Hyundai a livrat opt unități ix35 Fuel Cell suplimentare către două dintre orașele din Europa. Câteva companii din Londra și Rotterdam au intrat în posesia modelelor comandate.
Organizații din Marea Britanie, printre care Transport for London, Air Product, Johnson Matthey și ITM Power, au achiziționat fiecare câte un model ix35 Fuel Cell pentru operațiuni în întreagă țară, în timp ce Rijkswaterstaat – autoritatea olandeză care gestionează autostrăzile și drumurile -, dispune acum de două unități. O nouă stație de alimentare cu hidrogen va fi inaugurată oficial de ministrul olandez al Mediului, Wilma Mansveld, pentru a coincide cu livrarea celor două vehicule cu emisii zero către Rijkswaterstaat.
“Comenzile în creștere pentru modelul ix35 Fuel Cell denotă importanța din ce în ce mai mare pe care o dobândesc vehiculele electrice în Europa. Considerăm că hidrogenul este combustibilul viitorului, oferind o autonomie ridicată și emisii zero. Utilizarea vehiculelor ix35 Fuel Cell de către organizații importante din regiune confirmă rolul hidrogenului de combustibil alternativ viabil pentru viitor”, a declarat Allan Rushforth, Senior Vice President și COO Hyundai Motor Europe.
Conceptul Hyundai Intrado duce pila de combustie la un nou nivel
Hyundai și-a concentrat atenția asupra cercetării și dezvoltării tehnologiilor fuel cell încă din anul 1998, ix35 devenind primul vehicul cu pilă de combustie pe bază de hidrogen produs în serie, în ianuarie 2013. În cadrul unui test independent, ix35 Fuel Cell a înregistrat recent cea mai lungă călătorie realizată cu un singur rezervor, parcurgând o distanță impresionantă de 700 km, cu o viteză medie de 100 km/h. Testul a fost realizat de consultanți independenți pentru fundația norvegiană non-profit pentru schimbările climatice, Zero Emission Resource Organisation (aZEROa).
În Londra, trei vehicule au fost finanțate prin inițiativă europeană pentru promovarea vehiculelor cu hidrogen HyTEC, în timp ce unitatea livrată către ITM reprezintă contribuția Hyundai în cadrul angajamentului asumat față de HyFIVE. Modelele ix35 Fuel Cell livrate în Rotterdam sunt finanțate de Rijkswaterstaat. La începutul anului 2014, Hyundai anunța implicarea să în proiectele HyFIVE și HyTEC, care fac parte din Fuel Cells and Hydrogen Joint Undertaking (FCH JU), inițiativă ce are că scop dezvoltarea infrastructurii destinate vehiculelor cu hidrogen în Europa.
Bosch dezvoltă un nou sistem de propulsie alternativă
Modelul ix35 Fuel Cell emite zero emisii de noxe, fiind echipat cu un motor electric de 100 kw (136 CP), care îi permite să atingă o viteză maximă de 160 km/h. Un rezervor dublu de hidrogen, plasat între roțile din spate ale vehiculului, îi oferă o autonomie de până la 594 km cu un singur rezervor.