140 kW, iar cea mică (Li-Fier-Fosfat) la maxim 88 kW.

Ce urmează? Pe drumul spre România sunt acum exemplarele MG4 cu bateria de top, una de 77 kWh (capacitate brută), care asigură autonomie oficială de 520 km, iar motorul furnizează maxim 245 CP. Și va veni și modelul MG4 X-Power, cu două motoare, 435 CP și 600 Nm, accelerație 0 – 100 km/h în 3,8 secunde și 200 km/h viteză maximă. Acesta are autonomie oficială de 385 km, pentru că vine cu bateria de 64 kWh.

Iată și prețurile celor două versiuni disponibile în România la acest moment:

Nivel de echipareExploreExcite
Putere motor (CP)170204
Capacitate baterie (kWh)5164
Putere de încărcare DC (kW)88140
Accelerație 0 - 100 km/h (s)7,77,9
Viteză maximă (km/h)160160
Autonomie WLTP (km)350450
Preț de bază, cu TVA (euro)31.40035.900

MG ZS

Un SUV care va concura puternic cu noua Dacia Duster. Pentru că este exact acolo, parcă pentru asta a fost făcut. Are 4,32 metri, mult spațiu în spate și o finisare surprinzător de bună, cu multe suprafețe moi. Cusături contrastante, inserții cromate, ZS chiar face impresie de la primul contact (evident, depinde și de nivelul de echipare). Tabloul de bord poate di analogic sau complet digital, caz în care are o grafică foarte plăcută, iar display-ului central, relativ simplu, dar cu tot ce trebuie, i-ar prinde bine o reacție mai rapidă. Trebuie să știți ceva despre display-urile centrale ale tuturor modelelor MG. Chinezii (nu doar MG) preferă un soft gen tabletă, tocmai de aceea veți vedea că setările sunt exact în stilul celor de la telefon/tabletă. Nu e rău, dar de multe ori fonturile sunt foarte mici și apare o aglomerare de informații. Navigația build-in reacționează destul de greu, dar toate modelele MG, indiferent de versiune, oferă Android Auto și CarPlay. Prin cablu.

Am testat motorul de 1,0 litri, turbo, cu 3 cilindri, care produce 111 CP și 160 Nm, acesta fiind cuplat la o cutie de viteze automată cu 6 trepte. Nu vă imaginați cine știe ce performanțe dinamice, mașina accelerează până la 100 km/h în 12,4 secunde și ajunge la 180 km/h. Dar pare destul de nervoasă în prima parte a intervalului de turație și o ajută și suspensia (surprinzător) reglată mai ferm decât m-aș fi așteptat. Direcția mi s-a părut prea ușoară, până când am descoperit în mediu faptul că era pe modul Normal. Mai are un mod Urban și modul Sport. Abia în Sport mi se pare suficient de tare pentru a simți atunci când virezi. Ce nu mi-a plăcut a fost poziția pe scaunul din dreapta față. Nu are ajustare pe înălțime, așa că stai foarte sus comparativ cu șoferul. N-am avut ocazia să testez și versiunea cu motor de 1,5 litri, aspirat, cuplat la o cutie manuală, cu 5 trepte, al cărei preț pornește de la 17.950 euro.

Iată și prețurile modelelor MG ZS comercializate acum în România.

VersiuneExcite ExclusiveExclusiveExclusive
Motor1.5 GSL1.5 GSL1.0 T-GDI1.0 T-GDI
Putere maximă (CP)106106111111
Cuplu maxim (Nm)106106160160
Cutie de vitezeManuală, 5 trepteManuală, 5 trepteManuală, 6 trepteAutomată, 6 trepte
Accelerație 0 - 100 km/h (s)10,910,911,212,4
Viteză maximă (km/h)175175180180
Preț de bază17.95019.40021.55022.600

Există și o versiune electrică a lui ZS, care va ajunge și în România. Aceasta are, în configurația de bază, un motor de 177 CP, tracțiune față, baterie de 50,3 kWh și autonomie de 320 km. În configurația de top, motorul dezvoltă 156 CP, bateria are 70 kWh, iar autonomia ajunge la 440 CP. Prețurile acestor versiuni vor fi comunicate ulterior.

