Audi A7 facelift este testat intens pe șoselele europene. Modelul va fi lansat pe piață anul viitor și va prelua o serie din elementele de design ale lui Audi A8.
Pentru Audi A7 facelift inginerii din Ingolstadt au pregătit farurile cu LED-uri pe care le-au implementat și pe Audi A8 facelift. Acestea au și funcția de fază lungă automată, care este de mare ajutor pentru cei care călătoresc noaptea.
Defecțiuni frecvente la Audi A4
Ulrich Hackenberg, noul director al departamentului de cercetare și dezvoltare declara la începutul Salonului auto de la Frankfurt că din ce în ce mai multe modele Audi vor folosi noile faruri Matrix LED. Acum a venit rândul lui Audi A7 facelift.
Partea din față a mașinii va suferi, la fel ca și în cazul celor mai multe modele Audi, cele mai importante modificări. O capotă cu linii mai puternice și spoiler redesenat sunt schimbări sigure. Audi va aduce o serie de îmbunătățiri motorizărilor, la fel cum a făcut și în cazul lui A8. Audi A7 facelift va primi aceeași atenție la capitolul propulsoare, care vor deveni mai puternice și mai economice.
La interior, ne putem aștepta la noi materiale și tapițerii. Un sistem MMI îmbunătățit, instalat deja pe nava amiral A8, va intra pe lista de dotări a lui A7.
Comentarii închise.