VW ID.3, modelul electric al constructorului german, a stabilit un record de autonomie, în mâinile unui specialist, dar în condiții reale.
Unul dintre cele mai titrate modele electrice ale acestui an, VW ID.3 și-a demonstrat capacitatea la nivel de autonomie reușind să bată cu peste 100 km valoarea oficială, în condițiile în care a rulat pe drumuri publice în condiții reale. La volan s-a aflat Felix Egolf, fost pilot de aviație, specializat acum în obținerea unor consumuri record, indiferent de susrsa de propulsie.
Pilotul elvețian a preluat mașina de la locul ei de origine, uzina din Zwickau și a condus până în Elveția, la Schaffhausen, pe o distanță de 531 kilometri, cu un singur plin de baterie. Modelul VW ID.3 folosit este unul de serie, varianta cu bateria intermediară la nivelul capacității, adică 62 kWh (58 kWh capacitate utilă), cu puterea maximă a motorului de 204 CP.
VW ID.3 este omologat cu o autonomie de 420 km, sub normele WLTP, dar acest ciclu de testare presupune o greutate suplimentară formată doar din șofer. Felix Egolf a avut însă și un cameraman în mașină, plus echipamentul de lucru al acestuia, adică o masă totală, în afară de cea a mașinii, de 250 kg.
Traseul pe care s-a consemnat acest record de autonomie al lui VW ID.3 a inclus lungi porțiuni de autostradă, dar și drumuri naționale. Nu de puține ori, pilotul elvețian a preferat să ruleze în spatele camioanelor, pentru a obține o rezistență cât mai redusă la înaintare, ca urmare un consum mai mic. Nouă ore și jumătate i-au trebuit lui Felix Egolf pentru a parcurge cei 531 km, la final computerul de bord indicând o viteză medie de 56 km/h. Mai trebuie menționat faptul că, pe parcursul călătoriei, sistemul multimedia (navigația) și cel de aer condiționat au funcționat, chiar dacă nu permanent, ceea ce aduce acest record mai aproape de condițiile reale de rulare.
Săptămâna trecut și Hyundai a anunțat un record de autonomie pentru Kona Electric, dar unul obținut pe circuit, pe parcursul a mai multe zile, în condiții cât mai aproape de cele ideale.