MG HS

HS este un SUV compact veritabil, lung de 4.61 metri, care adoptă un design cuminte, elegant, cu influențe asiatice. Este un model plăcut, care poate fi configurat în așa fel încât… poate sta lângă modele premium: piele, cusături, crom, combinații de culori, etc. Tabloul de bord este digital, cu grafică foarte atractivă, display-ul central este ceva mai bun decât la ZS, dar tot pe același principiu. Are un singur motor (pentru versiunile termice), un turbo de 1,5 litri și 162 CP, care trage bine, liniar, iar mașina este setată mai mult pentru confort (cel puțin comparativ cu ZS). Mult spațiu, plafon panoramic, toate echipamentele de siguranță, scaune care arată foarte bine, cu sprijin bun la umeri. Este genul de mașină pe care o poți lua în calcul atunci când  te gândești la Kia Sportage, Hyundai Tucson, etc. Mai ales că are prețurile mult mai jos și vine și în versiune PHEV.

Acestea prețurile modelelor MG HS comercializate acum în România.

VersiuneExploreExciteExclusiveExciteExclusive
Motor1,5 litri turbo1,5 litri turbo1,5 litri turbo1,5 litri turbo1,5 litri turbo
Putere maximă (CP)162162162162162
Cuplu maxim (Nm)250250250250250
TransmisieManuală, 6 trepteManuală, 6 trepteManuală, 6 trepteAutomată, 7 trepte DCTAutomată, 7 trepte DCT
Accelerație 0 - 100 km/h (s)9,99,99,99,99,9
Viteză Maximă (km/h)190190190190190
Preț de bază (euro, cu TVA)23.30024.20026.25025.75027.600

Și versiunea e-HS, adică PHEV-ul, are prețuri și poate fi comandat în România.

VersiuneExciteExclusive
Motor termic1,5 T-GDI1,5 T-GDI
Putere maximă (CP)162162
Cuplu maxim (Nm)250250
Motor electric
Putere maximă (CP)122122
Cuplu maxim (Nm)230230
Putere maximă ansamblu (CP)258258
Cuplu maxim ansamblu (Nm)370370
Capacitate baterie (kWh)16,616,6
Autonomie electrică (km)5252
Accelerație 0 - 100 km/h (s)6,96,9
Viteză maximă (km/h)190190
Preț de bază (euro, cu TVA)30.66132.661

Anul viitor, marca MG împlinește 100 de ani, așa că tot anul viitor vom vedea în România, în luna august, modelul construit special de MG pentru a marca această aniversare: Cyberster. Acesta este un roadster electric, cu portiere care se deschid stil fluture, evident, electric. Are o versiune cu un singur motor (tracțiune spate) și o versiune cu două motoare (tracțiune integrală), care produce 544 CP și accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,2 secunde. Două baterii vor fi disponibile, de 64 și 77 kWh, cu autonomia maximă de 580 km.

Garanție și service MG în România

Mai trebuie să știți că Toate modelele MG au garanție completă de 7 ani sau 150.000 km, asistență rutieră 24/7 gratuită timp de 7 ani și 7 verificări anuale gratuite, în afara reviziilor obligatorii. Dacă vă întrebați care este termenul de livrare… cam 3 luni, spun oficialii importatorului.

În aceea ce privește service-ul, fiecare dealeri are propria unitate de service. Pe 28 decembrie se va deschide la Budapesta centrul de formare profesională pentru Europa de Sud-Est al mărcii MG, centru care va include și un mare centru de piese de schimb. Astfel, o piesă, indiferent ce piesă, ar trebui să ajungă în service-ul din România în maxim 7 zile.

 

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.