Home ȘtiriIndustrieReportaj: Acasă la Dacia Bigster

Reportaj: Acasă la Dacia Bigster

de Dan Damian
Reportaj - Uzina Dacia

La trei săptămâni după ce am condus prima dată modelul Dacia Bigster, am primit invitația de a vedea locul unde se produce, uzina Dacia din Mioveni.

Acum doi ani ajungeam la uzina Dacia în cadrul unei vizite cu mai mulți jurnaliști din România. Ni s-a spus că era una dintre ultimele posibilități de a vedea liniile de producție, pentru ceva timp, pentru că se pregătea modificarea acestora în vederea startului producției în masă a noii generații Duster. Mașina nu fusese prezentată oficial, dar era prin incinta uzinei. Evident că au avut grijă să nu ne intersectăm cu ea, dar au prevăzut și posibilitatea unui “accident”, astfel că am primit huse speciale pentru telefoane, care blocau camerele foto ale acestora.

Reportaj - Uzina Dacia

De data aceasta, vizita, fără restricții de acest fel, a fost prilejuită de startul producției noului Dacia Bigster. Ocazie cu care am vizitat 4 secții ale uzinei, am putut fotografia orice de pe traseul prestabilit, iar oficialii Dacia și cei ai uzinei ne-au dat multe detalii despre cea mai mare fabrică de automobile din România. Una care are o suprafață totală de 355.000 metri pătrați, dintre care 297.000 metri pătrați construiți. Cadența actuală este de 1.357 de mașini în fiecare zi, aproape de maxim. Asta înseamnă 65 de vehicule în fiecare oră, practic, se produce o mașină la fiecare 55 de secunde. Se lucrează în regim maxim: 3 schimburi a câte opt ore, cinci zile pe săptămână.

Reportaj - Uzina Dacia

Primul popas, secția de presaj, care este și cea mai zgomotoasă. Doar 400 de oameni lucrează aici din cei 6.856 de angajați ai uzinei. Sunt aici prese moderne, între 400 și 2.400 de tone/forță, care “bat”cu până la 18 bătăi/minut tablă (800 de tone pe zi) importată din Italia și Slovacia. Forma pieselor din acest foi este calculată în așa fel încât să se irosească cât mai puțin material. Care oricum nu se irosește, ci merge la reciclare. După ce roboții iau piesele din presă, acestea sunt plasate în fața unor oameni care le verifică manual. Sile Fulga, directorul general al Uzinei de Vehicule Automobile Dacia ne spune că este mult mai greu să descoperi defectele pe o piesă vopsită, de aceea este nevoie de personal pentru această verificare. Automatizarea completă ar însemna o investiție de 5,5 milioane euro, dar nu se justifică la acest moment, ne mai spune Sile Fulga.

Reportaj - Uzina Dacia

A doua oprire, secția Caroserie, mult mai animată, unde lucrează 1.400 de oameni. Aici se sudează piesele venite de la presaj, dar 60% dintre puncte de sudură sunt date de roboți. Unii care au și inteligență artificială, ne spun oamenii de aici: practic, roboții își verifică singuri munca și, dacă nu le place ce-au făcut, opresc fluxul. Oamenii sudează, în general, cele mai mici repere. Cele două linii separate, pentru Duster și Dacia Bigster produc circa 40 de caroserii pe oră, aproximativ 900 pe zi. Acesta linii de producție sunt în forma literei U, din motive de spațiu și au 1,7 kilometri lungime. Tot aici am văzut și robotul care imprimă seria VIN pe caroserie. Din acel moment, mașina are “identitate” și pot și montate pe ea echipamentele opționale cerute de client.

Forme finale

Secția de Montaj este cea mai interesantă vizual, pentru că aici mașinile ajung la forma finală. 1.800 de oameni au grijă de asta, dintre care 27% sunt femei. O mare parte dintre ei stau pe marginea benzii de montare de 1,2 kilometri, care conține 170 de vehicule în paralel, iar piesele le sunt livrate automat de 270 de AGV-uri (sisteme de transport autonome). Încă de la început, portierele sunt demontate, pentru a se putea lucra lejer și la interior. Apoi, portierele și planșa de bord vin deja echipate și sunt montate pe mașină. Motoarele, cu puntea față, se cuplează automat într-un timp foarte scurt, apoi urmează asamblarea finală. Ni se mai spune că Duster și Dacia Bigster au componente comune în procent de 65 – 70 de procente. De altfel, aceste două modele ocupă circa 90% din producția uzinei, dar Duster este de departe majoritar. Restul producției este de modele Logan, Sandero și Jogger, în special pentru piața autohtonă. Per total, undeva la 92% din producția uzinei Dacia merge la export.

Reportaj - Uzina Dacia

Horse

Probabil știți că acesta este numele noii companii, cu sediul la Madrid, fondată acum doi ani de Renault, Geely și Aramco. S-a separat de uzina Dacia, are alt management, dar locația este tot în vechiul departament Motoare al uzinei. Horse International are 8 unități de producție, în România, Turcia, Spania, Portugalia, Brazilia, Chile și Argentina, dar și trei centre de R&D în România (la Titu), Spania și Brazilia. În România se produc la acest moment două motorizări: HR12 (1,2 litri, 3 cilindri, mild hybrid, cu 130 CP) și HR10 (motorul de un litri, cu 3 cilindri), ambele în circa 450.000 de exemplare anual. Practic, un motor la 45 de secunde și o cutie de viteze la 30 de secunde. Aici lucrează peste 2.100 de salariați, la Titu mai sunt 302, iar în București 276 de oameni.

Oficialii Horse România au insistat că ei nu reprezintă doar un producător de motoare, ci o companie de tehnologie și producție. Pe lângă noi repere care vor intra în producție, pe lângă unele dezvoltate pentru alte uzine, la Mioveni vor începe și teste pentru adaptarea motoarelor termice la funcționarea cu biocombustibil (cu sprijinul Aramco, care deție 10% din Horse Powertrains). Ideea este ca aceste motoare să fie pregătite din timp pentru viitoarele norme de poluare, din perspectiva combustibilului utilizat.

La final, aflăm alte date interesante, legate de noua Dacia BigsterBigster: sunt peste 1.200 de comenzi în România, din cele peste 10.000 înregistrate în Europa. Marea majoritate a clienților sunt la primul model Dacia (77%) și au comandat, în proporție de peste 90% cele două versiuni de top, Journey și Extreme. Versiunea Hybrid 155, pe care am testat-o deja, acoperă două treimi din comenzi.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.