Grupul Quantum a oferit 9,5 miliarde euro pentru marca Lamborghini dar grupul VW nu este dispus să vândă marca italiană de mașini sport. Această ofertă este cu 2 miliarde euro mai mare decât prima ofertă făcută acum câteva zile.
În perspectiva emisiilor tot mai stricte mărcile sportive de lux Bentley, Bugatti și Lamborghini reprezintă o problemă. Sunt mărci de renume care produc automobile luxoase, scumpe și rapide. Dar acestea atârnă greu în echilibrul emisiilor din concernul VW. De aceea, pe termen mediu sunt necesare investiții mari în modele noi și sisteme de propulsie hibride. sau pot fi vândute pe bani mulți și VW poate investi acești bani în dezvoltarea brandurilor sale principale.
Acum câteva zile, VW a primit o ofertă surpriză de la grupul Quantum pentru a vinde marca Lamborghini. Prima ofertă a fost de 7,5 miliarde euro iar acum câteva zile aceasta a fost mărită la 9,5 miliarde euro.
Grupul Quantum Group SA cu sediul în Elveția îl are ca cofondator pe Rea Stark Rajcic, care în urmă cu doi ani a fondat marca de mașini sport electrice Piech Automotive AG împreună cu Anton Piech, fiul regretatului șef al Grupului VW, Ferdinand Piech. Primul model al mărcii Piech Automotive este modelul sport cu două locuri Piech Mark Zero care promite o autonomie de 500 km datorită unei noi tehnologii de baterii din China. Șeful Consiliului de Supervizare este fostul șef de la Porsche și VW Matthias Muller.
Conform revistei britanice Autocar, Rajcic împreună cu grupul de investiții britanic Centricus vor să cumpere marca Lamborghini pentru a o transforma în cea mai eco marcă de mașini sport din lume.
Deși oferta a fost mărită de la 7,5 miliarde euro la 9,5 miliarde de euro în doar câteva zile, răspunsul lui VW a fost categoric nu. Stephan Winkelmann, șeful mărcilor Lamborghini și Bugatti tocmai a prezentat luna trecută strategia mărcii până în 2030. De aceea, pe VW nu îi interesează deloc să vândă marca Lamborghini.
Winkelmann a confirmat existența ofertei dar spune că nu există nicio intenție de vânzare amintind în acest sens rezoluția ultimei ședințe a Consiliului de Supervizare VW din decembrie 2020: „… există un consens că Lamborghini și Ducati rămân parte a grupului Volkswagen! ” Lamborghini aparține 100% de marca Audi și oficialii Audi au confirmat și ei că au primit această ofertă acum 14 zile dar că nu sunt interesați nici să vândă și nici de o posibilă cooperare.
În afară de faptul că VW a refuzat oferta, revista auto motor und sport crede că oferta este prea mică. Pentru comparație, rivala Ferrari este evaluată la bursă cu cel puțin 40 miliarde euro. În plus, Lamborghini are deja planuri de viitor foatte ambițioase care prevăd reucerea emisiilor cu 50% până în 2025. Lamborghini vrea să hibridizeze complet gama de modele până în 2024 și să lanseze un model complet electric după 2025. Iar acest lucru nu se poate realiza fără ajutorul grupului VW.
La prima vedere, vânzarea Lamborghini ar lua o povară grea de pe umerii VW în ceea ce privește emisiile CO2. Însă VW nu este interesat de oferta lui Quantum și a grupului de investiții Centricus din două motive. Prețul de 9,5 miliarde euro este prea mic și în al doilea rând VW și-a făcut deja planuri de viitor cu Lamborghini pentru reducerea emsiilor. Mai mult, datorită noului Urus, marca Lamborghini este extrem de profitabilă.